Toată lumea bună a aplaudat revoluţia din politică începută cu alegerile europene din primăvara anului 2019, dar iată că acum revoluţia din urbanismul bucureştean nu mai este aşa aplaudată de avocaţi, dezvoltatori şi toţi cei implicaţi în formidabila piaţă de construcţii rezidenţiale a Bucureştiului.
Propunerea de suspendarea a planurilor urbanistice zonale pentru cinci din şase sectoare ale Capitalei a provocat reacţii dure. Însă întrebarea fundamentală este: ce trebuie oprit să se mai facă pentru ca Bucureştiul să devină un oraş respirabil în care oamenilor să le placă să locuiască?
La o densitate de 11.000 de locuitori pe kilometru pătrat, pe locul trei în UE, se mai pot construi imobile rezidenţiale de opt şi zece niveluri cu sute şi mii de apartamente în interiorul inelului urban?
Trei decenii la rând, spaţiile verzi au cedat teren în faţa imobilelor rezidenţiale sau comerciale. Cum poţi ţine sub control densitatea? Pur şi simplu iei un compas şi dacă pe o rază de un kilometru sau doi numărul de locuitori depăşeşte media din Bucureşti, altă decizie decât cea de a interzice apariţia oricărui imobil rezidenţial de dimensiune mare nu există.
Este adevărat că este nevoie acută de clădiri noi, în condiţiile în care 70% din fondul locativ este mai vechi de 40-50 de ani. De asemenea, suprafaţa locuită, per capita, este printre cele mai mici din Uniunea Europeană, însă situaţia dezvoltărilor rezidenţiale e de aşa natură încât, fără decizii drastice, nu se poate merge mai departe.
Prin oprirea dezvoltărilor haotice pe orice colţişor va creşte valoarea imobilelor vechi care vor trebui astfel demolate şi înlocuite cu imobile noi. Spre exemplu, s-a creat o diferenţă uriaşă între noile imobile din Floreasca, turnurile care se dezvoltă pe amplasamentul fostei fabrici Automatica şi blocurile vechi de vizavi, construite în anii '50.
În faţa dificultăţii de a primi autorizaţii pentru noi clădiri rezidenţiale, dezvoltatorii vor fi nevoiţi să cumpere vechile imobile, să le demoleze, să le răscumpere de la proprietar şi să ridice noile clădiri moderne rezidenţiale de care e nevoie. De asemenea, se vor pune în valoare locuinţele din centru rămase în paragină, cum este de exemplu Calea Moşilor.
Chiar în aceste zile, indicele de poluare măsurat de platforme independente în Bucureşti este la maximum. Orice nouă clădire rezidenţială de mari dimensiuni în interiorul oraşului înseamnă trafic mai mare, presiune pe sistemele de canalizare, apă, electricitate şi gaz.
În toate noile ansambluri rezidenţiale apartamentele se încălzesc cu centrală proprie pe gaz, sursă majoră de poluare. Niciun mare dezvoltator, în pofida puterii financiare acumulate după sute şi mii de apartamente construite, nu s-a gândit sau nu a fost forţat prin lege să dezvolte centrale de cogenerare sau alte sisteme prin care să polueze mai puţin.
Nevoile de locuire şi de modernizare sunt uriaşe şi este bine să se mobilizeze miliarde de euro pentru a răspunde acestor nevoi.
Dar dacă aceste investiţii nu sunt făcute respectând reguli şi cu gândul la mai mult decât gresia, faianţa şi livingul de 60 mp, nu va rezulta decât o scădere a nivelului de calitate a vieţii în Bucureşti, ceea ce deja experimentăm cu toţii.
Blocuri noi înconjurate de betoane şi maşini parcate, la zece metri distanţă de un alt bloc cu zece etaje, fără lumină naturală. Sunt acestea investiţii care merită să fie deplânse? Plus construcţiile de patru sau mai multe etaje, care răsar în aproape toate cartierele de case.
O nouă politică de dezvoltare rezidenţială nu se poate face fără un restart, iar Bucureştiul, când a votat un activist de mediu ca primar, şi-a asumat faptul că trebuie o schimbare fundamentală în această direcţie.
Cum funcţionează dezvoltarea urbanistică la Viena, Berlin sau Paris? Poţi construi oriunde aşa cum s-a demonstrat în ultimii ani că se face în Bucureşti? Este necesară forţarea dezvoltării oraşului pe orizontală. Pur şi simplu, nu mai e loc.
Dacă se va pune toată lumea la masă se vor găsi soluţii, dar politicile din prezent sau, mai precis, lipsa lor nu mai pot continua.
