Opinii

Sierra Quadrant: Concordatul preventiv poate salva multe dintre firmele afectate de criza economică. "Pe termen mediu şi lung, orice antreprenor trebuie să să gândească la cum va resuscita businessul"

Sierra Quadrant: Concordatul preventiv poate salva multe...
10.04.2020, 14:20 604


 

Accentuarea crizei economice, pe fondul pandemiei de COVID19, a afectat deja câteva zeci de mii de firme, care angajează peste 1,2 milioane de salariaţi, iar primele efecte s-au văzut în suspendarea activităţii, în şomajul tehnic şi disponibilizările de personal.

Accentuarea crizei ar putea duce la un val semnificativ de insolvenţe şi falimente. Există însă o alternativă care poate salva multe dintre companii –concordatul preventiv, o procedură mai eficientă decât insolvenţa.

Este o realitate cruntă faptul că pandemia generată de virusul COVID-19 impactează economia românească. S-a depăşit sfera unei predicţii. Din ce în ce mai multe firme sunt afectate şi resimt efectele negative ale suspendării activităţii.

Potrivit experţilor de la Sierra Quadrant, măsurile guvernamentale sunt bune, dar efectele acestora sunt doar pe termen scurt. Pe termen mediu şi lung, orice antreprenor trebuie să să gândească la cum va resuscita businessul.

Multe afaceri vor intra în faliment. Procedura insolvenţei este cunoscută multora, ca fiind o modalitate legală de recuperare a creanţelor.

Pe de altă parte, procedura concordatului preventiv reprezintă un instrument juridic prin care este descurajată intrarea în insolvenţă a debitorului. Este o alternativă a creditorilor care îşi recuperează creanţele într-un cadru ordonat de măsuri destinate acoperirii creantelor acestora.

Prin intermediul procedurii de concordat preventiv, firmele afectate de criză pot cere creditorilor şansa de a se redresa, evitând astfel procedura reorganizării judiciare, greoaie şi anevoioasă şi care de cele mai multe ori eşuează sau nu duce la rezultatul scontat.

Potrivit experţilor de la Sierra Quadrant, concordatul preventiv este avantajos pentru că permite acoperirea în timp cât mai scurt şi în proporţie cât mai mare a datoriilor acumulate, cu scopul evitării procedurilor de faliment.

În plus, debitorul poate cere judecătorului sindic suspendarea provizorie a executărilor silite urmând ca acestea să se suspende de drept din momentul comunicării hotărârii de constatare a concordatului către creditorii semnatari, suspendarea curgerii dobânzilor, penalităţilor şi a cheltuielilor aferente creditorilor concordatari.

CUI SE ADRESEAZĂ CONCORDATUL PREVENTIV

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO