Este imposibil să ne imaginăm o viaţă modernă în lipsa oţelului. Clădirile s-ar prăbuşi, podurile ar ceda, avioanele ar fi reţinute la sol, maşinile nu ar mai circula, iar aparatele de ras nu ar mai avea lame. Oţelul este elementul fundamentul erei industriale, a civilizaţiei moderne. E timpul să devenim conştienţi privind viitorul acestuia.
În multe aspecte, oţelul este cel mai sustenabil material – este 100% reciclabil şi esenţial pentru construcţia multor elemente de bază privind viitorul nostru ecologic, inclusiv turbinele eoliene şi turbinele hidroelectrice, precum şi automobilele electrice.
Cu toate acestea, adevărul greu de suportat este că pentru fiecare tonă de oţel fabricat, în atmosferă se eliberează 1,89 tone de dioxid de carbon, iar industria reprezintă între 7 şi 9% din totalul emisiilor directe ale lumii, ca urmare a utilizării combustibililor fosili.
În august, Bill Gates a adresat o întrebare validă. Fondatorul Microsoft a scris că ori de câte ori aude discuţii cu privire la menţinerea încălzirii globale sub control, prima întrebare care-i vine în minte este: “care este planul privind oţelul?”. Oţelul este, în mare parte, fabricat prin topirea minereului de fier, a cocsului şi a altor minereuri, la peste o mie de grade Celsius – ceea ce implică generarea unei cantităţi mari de energie şi de emisii de carbon.
Una dintre abordări a fost aceea de a reduce, pur şi simplu, oţelul primar – iar propria mea companie, Liberty Steel Group, a introdus conceptul GREENSTEEL care se bazează pe o producere a oţelului prin reciclarea fierului vechi în cuptoare cu arc electric şi folosind energie regenerabilă, acolo unde este posibil. Metoda folosind cuptoare cu arc electric generează mai puţin de o tremie din emisii în comparaţie cu cea tradiţională. Iar atunci când reciclarea oţelului este combinată cu energia electrică verde, reducerea emisiilor de carbon este de aproape 100%.
Dar realitatea este că, pe măsură ce naţiunile în curs de dezvoltare se industrializează şi clasele de mijloc se extind, nevoia de materiale de bază va continua să crească rapid, iar strategia GREENSTEEL nu va fi suficientă. Cererea de oţel tinde să urmărească PIB-ul şi, până în 2050, se preconizează că nivelul acesteia va fi de două ori mai mare decât cel din 2012, la nivel mondial. În acel an, Acordul de la Paris privind Schimbările Climatice impunea naţiunilor obligaţia de a atinge zero emisii. În mod evident, există nevoia de schimbări fundamentale în multe industriI, în special în industria siderurgică, industria cimentului şi industria energetică, pentru a contribui la atingerea acestor obiective.
Paşii mici aduc beneficii mari. De exemplu, am economisit 75.000 de metri cubi de apă anual, prin trecerea la utilizarea apei reziduale printr-un parteneriat cu Dwr Cymru în unităţile noastre din sudul Ţării Galilor. Lucrăm la strategii de “dematerializare” – ceea ce înseamnă, că pur şi simplu poţi construi lucruri folosind un volum mai mic de oţel, iar prin trecerea la furnizori locali, combinatele noastre au redus emisiile rezultate din transport.
Cu toate acestea, industria trebuie să devină mai ambiţioasă. Aceasta înseamnă realizarea unor investiţii majore în energia alternativă – de exemplu, ferma noastră de energie solară din Cultana (Australia) va compensa anual 492.000 de tone de dioxid de carbon emise; utilizarea hidrocentralei noastre din Lochaber (Scoţia) pentru alimentarea topitoriei noastre de aluminiu din apropiere, o face să fie cea mai ecologică unitate de acest tip din lume.
Dar nu ne putem opri aici. Avem nevoie de o descoperire revoluţionară pentru a realiza oţel nou, fără carbon. O viziune asupra producţiei de oţel pe bază de hidrogen a fost considerată în trecut drept o provocare prea tehnică şi dificil de realizat din punct de vedere economic. Însă tehnologia a continuat în salturi, iar acum este posibil să prevedem un viitor pe termen mediu în care oţelul să poată fi produs folosindu-se cea mai abundentă substanţă din univers.
În loc de utilizarea tradiţională a gazului metan sau a cărbunelui, acum se dovedeşte că hidrogenul poate fi utilizat pentru a reduce minereul de fier în fier, care este apoi topit în cuptoare cu arc electric sau combinat cu fier vechi pentru produce a oţel primar. Subprodusul obţinut din reducerea minereului de fier cu hidrogen este apă şi nu CO2. Grupul Liberty Steel nu este singur în explorarea acestui lucru, SSAB şi ArcelorMittal, de exemplu, avansează fabrici-pilot care funcţionează pentru a demonstra această tehnologie la scară largă.
Având în vedere toate acestea, Liberty Steel Group îşi exprimă astăzi ambiţia de a deveni neutru de carbon până în 2030. Aceasta nu înseamnă că nu vom avea emisii sau că vom abandona cu adevărat practicile tradiţionale peste noapte. Dacă am învăţat ceva din cariera mea îndelungată în domeniul siderurgic, este că numai un model mixt poate funcţiona – tranzitând de la furnalele pe care le vom înlocui cu cuptoare cu arc electric în timp, investind în noi cuptoare cu arc electric şi în pilotarea noilor tehnologii clare în jurul lumii.
Cu toate acestea, va însemna o schimbare radicală şi o gândire strategică pe termen lung. Pentru sectorul metalurgic, acest lucru nu va fi uşor. Va necesita o schimbare de gândire, precum şi o investiţie semnificativă. Multe naţiuni occidentale şi-au manifestat dorinţa de a renunţa la ceea ce ei consideră a fi producţie „murdară” mult prea uşor, adoptând tactica ridicatului din umeri şi politica de neamestec, care lasă lumea şi comunităţile în seama haldelor de fier vechi la primul semn al unei crize ciclice.
În toată Europa, industria siderurgică este o umbra tristă a ceea ce a fost cândva, care are nevoie de idei noi şi inspiraţie pentru a renaşte. Declinul recent al preţurilor mărfurilor de larg consum, starea de rău care afectează industria auto şi anii de incertitudine cu privire la plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană au agravat imaginea Marii Britanii în special.
Industria noastră oferă salarii relativ motivante pentru locurile de muncă calificate şi are un efect multiplicator ridicat – fiecare loc de muncă în siderurgie susţine şase sau şapte în economia pe orizonmtală. Este vitală creşterea în regiunile tărilor – adesea îndepărtate de capitalele naţionale – care altfel s-ar zbate pentru subzistenţă. Iar producţia unei mase critice de materiale de bază este esenţială pentru securitatea sau autosuficienţa oricărei ţări.
O strategie industrială solidă ar putea oferi o oportunitate în sprijinirea investiţiilor în oţel sustenabil, mai degrabă decât închiderea uşilor sau tragerea obloanelor. În vreme de preţul noilor tehnologii poate părea descurajant, trebuie să ni-l asumăm – în parteneriat cu Guvernul, clienţii şi furnizorii.
Bill Gates a pus o întrebare validă şi este de datoria noastră să-i răspundem.
Sanjeev Gupta este proprietarul Liberty Steel/Sidex
