A fost 20 decembrie, adica cincisprezece ani fara trei zile, perioada care probabil va ramane in istorie ca fiind epoca Ion Iliescu. A fost presedinte in mai bine de unsprezece ani, din acesti 15, cu mandate pe care ne-am tot chinuit sa le numaram - fie doua constitutionale, cum a spus el mereu, fie trei, cum a iesit la numaratoare.
Ieri, cand a avut ultima aparitie publica in calitate de presedinte, Ion Iliescu a fost sobru, coborat intr-o tristete surda si apasatoare. Discursul sau de ramas bun a fost construit pe toate temele sale dragi, cu accent puternic pe ultimii patru ani, fara sa incheie decat prin trimiteri sumare arcul de cerc care s-a inchis odata cu plecarea sa de la Cotroceni.
Exista in acest discurs un paragraf in care Iliescu spune ca este si el om si ca, bineinteles, greseste. Fara sa numeasca in termeni precisi greselile, face o referire transparenta la gratierea lui Cozma, ca fiind o eroare a ultimelor zile de mandat. Isi asuma greseala, dar nu o regreta. Nu pe deplin.
Cam asta s-ar putea spune despre toti acesti ani, in care destinul tarii a fost desenat de Ion Iliescu.
Iliescu si-a luat la revedere de la functia prezidentiala in mai multe randuri in cursul acestor ultime doua luni - a rostit in Parlament un raport, a facut campanie electorala proPSD in care a vorbit tot despre temele sale preferate, a aparut la televiziuni in programe anuntate drept - ultima....aparitie a lui Iliescu in calitate de presedinte. Peste tot a spus cam aceleasi lucruri. Ca a incercat, dar nu s-a putut ca lumea sa o duca mai bnine, ca este nevoie de egalitatea sanselor si de protectie sociala (credo-ul sau de stanga pe care nu l-a parasit), ca trebuie luptat impotriva coruptiei, dar la modul foarte general. Imprecis de general. A fost mai explicit atunci cand i-a cerut viitorului presedinte sa nu politizeze lupta impotriva coruptiei si sa nu transforme demersul ca atare intr-o vendeta, prin impartirea oruptilor intre "ai nostri" si "ai lor". Nici de aceasta data Iliescu nu a avut fermitatea sa mearga pana la capat. Pe parcursul acestor ani, sintagma "sarac si cinstit" l-a acoperit pe Iliescu. L-a pus la adapost de acuzatii directe de coruptie, dar asta nu inseamna ca l-a absolvit de vina de a fi acceptat ca un intreg sistem corupt sa prinda radacini, sa infloreasca in imediata sa apropiere.
De patru ani asistam cum Iliescu isi pregateste intrarea in istorie. O strategie care a inceput sa prinda contur clar inca din 2001, cand a lansat ideea reconcilierii cu Regele Mihai, apoi a devenit tot mai limpede pe masura ce de la Cotroceni s-au lansat mesaje de reconsiderare a Holocaustului. Fiecare dintre aceste gsturi este o revenire a lui Iliescu in istorie, la greselile pe care le-a comis. Regele locuieste acum mult timp in Romania, si-a recapatat o parte din domenii, dar nu pe toate, iar despagubirile promise sunt doar o lege in faza de proiect, care nu au prins viata. Holocaustul este acum recunoscut, dar la numai doi ani distanta de negarea lui tot de catre presedintele Iliescu.
Revolutia si mineriadele sunt alte doua momente la care Iliescu se intoarce mereu. In toti acesti patru ani, fie prin discursuri, fie prin cartile pe care le-a publicat, Iliescu le-a tot scris, le-a explicat, dar niciodata nu a luat in considerare si celelalte puncte de vedere. Intotdeauna, cel putin in privinta mineriadelor, am asistat la tot soiul de reveniri, prin care Iliescu ne-a cerut, cel putin in privinta mineriadelor, sa le uitam, sa le iertam. Nu a mers niciodata pana la capat spunand, de pilda, despre mineriade ca au fost o greseala. A mers pana la capat cu atasamentul sau fata de Miron Cozma, gratiindu-l, in dispret fata de anii 90, fata de greselile care ar fi putut fi rascumparate. Prin reconciliere.
Reconcilierea lui Iliescu cu istoria este un proiect care, din pacate, a esuat in momentul in care a decis ca poate, peste Cosntitutie, sa se transforme intr-un agent electoral al unui partid, fie el chiar cel pe care l-a fondat. A esuat si miercurea trecuta, cand a semnat decretul de gratiere al lui Miron Cozma, care aproape ca nu mai conteaza ca a fost revocat. Dupa patru ani in care Iliescu a lucrat la impacarea sa cu greselile trecutului, cu istoria, a trebuit sa intelegem prin gratierea lui Cozma ca nu se poate schimba. Tot patru ani a avut la dispozitie sa decida daca este just sa-si arate sau nu clementa fata de emblema mineriadelor.
Nici nu mai conteaza cum se va numi aceasta epoca. Poate ca a istoricilor este menirea de a o defini, de a o evalua.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
