România face la începutul anului 2012 un exerciţiu pe care nu l-a făcut demult - învaţă să dezbată. Din păcate, modul cum a început dezbaterea pe tema reformei din sănătate, dar şi dezbateri pe alte teme, cum ar fi cea a restructurării din sistemul bancar, arată cât este de dificil ca un conflict de idei să rămână la nivelul argumentelor.
În acest fel, în loc să fie o dezbatere despre impactul eventualei noi legislaţii cu indicatori puşi pe masă, cu scenarii de cheltuieli, cu ipoteze, cu propuneri, a ieşit deocamdată o confruntare unde se pune în primul rând problema privind calitatea persoanei şi nu a argumentelor.
Ce lipseşte este o analiză de 200, de 300 de pagini cu cifre, evoluţii, indicatori şi măsurători a ceea ce se întâmplă cu banii din sănătate. În dezbaterea publică nu este suficient să fie o înşiruire de 200 de articole de lege în 70 de pagini, ci o analiză, ar trebui în primul rând un raport asupra modului cum se cheltuie banii.
Ziarul Financiar a prezentat ieri, spre exemplu, cum se împart cele 6,5 miliarde de euro cheltuite în fiecare an de Casa de Sănătate, de Ministerul Sănătăţii, de companii pe abonamente la clinici private sau direct de către pacienţi pentru sănătate. Unde se scurg miliardele de euro? De ce managerii de spitale nu pot fi traşi la răspundere pentru risipa banilor? Ce s-a întâmplat cu cardul de sănătate?
O altă dezbatere care a suscitat un interes viu din 2010 încoace a fost cea privitoare la sistemul bancar. Ordonanţa 50/2010, care a eliminat prevederile arbitrare din contractele de credit şi le-a transparentizat, legând rata dobânzii printr-o marjă fixă de un indicator neutru ca Euribor sau Robor, a fost mult discutată.
Dezbaterea a fost relansată la sfârşitul anului trecut de afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu despre lipsa de fair-play a băncilor austriece care au oprit creditarea în România şi ale reprezentanţilor băncii centrale despre rigiditatea costurilor administrative ale băncilor care împiedică relansarea creditării.
Recent însă, un bancher face referiri nu la ideile puse în discuţie, ci la capacitatea profesională a celor care au o opinie sau alta despre bănci şi chiar pune problema: nu cumva aceştia susţin ceea ce susţin pentru că au luat/nu au luat un credit?
Aceeaşi idee - ia să vedem noi cine semnează şi ce interes are? Cine este el? Cum a ajuns unde a ajuns? Are credite?
În acest sistem, stai şi te gândeşti - dacă scrii despre doctori - nu cumva o să fii verificat când ai fost ultima dată la spital? Dacă scrii despre preşedinte - nu cumva vrei să candidezi? Dacă scrii despre energie, nu cumva ţi-a tăiat curentul Electrica fiindcă ai uitat de factură? Despre Fisc, nu mai vorbim, că aici toţi au de plătit câte ceva.
Cui foloseşte descalificarea adversarului şi trimiterea - atât de facilă - la interesul personal într-o dezbatere? Are România nevoie de dezbateri coerente despre sistemul bancar, despre sănătate, despre pensii, despre ajutoarele sociale sau despre informatizarea administraţiei, de implicarea unor oameni noi în discuţii? Sau are nevoie de tăcere?
Este evident pe an ce trece că în pofida faptului că la 22 de ani de la Revoluţie, deşi au avut loc schimbări dramatice, deşi au fost făcute reforme peste reforme, în multe sectoare parcă ne învârtim în cerc închis.
Sunt întrebări fundamentale la care trebuie o soluţie. Ortodoxă, mai puţin ortodoxă, catolică, de care o fi, dar important este ca într-un fel sau altul să ieşim din această zonă gri a stagnării economice, a risipei banilor publici şi a lipsei de orizont care îi face pe tinerii români să părăsească ţara.
De trei ani, spre exemplu, din decembrie 2008, creditarea este îngheţată la 50 miliarde de euro şi numai implicarea statului prin Prima casă mai mişcă soldul creditelor pentru populaţie.
Mai poate funcţiona economia încă trei ani de acum încolo la fel? În Anglia, banca centrală a decis implicarea directă în finanţarea companiilor mici şi mijlocii. Sunt chestiuni fundamentale, care trebuie dezbătute.
Ungaria este pusă la colţ pentru taxarea băncilor şi alte măsuri neortodoxe. Poate e un derapaj, dar ceea ce vedem la vecinii de la vest, mulţi ani daţi exemplu de către FMI şi Banca Mondială pentru privatizări şi atragerea de investiţii străine, nu este decât o căutare a unui drum, o căutare a unei surse de creştere, a unui dinamism pierdut. O zvârcolire către ceva ce nici ei nu ştiu probabil prea bine, care vine după schimbarea completă de paradigmă de după 2008, când statele occidentale au naţionalizat băncile şi au ajutat campionii naţionali pentru supravieţuire.
În sănătate, în bănci, în administraţie, în agricultură - România are nevoie de un proiect naţional, de dezbateri la obiect şi nu la subiect, pentru că viitorul este azi.
Citiţi în pagina 9 ce spun "nou-născuţii în business ai orei zero a anului 2012", cei care îndrăznesc să-şi facă un business, care văd un viitor aici.
Un magazin alimentar, o afacere cu substanţe pentru protecţia plantelor, un comerciant de folie pentru ambalaje - ei vor avea nevoie de credite, vor avea nevoie de un sistem de sănătate, vor avea nevoie de ceea ce se croieşte în dezbaterile care se desfăşoară acum. Au nevoie de idei, de informaţii, de opinii, de dezbateri, ei vor să ştie unde vor fi mâine şi ce trebuie să înveţe ca să reuşească. Construcţiile nu se fac în tăcere.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
