Am sunat pe un număr de telefon fix, găsit cu ajutorul prietenului Google. A răspuns un domn care părea cumva nedumerit că vrea cineva atât de multe informaţii la telefon. Păi... sunt la 360 km depărtare şi aş vrea să mă asigur că atunci când ajung acolo am tot ce îmi trebuie la mine. Din aproape în aproape, am reuşit să aflu cam tot ce mă interesa, dar n-a fost chip să-l conving să îmi spună cum îl cheamă („Păi de ce vă interesează?”), costul serviciului („O să vedem...”), dacă într-o anume zi de vineri lucrează („În principiu da”). A trecut o lună de atunci şi mâine se face vinerea cu pricina. De prisos să spun că nu am primit niciun răspuns la mailul trimis, pe o adresă personală, oferită cu mare reticenţă de domnul care a răspuns la telefon.
Cred că serviciile notariale ale cabinetului se învârt în jurul câtorva mii de lei. Ar fi fost interesant de ştiut şi câte. 2? Sau 9? Clar este că la biroul respectiv nu pare nimeni interesat să încaseze aceşti bani.
În orice meserie sunt specialişti remarcabili la fel de bine ca şi (măcar) un Dorel. N-am cunoscut prea mulţi notari şi nici nu doresc să generalizez ideea cum că ar fi toţi la fel.
Conform site-ului Uniunii Naţionale a Notarilor, „Notarul este un liber profesionist, care îndeplineşte acte de autoritate publică”. În experienţa pe care am avut-o până acum cu notarii, accentul s-a pus, apăsat, pe atributul „liber”. Anul trecut, de pildă, la acelaşi notariat, într-o zi lucrătoare, la ora 12, nu mai era nimeni la birou. Recunosc că m-a încercat un uşor sentiment de invidie combinată cu un dram de admiraţie. Este vorba, în fond, de o profesie liberală şi pesemne că îşi permit să închidă uşile, pur şi simplu.
