Opinii

RCA in stil european - o provocare pentru industria asigurarilor din Romania

05.06.2006, 00:00 15

De trei ani de zile, asigurarea de raspundere civila auto (RCA) este in centrul atentiei. Discutam despre modul de vanzare, grad de cuprindere, obligativitatea contractului, a preavizului inainte de reziliere, am consumat zeci de conferinte pe aceasta tema, timpul s-a scurs, si brusc ne trezim in fata unor obiective de realizat, pe care acum 2-3 luni nici nu banuiam ca exista si nici acum nu intelegem perfect.

Termenul de aplicare este 1 ianuarie 2007, de la aceasta data ar trebui sa scapam de bariere. In mod voit renunt la formularile tehnice, in scopul prezentarii mai palpabile a situatiei si a obiectivelor. O prima bariera este controlul documentelor de asigurare la frontiera cu UE. Pentru a putea renunta la acest control, trebuie sa incheiem conventia numerelor de inmatriculare, o conventie multilaterala de garantare bazata pe conventiile bilaterale intre birouri nationale (in Romania BAAR). Ca sa semneze partenerii europeni trebuie sa capete incredere in fortele noastre. Deocamdata nu au, pentru ca statisticile noastre arata groaznic. Facand comparatie de exemplu cu situatia din Belgia constatam urmatoarele: in Belgia sunt comparativ 30.000 masini neasigurate, iar fondul de garantare care despagubeste daunele cauzate de aceste masini dispune de peste 250.000.000 euro. In Romania, cel putin dupa statistici, avem 900.000 de masini neasigurate, iar in Fondul de protectie a victimelor strazii sunt 3.000.000 de euro.

Ce avem de facut? Pare simplu: scadem numarul neasiguratilor si marim disponibilul in fond. Pentru a scadea numarul neasiguratilor avem nevoie de identificarea lor. Din decembrie 2005 avem baza de date a autovehiculelor asigurate, care la randul ei a luat calificativul "excelent" cu ocazia vizitei specialistilor europeni. Datele de aici se pot compara cu baza de date a autovehiculelor inmatriculate din Ministerul Administratiei si Internelor, in acest mod din 3 in 3 luni ne parvine o lista neagra cu autovehiculele neasigurate.

In aceasta perioada vor pleca primele scrisori de avertizare de la MAI pentru aproximativ un milion de neasigurati si 250.000 asigurati, ale caror date au ajuns cu erori in baza de date. Daca sistemul actual RCA nu sufera modificari esentiale, datele odata ajunse corect in baza de date vor ramane neschimbate si pot fi urmarite in timp atat din punctul de vedere al compararii, cat si al centrului de informare. Altfel, daca acceptam tendinta de revenire la sistemul practicat pana in 2006, se vor trimite aproximativ 6 milioane de siruri de date pe an, cu imposibilitatea inlaturarii complete a erorilor. Dupa ce neasiguratii vor fi identificati, avertizati si poate si suspendanti ar trebui sa urmeze radierea cu consimtamantul detinatorului. Pentru aceasta ultima masura nu exista cadru legal. Conform controalelor Politiei Rutiere si statisticii Fondului Victimelor Strazii o mare parte din neasigurati nici nu circula.

Am vorbit de centrul de informare. Foarte succint, acest centru trebuie sa raspunda la orice solicitare a cetatenilor romani in privinta autovehiculelor din tarile UE, sa identifice asiguratorul RCA, reprezentantul asiguratorului in Romania, si totodata sa furnizeze informatii despre asiguratorii si reprezentantii asiguratorilor romani in statele Uniunii la cererea celorlalte centre de informare.

Sistem perfect, totusi nu exista, din acest motiv a fost prevazuta infiintarea "Organismului de compensare". In cazul in care in 60 de zile nu s-a gasit asiguratorul sau reprezentantul acestuia, organismul de compensare achita despagubirea, urmand sa identifice si sa recupereze suma de la asigurator sau de la alt fond de garantare.

In curand vom fi obligati sa folosim documentul de constatare amiabila, asa-numitul document galben-albastru, autocopianta, care se foloseste peste tot in UE, se intocmeste pe loc in cazul accidentelor usoare, fiecare parte paraseste locul accidentului cu un exemplar din acest document, pe baza caruia service-ul repara, iar asiguratorul plateste. Politia Rutiera nu o sa mai amendeze si nu o sa retina permisul cu aceste ocazii. Tot inainte de aderare trebuie sa oferim doritorilor asigurare de frontiera. Cetatenii tarilor terte, care nu sunt parte din sistemul "Carte verde", cum ar fi Rusia, Statele Unite etc., cat si cei carora le expira cartea verde va trebui sa aiba posibilitatea de a cumpara asigurare la intrarea in Romania si in cateva puncte de pe teritoriul Romaniei, care este valabila pe teritoriul Uniunii.

De obicei "fondurile de garantare", la noi purtand denumirea "Fondul de protectie a victimelor strazii" platesc despagubirea, indiferent de locul accidentului in Uniunea Europeana.

Se pune intrebarea: daca avem atatea de facut, unii dintre noi (piata asigurarilor) de ce se dau din cand in cand peste cap, amenintand ca rastoarna tot ce am facut pana acum?



* Albin Biro este membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO