Opinii

Care este răspunsul dur al proprietarilor de birouri şi malluri în războiul cu chiriaşii: Când piaţa era în creştere şi vă mergea bine, nu am împărţit profitul. Dar acum, când e criză şi afacerile merg mai greu, de ce vreţi să împărţim pierderile?

Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF

Care este răspunsul dur al proprietarilor de birouri şi...

Autor: Cristian Hostiuc

02.08.2020, 22:53 11839

Criza economică adusă pe neaşteptate de pandemia Covid-19 a dat naştere şi la războaie între partenerii comerciali, din cauza situaţiilor total neprevăzute şi care nu au fost surprinse şi scrise în contractele comerciale.

Panica de la începutul lunii martie - iscată de extinderea coronavirus, declanşarea stării de urgenţă odată cu 16 martie, închiderea activităţilor de retail şi restricţiile de ieşit în oraş - a determinat prăbuşirea traficului şi apoi închiderea mallurilor şi la presiunea chiriaşilor, care nu mai aveau cui să vândă produse.

Deşi traficul s-a prăbuşit iar centrele comerciale s-au închis, dezvoltatorii, proprietarii au facturat chiria lunară ca şi cum viaţa era ca înainte de pandemie, conform contractelor.

Chiriaşii au cerut public şi apoi în instanţă oprirea facturării chiriilor pentru că nu mai exista activitate economică, nu mai existau cumpărători, nu mai existau vânzări, deci chiriaşii nu mai aveau de unde să plătească chiria cuvenită.

În aceste condiţii, chiriaşii au cerut fie stoparea chiriilor, fie reducerea acestora.

De partea cealaltă, proprietarii au replicat, spunând că au de plătit rate la bancă, că băncile nu le reduc creditele, deci la rândul lor nu pot să accepte să nu li se mai plătească chiriile. Cel mult ar putea accepta o reducere parţială.

Relaţiile comerciale, care până în februarie erau de pace şi prietenie, s-au mutat imediat în instanţă: proprietarii invocă onorarea contractelor de chirie, iar chiriaşii invocă starea de “imprevizibilitate”, un concept apărut după procesele dintre bănci şi debitori, cu ocazia creditelor în franci elveţieni.

Imprevizibilitatea înseamnă atunci când a apărut un eveniment cu totul neaşteptat, care nu a putut fi prevăzut într-un contract, şi în urma căruia una dintre părţi este puternic afectată economic. În acest caz, justiţia trebuie să repună părţile într-un echilibru.

Pe lângă disputele dintre proprietarii de malluri şi centre comerciale cu chiriaşii, acum urmează disputele dintre proprietarii de clădiri de birouri (mulţi sunt şi proprietari de centre comerciale, cum ar fi fondul de investiţii NEPI) şi chiriaşii.

Chiriaşii, companii multinaţionale dar şi româneşti, şi-au trimis angajaţi să lucreze de acasă la începutul crizei (să trăiască reţeaua de Internet din România!), iar birourile au rămas goale.

O parte dintre companii au reuşit să-şi menţină businessul, să aibă venituri şi clienţi, dar altele au înregistrat scăderi ale afacerilor.

Cu angajaţii lucrând de acasă, chiriaşii au cerut, normal, reducerea chiriilor şi reducerea spaţiilor ocupate. Această situaţie, cu o bună parte dintre angajaţi lucrând de acasă, se menţine după ridicarea stării de urgenţă şi se va menţine multe luni de acum încolo, dacă nu chiar ani.

La solicitarea de reducere a chiriilor şi a spaţiilor ocupate, chiriaşii s-au izbit de răspunsul proprietarilor, care au invocat respectarea contractelor.

Faptul că firmele şi-au trimis angajaţii să lucreze de acasă, menţinând această situaţie şi acum, nu este problema lor, la fel cum apariţia crizei şi scăderea afacerilor chiriaşilor nu este din vina lor.

“Când toată economia creştea şi vă mergea bine, noi nu am venit la voi să împărţim profitul. Când e criză, când afacerile vă merg prost, nu din vina noastră, de ce vreţi să împărţim pierderile? Şi noi avem rate bancare de plătit, şi noi avem furnizori, şi noi avem cheltuieli”, a fost răspunsul unui proprietar de birouri la solicitarea unui chiriaş de reducere a chiriei şi a spaţiului.

Când afacerile cresc, capitalismul este bun. Când businessul scade şi apar pierderile, pare mai bun socialismul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO