Opinii

Raluca Popa, Partener Asociat, EY România: Companiile şi-ar putea compensa retroactiv pierderile din 2020 şi 2021, dacă au fost profitabile înainte de 2020

Opinie

Raluca Popa, Partener Asociat, EY România:  Companiile...
08.06.2021, 11:45 167

Companiile care au obţinut profit şi au plătit impozitele aferente până în anul 2019 inclusiv, şi-ar putea reporta retroactiv pierderile din anii 2020 şi 2021 într-o anumită limită ce va fi stabilită de fiecare stat membru în parte. Măsura este recomandată de Comisia Europeană, fiind parte a unei strategii mai ample, ”Impozitarea afacerilor în secolul XXI”, care urmăreşte alinierea cadrului fiscal cu realitatea economică şi introduce o agendă fiscală pentru următorii doi ani.

Recomandarea a venit recent din partea Comisiei Europene (CE), care a dat statelor membre puterea de a redacta legislaţia de implementare cât mai aproape de realităţile bugetare pe care le experimentează. Este o măsură extraordinară, aplicată în special pentru a asigura, mai ales întreprinderilor mici şi mijlocii, o susţinere în redresarea economică, dar şi pentru a elimina concurenţa neloială între companiile din statele membre.

”Având în vedere circumstanţele economice excepţionale din anii 2020 şi 2021, ca urmare a pandemiei COVID-19, statele membre ar trebui să permită reportarea retroactiva a pierderilor fiscale, cel puţin pentru anul fiscal anterior, adică cel puţin pentru 2019. Statele membre pot prelungi, însă, această perioadă până la trei ani în urmă, permiţând astfel companiilor să îşi compenseze pierderile din exerciţiile fiscale 2020 şi 2021 cu profiturile deja impozitate din anii fiscali 2019, 2018 şi 2017”, se notează în recomandarea Comisiei.

Mai mult, statele membre ar trebui să permită întreprinderilor să solicite imediat compensarea pierderilor pe care estimează că le vor suporta în anul fiscal 2021, fără a fi nevoie să aştepte până la sfârşitul anului.

În prezent, anumite state membre au deja incluse în legislaţiile naţionale diverse măsuri pentru utilizarea pierderilor fiscale, cea mai comun întâlnita fiind reportarea acestora pentru următoarele exerciţii financiare. De altfel, şi România are o astfel de regulă care permite reportarea pierderilor realizare într-un anumit an fiscal pentru următorii şapte ani consecutivi.

Ca măsură de politică fiscală în contextul situaţiei generate de criza COVID-19, reportarea pierderilor pentru anii fiscali viitori este cea mai puţin eficientă, întrucât beneficiul lichidităţii se amână până la momentul când companiile vor deveni din nou profitabile.

Pe de altă parte, reportarea retroactivă a pierderilor fiscale curente va genera imediat lichidităţi suplimentare pentru companii. Acest mecanism de reportare retroactivă are şi beneficiul de a susţine afacerile profitabile anterior crizei COVID-19, adică acele afaceri sănătoase care au avut de suferit ca efect direct al pandemiei – mai notează Comisia. CE recomandă statelor membre să limiteze valoarea pierderilor reportabile la maxim 3 milioane de euro, dat fiind impactul pe care bugetele naţionale l-ar resimţi.

Ca să luăm un exemplu simplu: dacă o companie A a avut în 2019 profit de 100 de lei şi a plătit 16 lei impozit pe profit, iar în 2021 are pierdere tot de 100 de lei – conform propunerii CE, Compania A ar trebui să compenseze pierderea din 2021 cu profitul din 2019 şi, astfel, să recupereze de la buget impozitul pe profit de 16 lei plătit în anul 2019.

Propunerile de implementare a măsurilor recomandate de Comisie ar trebui să fie discutate cu autorităţile europene până în ultimul trimestru al acestui an. De altfel, multe ţări europene deja au introdus în legislaţie astfel de prevederi sau au publicat proiecte de lege în această direcţie.

De exemplu:

Marea Britanie – permitea deja reportarea retroactivă a pierderilor pentru ultimele 12 luni. În plus, autorităţile fiscale au publicat un comunicat conform căruia perioada de reportare retroactivă  se extinde la trei ani pentru pierderile înregistrate în perioadele fiscale încheiate între 1 aprilie 2020 şi 31 martie 2022.

Germania – permite reportarea nelimitată a pierderilor fiscale şi, în a numite condiţii, reportarea retroactivă pentru ultimul an până la 1 milion de euro. În plus, în contextul COVID-19, plafonul de raportare retroactivă a fost ridicat de la 1 milion la 5 milioane de euro pentru pierderile realizate în 2020 şi 2021 şi există deja propuneri legislative de ridicare a acestui plafon la 10 milioane de euro.

Austria – pentru prima dată, autorităţile austriece au permis reportarea retroactivă a pierderilor din 2020. Această regulă nu reprezintă o modificare permanentă a legislaţiei fiscale, ci mai degrabă o oportunitate punctuală în contextul COVID-19.

Polonia – contribuabilii ale căror venituri în 2020 au scăzut cu mai mult de 50% faţă de perioadele fiscale anterioare pot să folosească pierderile din anul 2020 contra profiturilor din anul 2019 – prin depunerea unei declaraţii rectificative la anul 2019 (până la 5 mil. PLN).

Franţa – în prezent, pierderile dintr-un anumit an fiscal (până la 1 milion de euro) pot fi folosite, în anumite condiţii, pentru a compensa obligaţiile fiscale din anul anterior, însă rambursarea efectivă a acestor sume se face pe parcursul a cinci ani. Există însă o propunere legislativă care permite utilizarea accelerată a acestor pierderi prin rambursare imediată.

În Romania, introducerea unor măsuri de utilizare retroactivă a pierderilor fiscale, în linie cu recomandarea Comisiei Europene, ar avea cu siguranţă un rezultat pozitiv. Aşa cum se întâmplă în general cu măsurile de utilizare a pierderilor, costul unei astfel de măsuri este doar o chestiune de timp – astfel, afacerile vor putea beneficia de lichidităţi acum, când au cea mai mare nevoie, şi nu vor trebui să aştepte să îşi folosească pierderile împotriva unor profituri viitoare. Pe de altă parte, bugetul va încasa impozitul pe profiturile viitoare realizate de aceste companii.

Alte măsuri fiscale propuse de Comisia Europeană prin comunicatul intitulat ”Impozitarea afacerilor în secolul XXI”:

Înlăturarea dezechilibrelor în finanţarea prin capital versus împrumut – Criza pandemică a contribuit semnificativ la îndatorarea companiilor. În prezent, regulile fiscale permit (în anumite limite) deducerea costurilor aferente finanţării prin împrumut, însă nu şi în cazul finanţării prin capital. Propunerea Comisiei va încerca să înlăture acest dezechilibru, susţinând astfel recapitalizarea companiilor vulnerabile financiar – o propunere în acest sens vă fi emisă până în trimestrul întâi 2022.

Se continuă lupta împotriva practicilor fiscale agresive prin introducerea de noi reguli cu privire la utilizarea abuzivă a companiilor fără substanţă  - aşa numitele căsuţe-poştale. Aceste măsuri vor fi introduse printr-o completare a Directivei Anti-Evaziune Fiscală (ATAD 3) – propunerile vor trebui emise până în al patrulea trimestru al anului 2021.

Comunicatul Comisiei include şi o propunere (ce va fi emisă până în 2022) care prevede ca anumite companii mari, care îşi desfăşoară activitatea în Uniunea Europeană, să îşi publice ratele efective de impozitare (i.e. simplu spus, impozitul efectiv plătit raportat la profiturile realizate). O astfel de măsură va conduce la creşterea transparenţei cu privire la impozitele plătite de companiile mari, va permite monitorizarea unor strategii agresive de planificare fiscală şi va oferi factorilor politici o mai bună vizibilitate cu privire la contribuţiile fiscale ale companiilor multinaţionale în Uniunea Europeană.

Comisia se gândeşte, de asemenea, la realizarea, până în 2023, a unui nou cadru la nivel european privind impozitul pe profit sub titlul: „Afacerile în Europa: cadrul pentru impozitarea profiturilor” sau BEFIT. BEFIT se va baza pe o repartizare a profiturilor realizate pe baza unei formule şi o bază de impozitare comună şi va înlocui propunerea în aşteptare pentru o bază de impozitare consolidată, CCCTB (common consolidated corporate tax base) care va fi retrasă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO