Dacă nu ştiaţi, pufuleţii Gusto produşi în Băicoi, Prahova, ajung în 36 de ţări. Întrucât unele sunt atât de îndepărtate precum Australia sau America, nu vă imaginaţi că poţi suporta singur toate costurile de livrare şi să mai faci şi profit.
În emisiunea Investiţi în România!, realizată de ZF şi CEC Bank, Eliodor Apostolescu – omul care a dus pufuleţii Gusto la profit de 5 milioane de euro pe an – a spus că e de 3 ori mai mare costul decât valoarea produsului pentru unele pieţe, deci nu poţi singur.
Ce face el? Colaborează cu producători români, precum familia Mutu, cu care împarte containere: jos vin conservele Râureni, deasupra pufuleţii Gusto.
Aceste colaborări există pe multe linii între producători români şi sunt din ce în ce mai multe în ultimii ani, fie că împart containere, contacte, cunoştinţe, o pagină din portofoliul unui distribuitor sau un raft.
Bineînţeles, aşa cum atrage atenţia şi şeful Gusto, producătorii din alte ţări fac asta de mulţi ani şi într-un mod mult mai intens.
„Dacă eu am cumpărat un cuptor de biscuiţi din Italia, producătorul care mi l-a vândut mi-a zis că dacă am nevoie de malaxor ştie el o firmă italiană, iar pentru o maşină de ambalat mi-a recomandat altă firmă italiană – ei se susţineau unul pe altul, lucru pe care eu nu-l văzusem la noi până acum”, a povestit el.
Într-o altă ediţie de la aceeaşi emisiune, compania Natural care produce prăjituri în Slatina din 1991 a întărit această idee despre producătorii din alte ţări: „Unde pun piciorul, aduc şi un vecin de-al meu” - aşa operează alte comunităţi de antreprenori.
Natural îşi duce prăjiturile în 33 de ţări, una dintre ele fiind Finlanda – o ţară care nu importă atât de multe produse din România.
„Când eu găsesc un producător sau doi pe care îi pot pune lângă mine la acelaşi distribuitor înseamnă că va fi mai uşor pentru toată lumea. Să vezi o prăjitură românească pe un raft este una, dar să vezi o gamă de produse româneşti pe un raft este alta”, crede Elena Zoica, director comercial pentru producătorul din Slatina.
Într-o piaţă globală, antreprenorii români au învăţat să se descurce şi de multe ori să se ajute. Poate ar putea face acelaşi lucru şi pentru produsele lor pe piaţa internă.
Odată cu pandemia şi criza din ultimele luni, oamenii au trecut prin multe stări. Frica de a nu rămâne fără mâncare a fost reală pentru mulţi şi s-a văzut în vânzări şi în cozile de la magazine, în stocurile care au fost prea mici, pentru ca apoi să fie prea mari.
Frica, închiderea graniţelor, mesajele pompate şi retorica rafturilor goale au renăscut naţionalismul alimentar.
Bineînţeles, trebuie să îndreptăm atenţia spre consumul de produse româneşti şi trebuie să le facem loc în coşurile şi în pungile noastre.
Dar suntem noi oare pregătiţi să avem o discuţie europeană pe această temă? Putem ieşi din această retorică în care hulim produsele globale?
Pentru că, nu uitaţi, Gusto nu ar fi ajuns în 36 de ţări dacă populaţia, consumatorii de acolo ar fi boicotat produsele de import. Mulţi producători români nu ar fi ajuns unde sunt fără acest avantaj al pieţei globale. E bine să nu uităm.
Soluţia ar putea fi o mare campanie de marketing şi branding, cea mai mare din România, pusă la cale de producătorii români şi ajutată în diferite moduri şi de stat.
Şi nu, nu mă refer la aplicarea tricolorului pe produs şi nici nu trebuie să luăm în calcul variante care încalcă regulile pieţei unice sau pieţei globale – poarta care ne-a permis, totuşi, să trecem spre lumea civilizată.
Aceeaşi piaţă care ne-a adus birouri curate şi salarii mai mari, care a adus locuri de muncă în judeţe mai mici care se sprijină pe acele locuri de muncă şi care le permit pufuleţilor Gusto din Băicoi să deschidă o fabrică în Germania – unde şi ei vor da de muncă celor de acolo.
Elena Zoica de la Natural propunea să vorbim mai mult despre producătorii români. Să venim cu răspunsuri la întrebarea: „de ce să cumpăr eu produsul tău făcut în România, ce are el în plus?”.
Este făcut de un antreprenor de la tine din zonă (poate chiar de un prieten), sau de compania la care lucrează oameni pe care îi cunoşti. Fiecare produs pe care îl cumperi le asigură jobul şi salariul.
Este produs într-o mică fermă din mâinile a trei gospodari şi zece ajutoare plătite cu ziua sau este făcut într-o fabrică de la tine din oraş sau din satul bunicilor tăi. Sau povestea din spatele produsului este o experienţă în sine, aşa cum vedem în multe afaceri de la zero.
Poate doi-trei corporatişti, ca tine sau ca prietenii tăi, au renunţat la jobul cu salariu sigur şi au „produs în România”, iar acest mesaj va rezona pentru tine.
Sau dacă vorbim de software produs în România, poate ai văzut vreodată 3 prieteni lucrând la un startup dintr-un apartament închiriat şi vrei să îi susţii pe ei.
Christophe Dridi, şeful Automobile Dacia, a formulat un mesaj bun: „Un loc de muncă la Dacia înseamnă 10 locuri de muncă pe orizontală”. Calculând mai departe, cred că poţi spune şi câte locuri de muncă înseamnă o maşină Dacia cumpărată.
Generaţional, eu sunt la graniţa dintre millennials şi Z, cu alte cuvinte: viitoarea forţă de consum (şi parţial, actuala), pe care se bazează economia României, salariile de la stat şi pensiile.
Eu cred că putem veni cu răspunsuri care să rezoneze şi să aibă efect şi pentru generaţia noastră, generaţie care poate răspunde mult mai repede la „solidaritate”, decât la „patriotism”.
Nu trebuie să gândim singuri campania, ci doar să ne unim eforturile, dragi producători. Există mari specialişti în marketing, branding, advertising şi comunicare ce pot gândi acest proiect pentru toate generaţiile, pe toate canalele.
Poate că aşa va deveni mai „cool” să cumperi „produs în România” sau o vei face din solidaritatea pe care am văzut-o în toţi anii ăştia în stradă şi-n online, poate aşa va deveni o mândrie să produci în România, poate un job în producţie în România îşi va recăpăta valoarea, ameliorând măcar puţin lovitura dată prin desfiinţarea şcolilor profesionale.
Repet, dragi consumatori şi dragi producători români, putem oare să avem o discuţie europeană şi să „câştigăm” la jocul capitalismului fără să picăm într-o capcană anti-europeană?
