Era, pe vremea comunismului, un banc: îl spun pe sărite şi, probabil, şi inventez câte ceva, pentru ca nu mi-l amintesc bine.
Zicea aşa:
- “Tovarăşe, dacă ai avea două palate, ai da unul partidului?”
- “Da!”
- “Tovarăşe, dacă ai avea două maşini, ai da una partidului?”
- “Da!”
- “Tovarăşe, dacă ai avea două găini, ai da una partidului?”
- “Nu!”
- “Păi cum măi, dai vile, dai maşini, dar nu dai o găină?”
- Nu dau pentru că vile şi maşini nu am, dar găini am!”
Cam în această situaţie suntem azi, în disputa privind suspendarea planurilor de urbanism zonal propusă de primarul general Nicuşor Dan. Toată lumea este de acord ca business-ul să fie susţinut, dar ce te faci când, în faţa unui apartament de bloc comunist pentru care te-ai îndatorat pentru o viaţă întreagă, apare un bloc nou şi, în loc să ai vedere spre parc, ai vedere spre baia noului tau vecin apărut de nicăieri? Te mai interesează atunci că sectorul construcţiilor a fost pe plus în 2020? Sau la ce-ţi foloseşte, dacă acest salt îţi aduce ţie doar durere? La ce-i foloseşte cuiva că PIB-ul creşte, dacă valoarea apartamentului de 100.000 de euro scade dramatic, după ce un altul i-a ridicat un bloc sub fereastră, iar soarele nu-i mai pătrunde în casă?
În zona în care stau, s-au ridicat zeci de blocuri de locuit şi de birouri. Dezvoltatorii prosperă, dar oamenii nu mai au pe unde să meargă. Dacă merg la magazinul din colţ, trebuie să o iau pe mijlocul străzii, pentru că trotuarele, toate, sunt pline de maşini – evident, noul proprietare de “bloc” vine şi cu o maşină. Maşină la mâna a doua, de obicei, pentru că “blocul” a fost scump. Aceste maşini poluează, firesc. Evident ca eu, mergând pe mijlocul străzii, sunt claxonat de fiecare dată şi înjurat când nu mă dau rapid la o parte. Dar unde să mă dau? Eu cu ce greşesc? Mame cu cărucioare cu copii nu ştiu cum să se ferească din calea maşinilor. Unde să-ţi plimbi copilul când, pe o rază de 2 kilometri, nu este niciun parc?
Dan propunea o suspendare, vreme de doi ani, a planurilor de urbanism zonal, tocmai pentru a pune o oarecare ordine în felul în care se construieşte în Bucureşti. Imediat însă a venit replica: “Bucureştiul nu poate fi condus ca un ONG!”. Dar de ce nu poate fi condus Bucureştiul ca un ONG? Poate, dimpotriva, chiar ca un ONG ar trebui condus! ONG-ul stânge bani, militează pentru cauze sociale. Eu însumi cotizez, lună de lună, cu sume mici, pentru susţinerea unor cauze sociale, şi sunt sute de mii ca mine. Prietenii mei cotizează pentru cauze sociale. Bucureştiul nu este o cauză? Nu este dramatic când vezi mame cu copii în cărucior claxonate ca să se da la o parte din calea unui terchea-berchea care şi-a luat “apartament” în noul bloc de vis-à-vis, clădit pe un fost parc?
Nu ştiu dacă este mult sau puţin termenul propus de Dan pentru suspendare PUZ-urilor. De aceea nici nu pomenesc date tehnice. Dar mă întreb: în ce calitate intră în dispută primarul sectorului 3, Robert Negoiţă? În calitate de “primar” sau de “dezvoltator imobiliar?”
Eu văd şi spun ceea ce este în jur. Un oraş sufocat, un oraş în care drepturile pietonului sunt suspendate, un oraş fără parcuri, un oraş în care am ajuns să-mi fie silă să trăiesc.
Susţin businessul, dar până în punctul în care-mi cere găina din curte.
Din păcate, PNL, care trebuia să-l susţină pe Dan, i-a întors spatele. Şi, odată cu asta, a întors spatele tuturor celor ca mine.
