Fara indoiala ca lipsa de stil si armonie a cladirilor din majoritatea oraselor noastre va cutremura. Vi s-a intamplat tuturor sa aveti impresia destul de des ca traiti clipele de dupa un bombardement sau de dupa un taifun parcurgand strazile peticite, pline de foarte mult praf, gropi si gunoaie din cartierele unde locuiti sau lucrati. Ati vazut miile de case sau palate construite in nordul Bucurestiului ce pana acum cativa ani nu aveau drumuri si utilitati… Ati vazut in acelasi timp cladiri ultra-moderne de sticla ce adapostesc filialele din Romania ale majoritatii multinationalelor sau unora dintre companiile romanesti de succes, avand langa ele blocuri darapanate, strazi desfundate sau dughene ce ne amintesc de mahalalele de acum peste 100 de ani… Ati vazut si IMM-uri cu birouri sau centre de productie insalubre, tot asa cum ati vazut si centre industriale demne de secolul XXI…
Dar dincolo de aceste observatii, sa analizam putin efectul pe care il au cladirile asupra metodelor de lucru din institutiile publice si asupra perceptiilor romanilor… Sa ne uitam la Palatul Victoria … Opera a profesorului Duiliu Marcu, Palatul Victoria a fost construit in perioada 1937-1944. Din cauza avariilor provocate de bombardamentele din 1944, lucrarile au fost reluate şi finalizate în 1952. Conceputa initial pentru a fi sediu al Ministerului de Externe, cladirea a devenit in perioada comunista sediu al Executivului, Palatul Consiliului de Miniştri. Dupa caderea Regimului Comunist, Palatul Victoria a ramas pana in ziua de astazi sediul Guvernului României. Alaturi de Palatul Parlamentului, cladire construita din initiativa lui Nicolae Ceausescu, Palatul Victoria, ce a luat nastere sub patru dictaturi, este pentru romani un simbol al frustrarilor si razvratirilor impotriva unor institutitutii reprezentate de demnitari pe care i-au votat, dar a caror legitimitate nu mai vor s-o recunoasca. Vrem sau nu, aceste cladiri, construite in perioade foarte contestate ale istoriei Romaniei, au devenit si ele obiectul contestarii permanente a romanilor, cu locatarii lor cu tot, oricare ar fi calitatea acestora. Aceasta impresie este intarita de privirile triste ale jandarmilor ce apar dupa usi hodorogite, de praful ascuns sub covoarele rosii ce dau o pata de culoare holurilor sumbre si concepute parca pentru a lasa in urma marturii ale smogului social in care traim. La multe ministere situatia este similara sau mult mai accentuata. Nici ambasadele noastre din strainatate, chiar daca unele dintre ele beneficiaza de cladiri de o valoare arhitecturala deosebita, nu se pot mandri cu sedii moderne si bine intretinute. Mult praf si multa « carpeala »… Aproape totul este ca o sandrama. Aceasta este impresia generala pe care o lasa majoritatea institutiilor noastre publice, chiar daca in anumite perioade, unele dintre ele, au beneficiat de conducatori remarcabili…
Adevarat simbol al istoriei Romaniei, construit intr-o perioada despre care dorim sa ne aducem aminte cu mai multa bucurie, Palatul Cotroceni si-a pastrat solemnitatea, independent de profilele presedintilor. Sunt in mod evident si alte cladiri publice cu prestanta, precum Palatul BNR, Palatul de Justitie sau Palatul CEC Bank. Nu este intamplator ca si aceste cladiri au fost construite in perioade mai putin contestate ale istoriei noastre, iar institutiile ce isi desfasoara activitatea in ele beneficiaza si de o buna apreciere din partea romanilor. Dar astfel de cazuri sunt mai degraba exceptii in peisajul general, aratandu-ne inca o data ca in Romania avem o mare problema sistemica, ca bazele institutiilor noastre publice trebuie regandite in profunzime. Modernizarea metodelor de lucru din guvern, ministere si celelalte institutii sau companii ale Statului trebuie sa se sprijine si pe schimbarea sau transformarea radicala a cladirilor si spatiilor ocupate de acestea. De ce este atat de important ?
Sa ne uitam mai intai in istorie. Inca de la inceputurile existentei sale, umanitatea a facut din cladiri simboluri de comunicare si perenizare a diferitelor curente culturale. Acestea au traversat timpul cu semetie si au devenit adevarate instrumente de aparare, leadership, influenta politica sau religioasa, solemnitate nationala si chiar platforme de lucru, ce au sintetizat ceea ce oamenii au stiut si facut la un moment dat. Asa au aparut cetatile, palatele, catedralele, castelele, templele, agorele sau monumentele, iar mai tarziu sediile guvernamentale, ale ministerelor sau spatiile de birouri in care ne desfasuram astazi activitatea. Asemenea Teatrului lui Marcello din Roma, multe cladiri au cimentat peste pietrele trecutului caramizi noi, aratand ca trecerea de la o epoca la alta se poate face in continuitate, daca in spate exista metoda si armonie. Ansamblurile de cladiri au creat dupa aceea uniuni arthitecturale ce ne minuneaza si ne arata cat de marete sunt echipele, comunitatile umane si cat de limitat devine la aceasta scara aportul individual, chiar in cele mai importante dimensiuni ale sale. In cadrul acestor echipe marete, fiecare isi stia foarte bine locul si rostul… De aceea Parisul este Paris… De aceea avem orase precum Venetia, Florenta, Roma, Washington, New Yok, Londra, Berlin, Moscova, Tokyo, Viena, Hong-Kong, Amsterdam, Sankt Petersburg, Praga, Singapore, Budapesta, Barcelona…
Cladirile transforma oamenii… Bine gandite, cladirile si modul de dispunere a spatiilor, orienteaza comportamente, catalizeaza energii, dau lumina, impun si creeaza o atmosfera de lucru. Sunt una din cele mai importante parghii ale dezvoltarii metodelor de munca si o sursa extraordinara de imagine. Multinationalele si unele state moderne au inteles foarte bine acest lucru, orientandu-se din ce in ce mai mult catre spatii ce ilustreaza supletea functionala de care au nevoie. Era digitala si a internetului a accelerat procesul de transformare a cladirilor si spatiilor de lucru. Chiar si institutii foarte ierarhice precum Ministerul Apararii din Franta au luat-o in aceasta directie. Va invit dealtfel sa vizitati Hexagonul Balard din Paris. Cum au reusit ofiterii francezi sa renunte la istoricele cladiri din Bulevardul Saint Germain pentru niste cladiri « de sticla » ? Explicatia este simpla : Armata, ca orice sistem operational, trebuie sa fie mai agila, ultra-conectata, modulabila si capabila sa realizeze mai repede sinergii intre diferitele sale structuri. Pentagonul stie de multa vreme acest lucru.
Inspirandu-se din « cofeine culture » dezvoltata de Microsoft acum 20 de ani, companiile si institutiile publice moderne si-au multiplicat spatiile colaborative de lucru, salile de reuniuni si video-conferinte, spatiile cu fotolii si sofa, pentru intalniri informale… Pentru a garanta linistea si calmul de pe platourile deschise, sunt create cabine telefonice, dupa modelul istoricului telefon londonez... Armonia cromatica si gradinile interioare catalizeaza energii si aduc optimism. Nu este neglijat nici marketingul olfactiv, din ce in ce mai multe branduri dorind sa-si identifice spatiile de vanzare si de lucru cu un parfum propriu… Daca va plimbati prin cateva din turnurile marilor corporatii din Pipera o sa vedeti ca aceasta atmosfera incepe sa fie prezenta si la noi.
Dar sa nu ne facem iluzii : daca atmosfera de lucru este relaxanta, toata lumea vine la birou ca sa lucreze ! Urmand modelele de Start-up din Sillicon Valley, echipele se organizeaza din ce in ce mai mult in mod « proiect », ierarhiile piramidale fiind inlocuite de relatii functionale transversale cu un grad ridicat de interoperabilitate si modularitate. Asa fac si unele state, unde guvernele s-au dotat cu sedii, spatii si instrumente de lucru ultra-moderne, pentru a servi mai bine cetatenii si comunitatea de afaceri. Aceasta este lumea in care traim. Acesta este prezentul. De aici se construieste viitorul.
Ce trebuie facut ? Puterea politica din Romania, oricare ar fi orientarea sa, trebuie sa aiba curajul sa faca un pariu pentru viitor dincolo de mandatul de 4 ani dat de electorat, accelerand proiectele majore ale transformarii Romaniei (invatamant, sanatate, infrastructura, aparare) si trecand in paralel si la modernizarea, unde este posibil, a sediilor actuale si chiar la constructia, pentru anumite institutii, a unui adevarat Campus. Chiar daca pot fi evocate lipsa banilor si multe alte prioritati, precum cele mentionate mai sus, Romania nu este un Stat sarac. Este posibila identificarea si atragerea resurselor necesare: Bugetul de Stat, fonduri europene, Fondul National de Investitii sau instrumente financiare specifice (emisiuni de bonduri, optimizarea patrimoniului imobiliar al Statului, « sale and lease-back »…). Know-how-ul poate fi importat de la partenerii nostri occidentali. Aceste schimbari ar permite introducerea la nivelul cel mai inalt al Statului a cadrului si metodelor de lucru cele mai moderne, dematerializarea si digitalizarea proceselor si nu in ultimul rand transformarea culturii organizationale de tip « praf si sandrama » intr-o cultura agila, interconectabila, modulabila si orientata catre serviciul public si business. Sumele uriase de fonduri europene ce s-au cheltuit pana acum pe stagii de formare a administratiei publice a caror rezultate se vad foarte putin in comportamentele functionarilor actuali si in serviciile publice oferite, ar putea fi reorientate mai degraba catre acest proiect cu magnitudine ce va schimba modul de guvernanta din Romania.
…Iar Palatul Victoria trebuie transformat in muzeu. Repede !
