Opinii

Opinie Vasile Iuga: Competitivitatea la români (episodul I)

Opinie Vasile Iuga: Competitivitatea la români (episodul I)

Autor: Vasile Iuga

21.11.2010, 23:25 105

Acum câţiva ani, o lăudabilă iniţiativă de marketing a unui mareproducător de bere, un clip publicitar care viza conturarea uneiimagini pozitive a României în străinătate (mult-discutatul brandde ţară), venea să suplinească lipsa de implicare a autorităţilorstatului în această privinţă. Clipul încerca să demonstrezeimportanţa, sau mai degrabă relevanţa României la scară globală,folosind ceea ce în matematică se cheamă metoda reducerii laabsurd, adică imaginând o lume lipsită de România şi de români.Ceea ce a rezultat de aici a fost în principal o înşiruire derealizări individuale ale unor personalităţi româneşti de anvergurămondială incontestabile (Eliade, Brâncuşi, Coandă, Paulescu etc).Când venea vorba însă de realizări colective contemporane,producătorii clipului remarcau faptul că limba română ar fi a doualimbă vorbită în cadrul companiei Microsoft. Nu cred să se fi făcutun recensământ în acest sens. Se ştie că la Microsoft lucreazăcâteva sute de IT-işti de origine română, însă cât anume reprezintăei din cei 90.000 de angajaţi la nivel global ai Microsoft estegreu de spus. Cert este că ne mândrim cu talentul deosebit alspecialiştilor noştri în domeniul IT, după cum ne lăudăm an de anşi cu rezultatele excelente realizate de tinerii noştri laolimpiadele internaţionale de matematică, de informatică sau defizică.

Recentul raport anual asupra competitivităţii realizat deprestigiosul International Institute of Management Development(IMD) din Lausanne, Elveţia, World Competitiveness Yearbook 2010,vine însă să pună sub semnul întrebării această confortabilăpreconcepţie românească.

Acest raport analizează 58 de economii din întreaga lume subaspectul competitivităţii, luând în calcul nu mai puţin de 327 deparametri, de la indicatori macroeconomici precum evoluţiaProdusului Intern Brut, a ratei inflaţiei sau a balanţei de plăţi,la indicatori precum disponibilitatea resurselor naturale,rezultatele cercetării ştiinţifice evidenţiate în numărul debrevete de invenţii şi patente pe cap de locuitor. Pe lângă datelecantitative, studiul are şi o componentă calitativă rezultatădintr-un sondaj la care au răspuns aproximativ 4500 de manageri detop la nivel global.

Practic, acest studiu este cel mai util instrument de măsurare acompetitivităţii naţiunilor, care pe lângă clasificareapropriu-zisă, analizează modul în care o naţiune îşi utilizeazătotalitatea resurselor si competenţelor pentru a îmbunătăţi nivelulde trai al populaţiei. Indicatorii măsuraţi sunt grupaţi în patrucategorii care evaluează performanţa macroeconomică, eficienţapoliticilor publice, a companiilor şi a infrastructurii, în sensullarg al termenului, inclusiv resursele umane.

Nu faptul că România se clasează pe locul 54 din 58 de state înediţia din acest an a World Competitiveness Yearbook în ceea cepriveşte nivelul general de competitivitate a fost lucrul care m-afrapat, ci faptul că suntem pe ultimul loc în ceea ce priveştedisponibilitatea specialiştilor în IT. Dificultatea recrutării depersonal IT calificat este recunoscută de toţi managerii de top dinRomânia. Aceasta duce la o problemă mult mai complexă, aceea afelului în care sistemul educaţional din România pregăteşteviitorii candidaţi de pe piaţa muncii. În timp ce înainte de 1989tinerii se orientau cu precădere către facultăţile tehnice saucătre cele de medicină, profesii socotite a da un grad mai ridicatde autonomie faţă de rigorilor sistemului comunist, după Revoluţies-a trecut în extrema cealaltă. Facultăţile la modă au devenit celede studii economice sau de drept, în vreme ce personalul excedentarcu calificări tehnice s-a confruntat fie cu spectrul şomajului şial necesităţii recalificării, fie a fost pensionat anticipat laînceputul anilor 90, transformând o problemă socială a prezentuluide la acea dată (numărul mare de şomeri), într-o bombă cu ceas aviitorului (raportul nefiresc dintre populaţia dependentă şi ceaactivă). În plus, facultăţile din România scot pe bandă rulantăspecialişti în limbi clasice, arheologi şi jurnalişti, într-unnumăr mult mai mare decât poate să absoarbă piaţa muncii. Şiatunci, talentul nativ pentru informatică nu mai este suficient,atâta vreme cât acesta nu este încadrat într-un sistem care săcanalizeze tinerele talente către profesiile de care este nevoie.Paradoxal este că în prezent au început să ne lipsească ingineriişi medicii, iar nevoia de personal calificat în aceste domenii seva acutiza pe viitor pe măsură ce un număr din ce în ce mai mare deromâni vor căuta să valorifice oportunităţile oferite de piaţaeuropeană a muncii.

Iar alocarea numărului de locuri în cadrul facultăţilor dinRomânia nu este singura problemă cu care se confruntă sistemuleducaţional. Mult mai îngrijorătoare este problema calităţiiînvăţământului superior şi nu numai. Se ştie că nicio universitateromânească nu figurează între primele 500 de instituţii deînvăţământ din lume. Tocmai de aceea sute şi mii de tineri opteazăîn fiecare an pentru universităţile străine, iar puţini dintreaceştia sunt dispuşi să urmeze modelul înaintaşilor lor paşoptiştirevenind în ţară şi folosindu-şi cunoştinţele dobândite în Occidentpentru a ajuta la dezvoltarea ţării şi la trecerea acesteia dinplin Ev Mediu în Epoca Modernă.

Prea des cufundaţi în războiul româno-român şi în gâlceavanoastră cotidiană, ne preocupă doar câştigarea bătăliilor mărunteşi ignorăm că în cele din urmă riscăm că România să piardărăzboiul. Ori de câte ori comparaţiile internaţionale ne suntdefavorabile invocăm teoria conspiraţiei şi fatalitatea. Poate căar trebui se ne privim mai des în oglindă pentru a înţelege curealism ce suntem şi unde vrem să ajungem.

De aceea, îmi propun ca într-o serie de articole pornind de laWorld Competitiveness Yearbook să îmi exprim preocupările cuprivire la starea actuală a României, din punct de vedere economicşi social. Am spus-o şi cu alte ocazii, actuala criză economicăglobală ar trebui percepută drept "Momentul Zero" pentru că ne dăprilejul să reaşezăm societatea şi economia românească dupăprincipii de creştere şi dezvoltare sustenabile. Primul lucru pecare ar trebui să-l acceptăm cu realism ar fi că în România actualacriză economică a fost prilejuită de criza financiară mondială, darcondiţiile pentru declanşarea acesteia erau deja manifeste îneconomie. Parafrazându-l pe Nicolae Bălcescu care spunea ca"Revoluţia generală fu ocazia, iar nu cauza revoluţiei româneşti",am putea spune că recesiunea globală a fost ocazia crizei româneştide a se manifesta pe deplin.

După cum am amintit în 2010 România se clasează pe locul 54 înceea ce priveşte nivelul general de competitivitate. Ungaria aurcat trei locuri în clasament până pe poziţia 42, după ce în 2009se clasase pe locul 45, Grecia a urcat şapte poziţii după ce atrecut la o reformă radicală a sistemului public, iar Polonia aurcat până pe poziţia 32 din 58 de economii analizate. La fel ca înurmă cu un an, Republica Cehă rămâne cea mai competitivă ţară dinEuropa Centrală şi de Est, clasându-se pe locul 29 în topul global.Constatam că statele vecine din regiunea noastră, cele cu caresuntem comparaţi pe plan global, dar cu care suntem şi încompetiţie pentru atragerea de investiţii, au întreprins reformecare au dus la sporirea competitivităţii lor pe plan mondial.Remarcam de asemenea ca regiunea CEE nu este omogenă, existând maridiferenţe între ţări.

Topul IMD rămâne dominat de dinamicele state asiatice, careocupă primele două locuri în clasamentul global alcompetitivităţii, Singapore şi Hong-Kong devansând Statele Unite şiElveţia, cel mai bine clasat stat european în acest top global.

Vasile Iuga este Country Managing Partner, PwCRomania

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO