Legile şi cârnaţii sunt două lucruri pe care nimeni nu le-araccepta dacă ar şti cum sunt făcute. Când a rostit acest aforism,Bismarck sugera că un proces neplăcut poate, totuşi, avea rezultatedezirabile. Din păcate, însă, nu putem spune acest lucru despreactuala dezbatere a bugetului pe anul viitor.
Un anumit grad de negociere pe faţă a resurselor disponibileeste un element inevitabil al dezbaterii oricărui buget. Modul încare se abordează însă dezbaterea bugetului României, ca o anuală"bătălie pentru caşcaval", devine cu atât mai grav cu cât situaţiaactuală a ţării impune mult mai multă seriozitate, strategie şiviziune.
Plecând de la ţintele prevăzute în acordul cu Fondul MonetarInternaţional, proiectul de buget actual nu face mare lucru dincolode a împărţi procente pe ici şi pe dincolo. Fiindcă avem dejaprostul obicei al rectificărilor, ne putem aştepta ca multe dincele discutate acum să nu se concretizeze. Devine aşadar irelevantcâţi bani merg acum - pe hârtie - la educaţie sau la sănătate, lainfrastructură sau la agricultură. În forma sa ideală, bugetulRomâniei ar trebui să reprezinte aspiraţiile şi obiectivele noastrenu numai pentru 2011, dar şi pentru anii de după. Departe de a fi osimplă listă de cheltuieli, bugetul reflectă priorităţile celorcare l-au făcut. În acest document aflăm ce fel de ţară vrem sădevenim, care e genul de societate pe care vrem să o construim.Aflăm ce contează cu adevărat pentru noi, ca naţie. Asta pentru căbugetul nu e un document al vorbelor goale, ci unul al cifrelor.Sau cel puţin aşa ar trebui să fie.
Or, după doi ani de criză economică din ce în ce mai acută,România nu dă semne că ar avea vreun plan de viitor, dincolo defalsul panaceu al acordului cu FMI. Avem un Consiliu Fiscal,instituit printr-o lege a responsabilităţii fiscale aplaudată deFMI. Acest for este tolerat, dar nu şi respectat, deoarece a rostitadevărul incomod despre exerciţiul bugetar care nu estepredictibil, transparent sau construit în baza unor priorităţistrategice. Nu se vorbeşte despre rezultatele alocărilor din buget.Deşi modeste ca procente din PIB alocate educaţiei au crescut,rezultatele elevilor şi studenţilor sunt tot slabe, profesorii sunttot vlăguiţi. La sănătate, situaţia este aceeaşi. Mai mult, vedemdispreţul puterii faţă de populaţie şi faţă de democraţie pringestul de a introduce bugetul în Parlament în decembrie, peultimele zeci de metri înainte de întâlnirea consiliului FMI încare se decide tranşa destinată României. Este evidentă intenţia dea forţa mâna opoziţiei şi de a strecura nu numai bugetul, dar şilegea salarizării pe sub nasul unei populaţii care îşi doreştesărbători liniştitite şi un an mai bun.
În acest context, este legitim să ne întrebăm de ce ar trebui săavem mai multă încredere în mesajele date de actualul proiect debuget? De ce ar trebui să credem că viitorul acord cu FMI va fiîntr-adevăr unul "preventiv", dat fiind că şi cel actual a începutca o "centură de siguranţă" împotriva unei crize despre care sespunea că nu ne va afecta. Este legitim să se pună întrebareadespre economia dincolo de acordul cu FMI, despre ce facem după ceterminăm banii Fondului. Lecţiile pe care ni le dă actuala crizăeconomică sunt pe atât de clare pe cât sunt de imperative. Modul încare am făcut politică până acum nu mai merge. Modul în care amabordat economia nu mai merge. Bugetele modificate din mers nu maimerg. Legile, taxele şi impozitele altoite şi ciopârţite din mersnu mai merg.
România nu este suspendată într-un vid, în care regulile joculuijucat de altă ţări nu se aplică. Nu putem pretinde că vom atrageinvestiţii doar pentru că avem o cotă unică - cu atât mai mult cucât s-a dovedit că realitatea este cu totul alta. Nu putem ignorapericolul unei crize economice prelungite doar pentru că nu avemalte planuri dincolo de unul sau două acorduri cu FMI.
România este integrată într-un context global care îi impune săse bată cu multe alte ţări pentru capital şi nu numai. Aceastăcursă este câştigată de cei care oferă un mediu de afaceriprevizibil şi transparent, care oferă şi servicii în schimbultaxelor percepute - fiindcă este o iluzie să credem că vreuninvestitor nu mai caută nimic altceva în afara taxelor scăzute.Discuţia despre rolul statului nu mai ţine de mărime, ci deeficienţă. Degeaba avem un sector public micşorat dacă el nu va fişi eficient. Nu este suficient să ne dorim birocraţi mai puţinidecât alţii - trebuie să-i vrem să fie şi mai buni decât ai altora.Degeaba spunem că nu mai trebuie să ne comportăm ca o ţară-candidatla Uniunea Europeană şi că e momentul să ne comportăm ca ţarămembru. Pentru asta, avem nevoie şi de respectul restului Uniunii,respect care nu se câştigă decât prin competenţa cu care ştim să neexprimăm şi să ne apărăm interesele. De exemplu, România încă nuare o poziţie clară cu privire la viitorul exerciţiu bugetarpan-european, de dincolo de 2013. Ca şi cum faptul că nu absorbimfondurile deja negociate nu ar fi de ajuns, părem să nu vrem să lenegociem nici pe cele din bugetul care îl va înlocui pe cel actual- cel pe care nu ştim să-l utilizăm.
Am intrat în NATO fără un plan pentru perioada de după aderare,iar lumea aceea sigură şi paşnică în care şi eu am crezut nu s-amaterializat. În lumea mult mai periculoasă în care trăim acum,România are mai puţini aliaţi şi o voce mai timidă. Am devenitmembri ai UE fără să ştim ce vrem să facem în această capacitate,iar armonia şi solidaritatea intraeuropeană pe care ne bizuiamatunci nu s-au materializat. Într-o Europă mult mai tensionată şimai egoistă, în care interesul naţional nu pare a fi reconciliabilcu cel comunitar, România nu şi-a găsit încă rolul. Puşi faţă înfaţă cu exemplele Greciei şi Irlandei, aspru pedepsite de Germaniapentru iresponsabilitatea lor fiscală, noi nu avem alt plan decâtsperanţa într-un viitor pe care refuzăm să-l luăm în propriilemâini.
Criza ne-a luat prin surprindere, deşi o vedeam apropiindu-se deaproape un an. Nu am avut un plan anticriză, ci doar vreo două-treisimulacre. După doi ani, nu este suficient doar să sperăm căsfârşitul crizei e aproape. Întrebarea cheie este dacă vom fiînvăţat lecţiile date de această perioadă. Ştim ce vrem să devenimdupă ce se termină criza?
Mircea Geoană este preşedintele SenatuluiRomâniei
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
