Criza nu a fost evitabilă, dar ea putea fi prevăzută, iar efectele şi amploarea ei puteau fi anticipate, dacă ne uitam la modul în care este alcătuită structura socială şi economică a României. Explicaţia pentru recesiunea actuală şi pentru perioada grea pe care o traversăm de mai bine de doi ani de zile nu este doar "criza". Ea a contat, evident, dar la fel de mult au contat o serie de factori şi condiţii deja existente în România, condiţii care nu au avut nevoie decât de un implus pentru a exploda. De aceea, sunt o serie de învăţăminte care, dacă nu sunt însuşite de către toate guvernele şi dacă nu sunt adresate în mod direct, ne vor face la fel de vulnerabili data viitoare când un balon financiar va exploda. Lecţiile crizei şi recesiunii româneşti nu sunt facultative.
Lecţia 1: Modelul românesc de guvernanţă este rudimentar şi depăşit. Modul în care este abordată o criză, nu neapărat una financiară sau economică, soluţiile adoptate şi efectele pe termen scurt, mediu şi lung ale acestora, depind esenţial de calitatea, competenţa şi obiectivele politice ale managerilor crizei. În România, guvernanţii au eşuat lamentabil în a anticipa această criză. Nu acesta a fost însă cel mai grav lucru. Cel mai grav a fost faptul că nu au avut un set clar de priorităţi (ce facem?), apoi că nu au avut un set clar de instrumente (cu ce facem?) şi apoi că nu au avut un set clar de proceduri (cum facem?). Modul în care Guvernul s-a comportat în faţa crizei a semănat cu situaţia în care casa a luat foc, iar pompierii trag fiecare de câte un capăt al furtunului. Neştiinţa sau lipsa de experienţă nu constituie scuze, ci factori agravanţi. Aportul de competenţă externă - FMI, BM, UE - nu compensează lipsa de competenţă internă şi, mai ales, inadecvarea obiectivelor politice ale managerilor naţionali ai crizei la soluţiile ieşirii din criză. Managerii externi nu au fost aleşi de nimeni şi nu au responsabilitatea guvernării delegată de către cetăţenii români.
Lecţia 2: Modelul economic bazat pe industrii care nu sunt productive, export de forţă de muncă ieftină şi menţinerea a 40% din populaţie în mediul rural -aducând 7-9% din PIB - este nesustenabil. La toate acestea se adaugă incapacitatea instituţiilor statului de a reduce evaziunea fiscală (ultimele cifre arată că economia subterană este undeva la 40% din PIB). Sistemul nostru este fragil pe toţi pilonii de importanţă critică: nu produce suficient, abia îşi acoperă costurile pentru ce produce, ceea ce face să nu mai rămână resurse pentru investiţii, şi nu colectează cât are de colectat. De exemplu, agricultura de subzistenţă nu are cum să fie vreodată Cenuşăreasa unei economii naţionale pentru că nu are cum să dea randamentul necesar.
Lecţia 3: Sistemul politic şi clanurile politico-economice reprezintă principalul obstacol în calea dezvoltării, al traversării solidare a perioadelor dificile şi a distribuţiei creşterii economice pentru toată populaţia. Dintre toate deficienţele structurale pe care şi le-a creat România în cele două decenii de tranziţie, calitatea inferioară, competenţa redusă şi orientarea spre obiective strict personale a elitelor sale politice, financiare şi economice este cea mai bogată în consecinţe negative şi principala sursă a incapacităţii de a face faţă unei grave crize economice. Atâta timp cât partidele politice vor funcţiona după aceleaşi modele de îmbogăţire a "firmelor prietene", dezvoltarea reală a ţării nu are cum să apară. Ca orice lucru de pe lumea asta, dezvoltarea costă bani, iar când banii se scurg printre degete către buzunarele de partid, statul nu mai are cu ce să se dezvolte.
Lecţia 4: Folosirea integrală a pieţei interne este obligatorie. Polonia, de exemplu, ţară care de curând a fost declarată de OCDE, alături de Cehia, ca făcând parte din rândul statelor dezvoltate, a înţeles acest lucru şi încă din noiembrie 2008 a introdus o serie de măsuri menite să ţină piept crizei economice. Astfel, guvernul polon a înţeles că stimularea economiei interne este esenţială. A introdus pachete de sprijin financiar pentru IMM-uri cu garanţie guvernamentală, s-a concentrat pe lucrările din infrastructură, a produs suport financiar pentru companiile care se confruntau cu scăderi ale cererii, a ridicat plafonul de neimpozitare pentru profitul reinvestit şi a iniţiat un pachet de măsuri sociale, cum ar fi subvenţionarea creditelor celor rămaşi fără loc de muncă. Mai mult, în Polonia o parte importantă din economia locală este controlată de către stat.
Lecţia 5: Dependenţa exclusivă de pieţele vestice ne leagă de crizele de acolo. Schimbările bruşte şi importante în economia internaţională activează deficienţele structurale ale economiei româneşti. Nu suntem şi nu am fost niciodată o piaţă izolată. Faptul că ţara noastră depinde exclusiv de ţările din Vest şi nu reuşeşte sau nu înţelege cât de important este să-şi dezvolte relaţiile comerciale cu state cu economii emergente generatoare de capital (precum China) sau să-şi îndrepte atenţia către terţe pieţe din Est şi Sud conduce la destabilizări majore.
Lecţia 6: Simpla apartenenţă la UE nu aduce de la sine convergenţă şi nu reduce decalajele cu celelalte state membre. Dincolo de absorbţia catastrofală de fonduri (Spania a fost şi este un campion în acest domeniu) trebuie să-ţi creşti competitivitatea economică. Nici măcar integrarea reală în UE - absorbţia corectă de fonduri, aderarea la Pactul Euro Plus, îndeplinirea obiectivelor "Europa 2020", realizarea unei identităţi şi a unei influenţe pe măsura taliei României- nu ţine loc de o politică naţională de dezvoltare, împărtăşită şi susţinută de populaţie şi consensualizată politic de-a lungul mai multor guvernări.
Lecţia 7: Nu toate crizele sunt ciclice. Cea pe care o traversăm este o criză structurală a economiilor dezvoltate şi a "periferiilor" acestora, cum este România. Deci "double dip-ul" despre care se vorbeşte în cazul nostru este şi mai grav. Este de fapt o "twin crisis": a Vestului, suprapusă cu criza de legitimitate a factorului politic intern, a guvernanţei şi a modelului economic românesc.
Lecţia 8: Şi totusi politicile anticiclice şi cele cu rol de "shock absorbers" sunt necesare, inclusiv printr-un sistem performant de protecţie socială. Transferul costurilor unei crize asupra populaţiei este cea mai sigură metodă de a crea deficienţe structurale atât în economie şi în societate, cât şi la nivelul funcţionării statului. Actualele deficienţe structurale ale economiei româneşti - productivitate scăzută, grad de ocupare scăzut, număr mare de pensionari - sunt rezultatul transferului asupra populaţiei al crizelor financiare şi bugetare ale anilor '90. La ele se vor adăuga deficienţele structurale (sărăcie, înapoiere, consum scăzut) create acum.
Lecţia 9: Disciplina macroeconomică e indispensabilă şi trebuie făcute "provizii" în vremuri bune pentru cele grele. Când economia "duduie" este momentul în care începi să faci economii, nu aştepţi să-ţi ajungă cuţitul la os. Am avut aproximativ 8 ani de zile creştere economică, în care am băgat banii în consum, am inundat piaţa cu credite ieftine, ne-am grăbit să cumpărăm orice cu buletinul, iar acum nu avem de unde să facem economii. Regula de aur rămâne: când ai bani la dispoziţie faci economii şi investiţii, pentru ca atunci când vin vremuri grele să ai pe ce să cazi.
Lecţia 10: Dependenţa exclusivă de capital străin şi absenţa unui capital autohton robust sunt riscante în astfel de momente. Scopul băncilor străine este de a face profit pentru acţionari, nu să facă politici publice în România. În acest sens, absenţa unei bănci mari cu capital românesc este o eroare strategică.
De aceea, iluzia că această criză trece şi ne revenim "natural" fără reclădirea din temelii a sistemului politic, a modelului de guvernanţă şi a modelului economic s-a risipit. Trebuie să recunoaştem aceste deficienţe structurale şi să le îndreptăm cât nu e prea târziu. Dacă nu facem asta, poate vom relua creşterea, dar cu siguranţă nu ne vom dezvolta.
Mircea Geoană este preşedintele Senatului României, senator PSD
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
