Un articol publicat săptămâna trecută în Ziarul Financiar concluziona că orice economist care ar pierde în urma unei investiţii şi-ar pierde de asemenea credibilitatea şi respectul. Exemplul dat în acel caz era cel al lui Daniel Dăianu, în legătură cu pierderea înregistrată de acesta la WBS Holding. Ca economist, cred că se impun câteva precizări legate de acea concluzie.
În primul rând, faptul că un economist poate face şi investiţii nefericite nu înseamnă că acesta îşi pierde automat, iremediabil, reputaţia profesională şi credibilitatea. Un economist bun nu trebuie să fie neapărat un investitor de succes. Istoria abundă de astfel de exemple. Fondatorii celor două mari curente economice tradiţionale, care au avut un aport substanţial în evoluţia economiei, ca ştiinţă socială, au pierdut sume uriaşe pe pieţele de capital. Irving Fisher, părintele "monetarismului", despre care James Tobin şi Milton Friedman spuneau că este cel mai mare economist din istoria SUA, a pierdut aproape totul, inclusiv casa (!) (echivalentul actualizat în anul 1997 a 140 de milioane de dolari) în timpul Marii Depresii. John Maynard Keynes, fondatorul curentului care-i poartă numele şi ale cărui teorii de politică economică au fost urmate de majoritatea economiilor dezvoltate în anii '50 şi '60, a pierdut şi el milioane pe piaţa de capital. Din perspectiva timpului este clar că aceste pierderi financiare personale nu au schimbat percepţia oamenilor despre ei, ca economişti.
Trebuie făcută distincţia clară între reputaţia profesională şi performanţa (sau "track-record"-ul) unui economist şi abilitatea acestuia ca investitor. "Track-record"-ul unui economist este uşor de verificat. El cumulează articolele academice sau de specialitate, alte publicaţii sau poziţiile luate public vis-à-vis de politiciile economice, în timp. Analiza acestora se poate face foarte uşor de către oricine, "ex post". Acest tip de analiză este singura modalitate pertinentă care validează reputaţia unui economist. În schimb, abilitatea unui economist ca investitor pe piaţa de capital este conditionată de setul de informaţii pe care acesta îl posedă într-un anumit moment, set din care numai o parte a informaţiilor au natură pur economică. În ziua de astăzi, faptul că eşti economist îţi aduce puţine beneficii, la nivel de informaţie, dacă vrei să investeşti pe piaţa de capital. Legăturile interdisciplinare, îndeosebi cele între economie şi matematică, au schimbat complet modul de operare al pieţelor financiare în ultimii ani. Ca şi fondatorul WBS Holding, unul dintre câştigătorii Premiului Nobel în economie din acest an, profesorul Lloyd Shapley de la UCLA, este matematician. Ca o curiozitate, acesta nu a urmat un curs de economie niciodată!
În al doilea rând, în contextul economic incert actual, evoluţia unor evenimente externe poate influenţa dramatic randamentul investiţiilor pe piaţa de capital. Pot fi acuzaţi economiştii care au investit în Bear Sterns sau cei care deţineau titluri de stat ale guvernului grec şi au fost obligaţi să accepte pierderi cu un haircut de 70%, că nu se pricep la economie? Aici discuţia trebuie să încorporeze şi aspecte legate de strategii de investiţii, portofoliu, randamente pe perioade de timp ş.a.m.d.
Şi nu în ultimul rând trebuie făcută referire şi la aspecte ce privesc relaţia investitor-broker. Cazul Dăianu în contextul WBS Holding este unul în care brokerul şi-a depăşit mandatul. Deciziile de investiţie îi aparţineau brokerului, iar faptul că un economist era investitorul în cauză este irelevant. Desigur, aici se poate discuta despre credibilitatea şi track-record-ul unui broker, despre încredere sau aspecte legate de reglementare şi supervizare a vehiculului financiar prin care se efectuau tranzacţiile. Sau despre faptul că discuţiile pe tema WBS Holding, ca şi intervenţiile lui Daniel Dăianu în media pe aceasta temă - forţate de împrejurări - au fost uşor excesive. Însă aceste aspecte sunt secundare şi nu afectează cu nimic concluzia că reputaţia unui economist trebuie judecată prin prisma realizărilor sale ca profesionist şi nu din punctul de vedere al randamentului unei investiţii personale.
Un bun antrenor de fotbal nu trebuie neapărat să fi fost un jucător de excepţie. Ca jucător, performanţa lui Jose Mourinho, antrenorul lui Real Madrid, a fost una mediocră, însă ca antrenor este considerat de multă lume ca fiind de excepţie. Un economist bun nu trebuie să fie şi un investitor de succes, abilităţile necesare în cele două profesii sunt strict diferite.
Laurian Lungu este economist şi conduce firma de cercetare şi analiză în domeniul economic Macroanalitica
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
