Citind în ultimele zile disputa condeielor Domnilor Negriţoiu şiPascariu pe de o parte şi a d-lui Hostiuc pe de altă parte, mi-amamintit o snoavă orientală care m-a amuzat întotdeauna. Într-unadin zile s-au prezentat în faţa Emirului doi negustori pentrujudecata dreaptă. Primul negustor şi-a expus necazul: " MăriteEmir, acum o săptămână am cumpărat de la acest om aici de faţă ocămilă pentru care i-am plătit jumatate din preţ, urmând ca astăzisă plătesc restul. Am ţinut-o legată şi numai ieri când am vrut săo încalec mi-am dat seama că e oarbă. Acum vreau banii înapoipentru că am fost înşelat". Până să îl asculte şi pe celălaltnegustor, emirul a grăit cu vocea lui înţeleaptă: "Dacă ceea cespui este adevărat, atunci cred că ai dreptate". A venit şi rândulcelui ce vânduse cămila, iar acesta s-a apărat cu convingere:"Mărite Emir, am această cămilă de şase luni şi nu am folosit-odecât legată în caravane, aşa că nu am ştiut niciodată dacă e oarbăsau nu. Când am vândut-o, cumpărătorul nu m-a întrebat oricum dacăvede şi nu am avut habar la ce vrea să o folosească. Mai mult,cămila ar fi putut orbi în timpul furtunii de nisip de acum douăzile şi eu n-aş avea de unde să ştiu. Cer restul banilor pe caremi-i datorează". Gândindu-se bine, Emirul glăsui din nou plin deînţelepciune: "Dacă şi povestea ta este adevărată, atunci cred căşi tu ai dreptate". Sfătuitorul Emirului care a asistat în liniştela toată judecata de până atunci se aplecă discret la urecheaEmirului şi îi spuse în şoaptă: "Înălţimea Voastră, nu puteţi fi deacord cu argumentele ambelor părţi". Ca şi când ar fi avut orevelaţie, Emirul se întoarse către sfătuitor şi îi spuse:"Adevărat, cred că şi tu ai dreptate".
Revenind la subiectul de dispută dintre bancheri şi clienţiicreditaţi, cred că există multe similitudini cu cele de mai sus.Creditorii au avut întotdeauna putere de negociere mai mare decâtcea a debitorilor mici şi mijlocii. Din secolul XVI, de când a fostînfiinţată prima bancă în Siena, din vremea cavalerilor templieri,a băncii Vaticanului şi până în timpurile băncilor multinaţionale,ba chiar a cooperativelor de credit şi a cămătarilor, creditorii auimpus în mare parte regulile, contractele, dobânzile şi costurileauxiliare. Adevărat, mecanismele de calcul al dobânzilor suntdestul de clare şi transparente în multe cazuri, însă la baza lorstă totuşi costul capitalului acţionarilor, aşteptările de câştigale acestora. În ultimii 10-15 ani, aceste aşteptări au ajuns lacote nerezonabile din cauza creşterii economice nesustenabile. Şiasta a dus la strădania conducătorilor de bănci de a ofericlienţilor produse din ce în ce mai sofisticate şi riscante, menitea maximiza profiturile instituíţiilor financiare. Fără a insistaasupra acestui fenomen discutat şi răsdiscutat în contextulcauzelor crizei şi revenind la băncile din România anilor dedinaintea crizei, cred că am fost atinşi şi noi cei din bănci deflagelul lăcomiei exagerate, de entuziasmul creşterii. Dar asta înaceeaşi măsură cu lăcomia clienţilor acelor vremuri, care pe bunădreptate plecând de la bucuria acoperirii unor nevoi de bază -casă, maşină, afacere, călătorii, tehnologie - au plătit ratelecare le-au fost cerute, au semnat contractele care le-au fostprezentate fără să le aprofundeze şi înţelegând puterea pe carebăncile o au asupra viitorului lor, au ignorat-o multumiţi de noulnivel de trai.
Provenind din rândul bancherilor, cred pe de o parte că am fiputut avea mai mult discernământ atunci când am alimentat clienţiicu tot felul de credite, atunci când clienţii şi-au amanetatviitorul pentru a obţine în doi-trei ani ceea ce le-a lipsit 50 deani. Pe de altă parte însă, mulţi se bucură de modernizareasocietăţii ce a avut loc după 2000. Cei ce au luat credite ar fiputut avea şi ei mai mult discernământ şi prudenţă atunci când auinvestit în promisiunile viitorului. Totuşi, bancherii suntspecialişti ai pieţei financiare şi obligaţia noastră de a sfătuiclienţii cu prudenţă ar fi fost şi este sporită. E imposibil săîntoarcem timpul înapoi. Cred că mai important decât să creăm şi săalimentăm un conflict între bănci şi clienţi este să aşezăm bazeleunui sistem care să nu repete greşelile trecutului. Să dămbankingului o dimensiune socială şi responsabilă, să reconstruimrelaţia cu clienţii pe baze transparente şi cât de cât egale. Sărenunţăm la costumele scorţoase şi la superioritatea noastrăgratuită şi să participăm împreună la reconstruirea societăţii, lareinventarea modelului de evoluţie economică. Am auzit un singurbancher, pe lordul englez fost preşedinte al RBS, spunândacţionarilor "I'm sorry" şi s-a făcut atunci mare vâlvă. Poate cădin când în când un "Ne pare rău; am fi putut face lucrurile maibine, mai sustenabil" valorează mai mult decât un procent dereducere la creditele existente.
Clienţii ar trebui la rândul lor să îşi asume propriile greşeli,propria lăcomie şi lipsa de prudenţă. Şi de acum încolo să nuaccepte condiţii care le-ar putea dăuna în viitor. Este cel mai bunşi sigur mod de a ajuta la remodelarea sistemului. Băncile aucontribuit decisiv la dinamica societăţii, iar clienţii auconstruit la rândul lor un nou nivel de bunăstare. Am alimentatcreşterea frenetică a unei societăţi comparabile cu un burete uscatîn aplauzele acţionarilor. Dacă nu o făceam noi, ar fi făcut-oalţii. Să trecem peste deficienţele asociate, însă să le ajustămradical de acum încolo. Pentru că zicala conform căreia: "Dacă vomface şi mâine ce am făcut ieri, vom avea şi mâine exact ce am avutieri" este cât se poate de adevărată. Cred că sistemul bancar arenevoie de o reformă profundă. Pornind de la conceptele de bază, dela mecanismele de împărţire a valorii şi până la unii dintre cei ceîl reglementează şi îl conduc.
Vina noastră colectivă, a unor bancheri şi a unora dintreclienţi, se numeşte "lăcomia".
Urăsc anarhia, conflictele şi forta. Cred că "fericiţi suntfăcătorii de pace". În final îmi recunosc ipocrizia. Am fostconducător de bancă în România, sunt membru în Consiliul deAdministraţie al unei bănci din străinătate, am făcut greşelilaolaltă cu lucruri bune şi astăzi nu fac destul în sprijinulpărerilor de mai sus. Mi-ar plăcea însă ca atât bancherii, cât şiclienţii să-şi înveţe lecţia, să renunţe la mânie şi să-şi schimbeatitudinea de acum încolo. Şi vorba Emirului: cred că toţi avemdreptatea noastră.
Ionuţ Pătrăhău este consultant şi fost vicepreşedinte laBanca Transilvania
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
