Opinii

Opinie François Bloch, BRD. Pentru toţi cei care traversează o perioadă dificilă, mesajul nostru este: continuaţi să lucraţi la planurile voastre, continuaţi să visaţi la viitorul vostru! Suntem aici unii pentru alţii, să avem curaj şi încredere!.

Opinie François Bloch, BRD. Pentru toţi cei care...
19.03.2020, 21:13 6739

Suntem într-un moment în care trebuie să demonstrăm responsabilitate şi solidaritate, dar şi curaj şi încredere. Va fi nevoie de multă energie şi de resurse pentru a reconstrui, pentru a gândi din nou planuri de viitor.

Azi am, în primul rând, un gând pentru toţi oamenii care au fost atinşi de acest virus, şi cărora le doresc însănătoşire grabnică, dar şi pentru cei apropiaţi lor şi pentru cadrele medicale care fac eforturi uriaşe în această perioadă şi care sunt eroii noştri.

Cu toţii simţim efectele acestei situaţii excepţionale, care ne-a schimbat vieţile personale şi profesionale. De aceea insist, şi o spun tuturor, şi colegilor mei, şi clienţilor, şi comunităţii noastre : trebuie să avem în minte şi să aplicăm măsurile pe care autorităţile ni le recomandă, începând cu cele mai simple, dar poate cele mai eficace - de igienă şi de distanţare socială - pentru a reuşi să învingem această epidemie.

Într-o perioadă cu atat de multe semne de întrebare, prioritatea noastră ca bancheri este responsabilitatea: faţă de clienţi, faţă de angajaţi, faţă de societate. Ca bancă sistemică, suntem o structură financiară de importanţă critică pentru România, şi înţelegem să ne asumăm acest rol ca atare.

Sistemul bancar din România, alături de celelalte infrastructuri critice, este azi în prima linie, pentru ca, împreună cu Guvernul ţării şi Banca Naţională a României, să susţină economia şi acele iniţiative de care societatea românească are nevoie azi.

Acelaşi mesaj de solidaritate îl transmite şi CEO-ul Societe Generale, Frederic Oudea : ”Grupul Societe Generale este hotărât să ajute şi să susţină clienţii săi de pretutindeni; suntem alături de BRD pentru a pune umărul să fie depăşite actualele încercări prin care trec clienţii noştri din România.”        

În BRD, am luat măsuri pentru colegii noştri. Printre altele, am reorganizat modul de lucru, am separat unele echipe pentru a gestiona riscul de contaminare, am stabilit orare flexibile de lucru. Suntem responsabili pentru siguranţa şi echilibrul oamenilor din BRD. Le mulţumesc pentru atitudinea extraordinară în aceste momente şi pentru mobilizarea lor în sprijinul clienţilor. Sunt foarte mândru de ei !

Tot în sensul protecţiei personalului din bancă, am agreat împreună cu Federaţia Sindicatelor din Asigurări şi Bănci un set de măsuri privind protecţia personalului, prevenţia şi continuitatea activităţii, care sunt puse în practică la nivelul băncii si care vor fi suplimentate de cate ori va fi nevoie.

În continuare, vreau să îi asigur pe toţi clienţii BRD, fie ei studenţi, tineri, familii la început de drum, liber-profesionişti, pensionari, antreprenori, micro-întreprinderi, IMM-uri sau corporaţii, că suntem şi vom rămâne aproape de ei. In acest sens am luat deja 4 masuri de susţinere  :

Am eliminat toate costurile la operaţiunile prin online banking pentru următoarele trei luni.

Aşa cum comunicam încă de săptămâna trecută, alături de ceilalţi reprezentanţi ai comunităţii bancare, reiterăm apelul la folosirea mijloacelor alternative disponibile atât pentru realizarea operaţiunilor financiar-bancare, cât şi pentru a-i contacta pe angajaţii băncii. Recomandarea noastră, care are în vedere măsurile de igienă recomandate de autorităţile sanitare, este să se evite utilizarea numerarului, şi de aceea încurajăm plata cu cardul contactless.

Ieri am anunţat o serie de măsuri privind creditarea clienţilor persoane fizice şi a micro-întreprinderilor. Am decis să prelungim cu trei luni facilităţile de credit care expiră în următoarele trei luni, şi monitorizăm permanent situaţia astfel încât să putem acţiona, la nevoie, şi cu alte astfel de măsuri.

Azi am hotărât, la nivelul BRD, să donăm 1,7 milioane de lei Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare şi reţelei naţionale de Fundaţii Comunitare pentru a asigura spitalelor echipamente de protecţie medicală, teste Covid-19, dezinfectanţi şi aparatură medicală.

De asemenea, pentru sectorul cultural independent asigurăm 300.000 de lei, şi împreună cu Fundaţia9, susţinem această zonă lovită de suspendarea tuturor evenimentelor. Fundaţia9 va oferi în următoarele luni granturi pentru producţii culturale şi un spaţiu virtual în care se pot organiza activităţi cultural – artistice, pentru a rămâne în legătură cu publicul.

Nu ne oprim aici şi vom continua să avem şi alte iniţiative de sprijin pentru clienţii noştri şi comunitate. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO