Nu există industrie chimică în România sau aşa se poate înţelege dacă ne luăm după planul de relansare economică al actualului guvern. Banii au ocolit industria chimică, chiar dacă deocamdată nu se ştie dacă guvernul va avea resursele din plan sau dacă, după alegeri, noul guvern nu va schimba planul.
De vină însă nu este guvernul, ci doar lipsa de unitate şi vizibilitate a industriaşilor din domeniu. Peste tot există undeva o sinapsă cu industria chimică: industria maselor plastice, industria agricolă, industria farmaceutică, industria construcţiilor, industria cauciucului, în peste 60% din producţia industrial, dar chimiştii nu au reuşit să plaseze mesajul cu nevoile lor asa cum se cuvine.
Cum spuneam, nu sunt de vina guvernele ca industriile nu-si pun lucrurile in ordine. Guvernele, toate cate s-au succedat in ultimii cinci ani, nu pot sau nu vor sa infiripe o politica industriala strategica pana in 2025 sau chiar mai departe, pana in 2030, astfel incat sunt prada usoara pentru lobby-ul pus in miscare de sectoarele economice care “au intrare”. Si, de ce n-ar recunoaste: guvernelor le este mai comod asa.
Planul de relansare economica de anul asta este altfel pentru ca ne poate asterne un drum nou in realitatea UE 2030 in care se doreste intre altele reducerea dependentei chimice de China si India. Si totusi, deloc surprinzator, guvernul a cazut prada unui lobby pentru planuri de termen scurt, exceptional de agresiv, facut in multe cazuri de industrii evazioniste, de angajatori de munca la negru, de unii care nu au nevoie de bani sau de cei care au conexiuni politice. Politicile sectoriale industriale nu au fost pe radar asa ca nu ne miram ca nu exista nici un capitol destinat industriei chimice sau conexe. De exemplu, daca tot vorbim de nevoile sanitare, ce plan tare era sa facem o fabrica de alcool izopropilic pentru dezinfectante, pentru ca in prezent aducem totul din import, inclusiv (sic!) din Bulgaria.
De ce Romania ar trebui sa se uite la industria chimica? Este a doua mare ramura industriala europeana, dupa industria constructiilor de masini. Asadar UE crede in acest sector, aloca resurse. Avem o noua generatie de antreprenori din industrie, alta liga fata de cei din anii 2000, cand pleca la puscarie cate un manager pentru ca se ducea cu diplomatul de euro pe la ministere. Si, avem o mostenire si o baza de la care se poate porni. Dar astazi, dupa 30 de ani, am pierdut enorm de mult teren. In 1990 aveam 72 de combinate, nu mai ineficiente decat cele din alte tari din Europa de Est, care s-au salvat, un sistem performant de invatamant (12 scoli profesionale, 23 licee, 17 facultati si 10 institute de cercetare), iar sectorul aducea circa 35 miliarde euro, aproape 20% din productia industriala de atunci. Acum, in 2020, daca a mai ramas un sfert din capacitatile de productie si din cele din invatamant, iar domeniul aduce doar 3 miliarde si aproape jumatate din deficitul balantei comerciale a Romanei.
Daca guvernele Romaniei vor intelege ca recladirea industriei chimice inseamna recuperarea suveranitatii si independentei economice, este foarte bine. Dar daca chimistii stau cu mainile incrucisate asteptand pomana, atunci n-am facut nimic. Avem doua variante: cea din titlu, in care chimistii sa-si puna lobby-ul in ordine si sa aseze pe masa politicienilor un proiect de tara pentru chimie sau cea în care peste 20 de ani, pensionari fiind, sa apara la televizor si sa se vaicareasca cum n-au fost ajutati de guvern si cum s-a stricat sectorul cu totul. Cum fac acum multi dintre directorii din chimie din anii 2000.
A durat 10 ani de lobby ca IT-isti sa obtina scutiri de taxe si impozite, 3 ani cel putin ca acelasi lucru sa se intample in constructii, 5 ani ca industria farmaceutica sa reduca parafiscalitatea. Chimistii, daca se hotaresc intr-o singura voce asupra a ce vor sa ceara, avand accesul si continutul potrivit, o pot face intr-un an. Tinta economica de tara pana 2030 ar trebui sa fie ZERO deficit comercial din produse chimice, asta va atrage dupa sine o reactie in lant care schimba totul.
