Cele mai importante forţe politice şi-au lansat recent programele de guvernare care vor fi implementate în cazul în care vor câştiga alegerile din decembrie. Sub presiunea voturilor, brusc asistăm la o schimbare de paradigmă, într-adevăr necesară pentru a părăsi cât mai repede spirala austerităţii.
Ce au de gând viitorii guvernanţi de acum înainte, care sunt cele mai importante măsuri economice şi cât de realiste sunt în contextul actual intern şi european?
O măsură care apare în ambele programe se referă la reducerea fiscalităţii în cazul impozitului pe profit sau pe venit. În unul dintre programe apare reducerea atât a impozitului pe venit, cât şi a impozitului pe profit de la 16% la 12% chiar din 2013. Cei ce au promovat şi experimentat austeritatea şi măsuri prociclice în ţara noastră acum vor aplicarea măsurilor anticiclice. De unde se vor lua resursele necesare pentru suplinirea unui gol de aproximativ 1% din PIB fără ajustări pe partea de cheltuieli? Probabil de aici provine împingerea deficitului bugetar până la 2,9% în anul următor, conform programului aceleiaşi forţe politice, foarte aproape de limita periculoasă la care România poate fi sancţionată.
Cealaltă forţă politică doreşte transformarea sistemului de impozitare a veniturilor cu cotă unică într-un sistem cu cote progresive simple, de 12% şi 8% pentru veniturile mici, dar cu menţinerea cotei de 16%, ca o cotă superioară de impunere, începând cu veniturile de peste 1.600 lei, ceea ce nu reprezintă o distrugere a cotei unice, ci o îmbunătăţire a sistemului de impunere din punct de vedere social. Dar, atâta timp cât se intenţionează majorarea salariului minim la 1.200 lei, cota de 8% îşi pierde din relevanţă fiind stabilită pentru venituri mai mici de 800 lei. Aplicarea acestui sistem e previzionată pentru 2014, ceea ce pare mai verosimil dacă în anul următor se lărgeşte spaţiul fiscal. Dar, de ce să reducem fiscalitatea în domenii în care deja cota este destul de mică, mult sub media europeană? Probabil masa mare de votanţi din aceasta zonă a stat la baza acestei măsuri.
În schimb, cota cumulată pe angajat şi angajator a contribuţiei de asigurări sociale (CAS), de 44,4 % din fondul brut de salarii, este foarte ridicată şi poate fi redusă. Ambele forţe politice prevăd reducerea contribuţiilor cu 5pp. Cu 5 pp sau cu altă valoare este de discutat şi este necesar de realizat un studiu de impact în acest sens pentru a afla optimul. Însă reducerea e bine să fie realizată, pentru că avem în acest caz o rată implicită de impozitare de doar 27%. Bulgaria, cu o cotă cumulată de CAS de 30%, are aproape aceeaşi rată implicită de impunere.
De asemenea, consider că acelaşi nivel de venituri obţinute din CAS se poate atinge şi cu un nivel mai mic al cotei (efectul Laffer: o cotă mare nu presupune venituri mai mari, iar acelaşi nivel de venituri se poate realiza şi prin utilizarea unei cote mai mici). Pe termen scurt, probabil că încasările din CAS vor scădea, dar pe termen lung probabil vor ajunge la un nivel cel puţin egal cu cel de dinainte de reducerea cotei CAS-ului. În plus, va fi o stimulare a mediului privat pentru crearea de noi locuri de muncă şi va avea ca efect reducerea evaziunii fiscale în cazul CAS-ului.
Cu toate acestea, pentru ca această măsură să fie realizabilă, trebuie rezolvate mai intâi distorsiunile sistemului de sănătate şi de pensii.
Din punct de vedere al TVA, numai una dintre forţele politice are ca obiectiv reducerea acesteia la nivelul de 19%, treptat, până în 2016, fiind una dintre cele mai benefice propuneri atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru populaţie. Cea mai mare greşeală de până acum, făcută de o guvernare de dreapta, a fost majorarea TVA cu 5pp.
Din păcate, această forţă politică nu are nici măcar intenţia de a repara ceea ce a stricat. Cota TVA de 24% este una dintre cele mai mari din UE, în timp ce rata implicită de impozitare este la aproape jumătate (13%), iar gradul de eficienţă al taxării este de 54%, fiind mai mic decât în Estonia (82%), Slovenia (72%), Bulgaria (71%) Cehia (69%) şi Ungaria (64%). Dar, pentru a creşte eficienţa colectării este nevoie de rezolvarea problemelor structurale pe care România le are, aceasta fiind influenţată, asa cum sugerează şi studiile de specialitate (Aizenmann şi Jinjarak, 2005), şi de ponderea în PIB a agriculturii, de gradul de urbanizare (cel mai redus grad de urbanizare din Europa) şi de gradul de deschidere a economiei. Conform datelor OCDE, România are un nivel relativ scăzut al schimburilor externe şi un nivel mare al deficitului rezultat din schimbul internaţional de mărfuri şi servicii.
O măsură demnă de remarcat în programul unei forţe politice de dreapta se referă la politica monetar-valutară care "va evita independenţa în raport cu guvernul (în raport cu politica fiscal-bugetară), adică va participa în mod responsabil la proiectarea şi implementarea mixului de politici fiscal-monetare" şi "va trece, gradual, de la obiectivul de politică monetară «ţintirea directă a inflaţiei» la obiectivul de politică monetară stabilitatea financiară". Există studii de specialiatate (Cukierman, 1992) conform cărora o bancă centrală este cu atât mai independentă cu cât are drept principal obiectiv (preferabil şi unic) asigurarea stabilităţii preţurilor.
Potrivit cerinţelor Tratatului UE, pentru realizarea independenţei depline a băncii centrale, obiectivul fundamental, prioritar, care corespunde cel mai bine scopului de independenţă, este menţinerea stabilităţii preţurilor. Stabilitatea preţurilor este obiectivul principal şi apoi intervine stabilitatea financiară, iar teoria economică arată că stabilitatea preţurilor este o condiţie pentru stabilitatea financiară.
O altă măsură de "dreapta" şi tot în programul forţei politice de dreapta este "transformarea angajamentelor bugetare care, pe termen scurt, nu pot fi achitate, în titluri publice de garanţie pentru creditele bancare pe care creditorii statului le-ar putea contracta la băncile comerciale în scopul asigurării lichidităţii pe care statul nu o poate asigura pe termen scurt".
Cu alte cuvinte, firmele care au de încasat bani de la stat vor credita statul şi, mai mult decât atât, vor plăti şi o dobândă băncilor. Este o măsură care avantajează în mod evident statul şi băncile, încurajează statul să nu-şi achite datoriile, defavorizând mediul de afaceri.
Ce nu iau în considerare programele de guvernare? În ambele programe există o serie de măsuri, fără să fie prezentat şi impactul lor real asupra bugetului sau măsuri concrete pe partea de cheltuieli care să echilibreze bugetul. Nu se ţine cont de faptul că în 2013 şi 2014 avem un vârf de plată a datoriei externe de 6,7 mld. şi 5,6 mld. euro la care se adaugă şi dobânzile, iar ponderea datoriei publice pe termen scurt în PIB este una dintre cele mai mari în Europa. Nu iau în considerare spaţiul fiscal limitat, eficienţa foarte redusă a tuturor cheltuielilor publice, situaţia economică din UE care se poate deteriora oricând şi faptul că pentru implementarea unor astfel de măsuri trebuie să avem şi acceptul FMI.
Ce a făcut România până la momentul lansării acestor programe de guvernare? A aplicat şocuri fiscale, a majorat cele mai importante impozite şi taxe, a micşorat salariile şi a dublat datoria publică. În ultimii ani, am asistat numai la ajustări dure care uneori au înrăutăţit situaţia economică, mai ales în dauna întreprinderilor mici şi mijlocii sau a celor cu venituri reduse.
Ce ar trebui să facă România de acum înainte? România are nevoie de relaxare fiscală pentru relansarea economiei, dar fără afectarea consolidării fiscale. Aceasta se poate face gradual, în timp, pe măsură ce spaţiul fiscal permite aceste măsuri, iar acestea trebuie să acţioneze atât pe partea de impozite, cât şi pe cea de cheltuieli. Până acum, atât în Europa, cât şi în România s-a dovedit că soluţia austerităţii nu permite economiei ieşirea din zona stagnării economice şi nu reprezintă cea mai bună cale pentru asigurarea unei dezvoltări sustenabile.
Rămâne de văzut ce se va face de acum înainte, care dintre măsurile prezentate în programele de guvernare vor fi şi implementate şi, mai ales, ce impact vor avea acestea asupra economiei.
Dan Armeanu este profesor la ASE, Facultatea de Finante, Bănci şi Burse de Valori
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
