Măsurile de austeritate aplicate până acum nu au condus la o creştere economică semnificativă şi sustenabilă. Austeritatea aplicată în economiile aflate în criză economică a avut efecte benefice pe termen scurt pentru că a stabilizat economia sau a contribuit la restabilirea sau întărirea stabilităţii financiare. Însă, pe termen lung, austeritatea nu reprezintă cartea câştigătoare, în cel mai bun caz te introduce pe drumul stagnării economice, drum pe care de altfel ne aflăm în acest moment şi care probabil va fi foarte greu de părăsit
Ce trebuie făcut?
Măsurile de austeritate trebuie să fie însoţite de măsuri suplimentare atât în amonte, cât şi în aval. În amonte, trebuie efectuată o analiză structurală care să permită realizarea unui diagnostic privind adevăratele probleme care au condus la această situaţie economică. Neexistând un diagnostic, nu s-a putut prescrie medicaţia corectă şi nu s-a putut realiza un plan de redresare pe termen scurt sau lung. Astfel, măsurile aplicate până acum nu au acţionat pentru rezolvarea problemelor existente şi nu au condus la revenirea economiei pe baze solide. În 2011, creşterea economică a fost generată mai mult de factori conjuncturali şi de inerţia revenirii economiilor europene şi mai puţin de factori structurali.
În aval, este nevoie de măsuri de stimulare a economiei, de măsuri proactive şi anticiclice în limita spaţiului fiscal pe care îl avem la dispoziţie. Până acum, doar s-a tăiat şi nu s-a pus nimic în loc. Nu am semănat nimic şi nu avem ce să culegem în viitor. Pentru ca economia să revină la nivelul ei potenţial are nevoie de stimuli fiscali discreţionari puternici, ceea ce înseamnă şi un deficit structural mai mare deoarece stabilizatorii automaţi în România sunt de slabă calitate.
De aceea, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional este nevoie de o schimbare de paradigmă. La nivel european deja s-a făcut un pas ce constă în Pactul de creştere şi creare de locuri de muncă, concretizat într-o infuzie de 120 mld. euro în economie. Este o sumă insuficientă pentru rezolvarea problemelor cu care Europa se confruntă, este un pas mic pe termen scurt, dar se poate transforma într-un pas uriaş pentru Europa pe termen lung. Această schimbare de paradigmă este în concordanţă cu ideile şi opiniile marilor economişti ai lumii. Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, referindu-se la Europa, spunea că "austeritatea aplicată în ţările mari niciodată nu a avut succes", iar la ţări ca România, aflate sub umbrela FMI-ului, "măsurile şi fondurile FMI aplicate în ţări aflate în criză economică nu şi-au atins ţinta, iar uneori au adâncit dezechilibrele în dauna celor săraci".
Modelele de creştere economică utilizate până acum nu mai sunt relevante, iar fiecare ţară trebuie să-şi construiască un model propriu de dezvoltare, ţinând cont de condiţiile specifice fiecărei economii. Astfel, şi România trebuie să-şi definească un model propriu de creştere economică, plecând de la structura PIB-ului, bazat pe motoare interne, care să reducă dependenţele de pieţele externe. Creşterea economică trebuie internalizată, nu ne mai putem dezvolta pe consum, pe datorie şi importuri, dar nici pe exporturi fără investiţii creatoare de valoare adăugată şi locuri de muncă. Modelul clasic de creştere economică se baza pe doi factori exogeni, şi anume, pe muncă şi capital. Dar criza a dovedit că mai este nevoie şi de alţi factori care trebuie luaţi în considerare. Un astfel de factor este capitalul uman. În România, capitalul uman a fost afectat de măsurile de austeritate iar efectele sunt greu de cuantificat. Au fost afectate domenii de importanţă naţională, învăţământul şi sănătatea, iar capitalul uman este greu de regenerat, presupune cicluri lungi şi costuri foarte mari.
În acest moment, economia României este dezarticulată pentru că nu are o coloană vertebrală solidă. Aceasta ar trebui să fie reprezentată de pătura de mijloc şi IMM-uri, iar acest segment a fost subţiat şi afectat de măsurile de austeritate.
Acest segment de mijloc se poate constitui într-un sold mediu permanent pe care economia se poate baza şi care poate genera creştere economică, impozite, taxe, contribuţii şi locuri de muncă. De aceea, guvernul trebuie să se axeze în măsurile sale pe acest segment, să-l susţină şi să-l stimuleze în limita spaţiului pe care îl are la dispoziţie. Măsurile care se pot lua pentru acest segment pot genera multiple beneficii pe termen lung, iar consolidarea fiscală va fi afectată marginal pe termen scurt. Dacă ţinem cont şi de faptul că ponderea capitalului autohton în acest segment de mijloc este mare, atunci avem un motiv în plus ca guvernul să-l sprijine, putându-se baza pe el şi în perioadele în care ratele reale de rentabilitate sunt mai mari în alte ţări, fiind puţin tentat să emigreze. De asemenea, instituţiile financiare internaţionale nu sunt interesate de soarta capitalului autohton şi, din acest motiv, cu atât mai mult acesta trebuie stimulat. Capitalul autohton este un alt element care dă soliditate unei economii, dar, din păcate, în România este pe cale de dispariţie având o pondere redusă în economie.
Aceeaşi pondere redusă se regăseşte şi în sectorul bancar, ceea ce generează atât avantaje, cât şi dezavantaje. Avantajele s-au manifestat în trecut şi au constat în finanţări şi importul unui management de calitate. Dezavantajele se manifestă în prezent, iar criza economică le-a accentuat şi le-a transformat în vulnerabilităţi. Printre acestea, aş aminti euroizarea economiei, alocarea finanţărilor către domenii neproductive, retrageri de finanţări, stoparea sau diminuarea creditării, riscul de contagiune etc. Toate aceste vulnerabilităţi pun în evidenţă necesitatea atragerii capitalului autohton în sectorul bancar şi crearea de bănci autohtone puternice. Este foarte important să existe astfel de bănci româneşti care să finanţeze economia şi în perioade de criză. Băncile străine nu sunt dispuse să finanţeze economia atât timp cât aceasta nu îşi va reveni. Iar economia nu se poate dezvolta fără finanţare în acest moment, fiind dependentă de finanţarea prin creditare.
Alte probleme actuale ale economiei româneşti cu impact mare asupra creşterii economice constau în neputinţa de a atrage investiţii străine şi fonduri europene. Avem mare nevoie de aceste capitaluri, dar trebuie acceptate investiţiile de calitate, orientate către domenii productive şi cu efect mare de multiplicare.
Până acum cea mai parte a măsurilor luate la nivel macroeconomic în ultimii ani au fost argumentate teoretic, dar nu au ţinut cont de realităţile economiei. Astfel, măsurile luate au urmărit efectul teoretic al acestora şi nu au ţinut cont de efectul economic care a acţionat de fiecare dată contrar.
Dan Armeanu este profesor universitar, doctor la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, Academia de Studii Economice, Bucureşti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
