Opinii

Opinie Cristian Hostiuc, ZF. Înainte să fie prea târziu: Ar trebui să încurajăm creşterea cursului cu câteva procente, pentru a nu ajunge în situaţia de acum 10 ani, când euro a urcat cu 20% în câteva luni şi a zdruncinat toată economia şi veniturile lunare ale câtorva milioane de români

Opinie Cristian Hostiuc, ZF. Înainte să fie prea...

Autor: Cristian Hostiuc

14.01.2019, 00:24 8254

Cursul valutar a urcat vineri la 4,6782 lei pentru un euro, un nou maxim istoric.

De la începutul anului 2019, cursul a crescut în şapte şedinţe cu 0,3%, de la 4,6639 lei la 4,6782 lei pentru un euro.

În 2018 cursul a crescut cu numai 0,09%, adică nici 0,1%, de la 4,6597 lei, la  4,6639 lei pentru euro.

Îmi amintesc că la începutul anului 2018 Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, anunţa o volatilitate mai ridicată pentru curs faţă de anii trecuţi, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

În schimb, BNR a dat o volatilitate mai mare dobânzilor la lei, cu o creştere a dobânzii de politică monetară de la 1,75% la 2,5% şi o creştere a ROBOR la trei luni de la 2% la 3%, adică o creştere de 50%. Pe parcursul anului, ROBOR ajunsese şi aproape de 3,5%, dar din toamnă, odată ce inflaţia a reintrat pe scădere, şi dobânzile pe piaţa interbancară au început să scadă.

În 2017, din a doua parte a anului, ROBOR a crescut de la 0,6% pe an la 2% pe an.

În 2018 creşterea cursului leu/euro cu numai 0,09% faţă de o inflaţie de 3,4% estimată pentru tot anul, cu un maxim de 5,4% şi o dobândă la lei de 3-3,5%, pare puţin ieşită din peisajul macroeconomic.

În 2018, în 11 luni, deficitul comercial - diferenţa dintre importuri şi exporturi - a ajuns la 13,4 miliarde de euro şi, dacă mai punem cel puţin 1,5 miliarde de euro în decembrie, avem un deficit pe tot anul de 15 miliarde de euro, cel mai ridicat din ultimul deceniu.

În 2008, când economia duduia cu o creştere de 7%, România a avut un deficit comercial de 16,5 miliarde de euro care a aruncat în aer deficitul de cont curent şi a contribuit la criza din 2009 - 2010 - 2011.

Din vara lui 2008, când începuse criza în America şi până în primele luni din 2009, când România a fost nevoită să ia împrumutul imens de la FMI de 20 de miliarde de euro ca să nu se prăbuşească întregul sistem bancar şi economia, cursul a urcat cu 20%, de la 3,6 la 4,3 lei pentru un euro, ceea ce a aruncat în aer bugetele şi veniturile lunare ale milioane de români şi zeci de mii de companii, care luaseră credite în euro în perioada de boom la un curs de 3-3,6 lei pentru un euro.

În 2008, 70% din împrumuturile acordate în România de către bănci erau în euro şi numai 30% erau în lei din cauza faptului că dobânzile la euro erau de 2-3 ori mai mici decât cele în lei.

În 2008 la BNR cursul a crescut cu 10%, iar în 2009 cu 6%, la o inflaţie de 7,9% în 2008 şi de 5,6% în 2009.

De la 7% creştere economică în 2008, în 2009 căderea economică a fost de 7%, o asemenea evoluţie întâlnindu-se numai într-o perioadă de război.

În 2010, cel mai crunt an al crizei, Băsescu a urcat TVA de la 20% la 24% şi a tăiat salariile la buget cu 25% (salariile în sectorul privat s-au tăiat începând cu 2009), pentru că bugetul de stat consolidat nu se închidea cu un miliard de euro (atenţie, este foarte importantă acestă cifră!)

În 2010 inflaţia a fost de 6,1% iar creşterea cursului a fost de numai 1,3%, pentru că România se blindase cu împrumutul de 20 de miliarde de euro de la FMI, iar sistemul bancar începuse să marcheze pierderi, iar o creştere mai mare ar fi creat probleme mult mai mari.

România şi-a revenit din criză începând cu 2012, după o ajustare severă a deficitului bugetar, deficitului comercial şi deficitului contului curent.

În 2017 creşterea economică a fost de 7%, la o inflaţie de 1,3% şi la o creştere a cursului de 2,6%. Pe piaţa interbancară dobânzile erau sub 1%.

În 2016, când inflaţia a fost cu minus (-1,5%), cursul a crescut cu 0,3%, de la 4,52 la 4,54 lei pentru un euro.

Din 2012 încoace, când am avut şapte ani de creştere economică consecutivă la o inflaţie cumulată de 10,4%, cursul a crescut cu 7,98%.

Din 2009, inflaţia a fost de 28%, iar cursul a crescut cu 17%.

BNR a folosit întotdeauna cursul (de altfel, BNR are o politică de administrare controlată a cursului) ca principală ancoră în încercarea de ţinere sub control şi scădere a inflaţiei. Din acest motiv creşterea cursului a fost aproape întotdeauna sub inflaţie.

La fel a fost şi în 2018, un an în care PIB s-a apropiat de 200 de miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din istoria României, dar au apărut primele fisuri în echilibrele macro: revenirea inflaţiei peste aşteptări, creşterea deficitului balanţei comerciale peste aşteptări şi deficitul de cont curent, încă în control.

Scăderea dobânzilor la lei şi a inflaţiei în perioada 2015-2016-2017, cu ROBOR sub 1%, iar inflaţia cu minus, a reprezentat o situaţie excepţională, istorică, datorită mai mult condiţiilor externe, respectiv politicii de printare de bani din Europa, supralichiditatea din piaţă şi dobânzile negative. Acest lucru a dus şi în România la o supralichiditate în lei, care nu s-a dus în inflaţie până în toamna lui 2017.

De altfel, schimbarea condiţiilor externe cu aceste injecţii de lichiditate în euro, scăderea inflaţiei în România şi reducerea dobânzilor la lei, au dus la o schimbare istorică: în acest moment, 70% din împrumuturile acordate de bănci sunt în lei şi numai 30% în euro, ceea ce oferă o oarecare protecţie României atunci când va veni următoarea criză.

Din 2012 încoace, la o inflaţie de 10% şi o creştere a cursului de 8%, salariul minim a crescut cu 100%, iar salariul mediu cu 50%, rezultând o creştere a puterii de cumpărare semnificativă, de 90% pentru salariul minim (o treime din angajaţii din România sunt plătiţi cu salariul minim) şi de 40% la salariul mediu.

Dar acesta a fost trecutul, ce urmează în viitor?

România se confruntă cu acest deficit comercial de 15 miliarde de euro pentru 2018, care este acoperit în proporţie de 60% de surplusul din servicii. La 10 luni din 2018, surplusul din servicii a fost de 6,7 miliarde de euro, acest surplus venind în principal din servicii de transport, unde avem un excedent de 3 miliarde de euro, şi din servicii IT, unde avem un excedent de 2 miliarde de euro.

În 2017, la un deficit comercial de 13 miliarde de euro, sectorul de servicii a avut un excedent de 8 miliarde de euro, rezultând un minus de numai 5 miliarde de euro, care a fost acoperit din altă parte.

În 2008 România a avut un deficit comercial de 16,5 miliarde de euro, dar un surplus din servicii de numai 836 de milioane de euro, adică numai 5%.

Când cumpărăm maşini străine, mozzarela din Italia, haine de la Zara, să ne gândim că aceste importuri sunt acoperite de transportatori şi de către IT-işti.

Toate aceste excedente din servicii justifică o parte din stabilitatea cursului leu/euro faţă de creşterea inflaţiei şi creşterea dobânzilor.

România va avea un 2019 destul de agitat, după cum a început anul cu aceste creşteri de taxe – taxa pe activele băncilor, taxa pe cifra de afaceri a companiilor din telecom, energie sau pariuri sau discuţiile referitoare la pilonul II. Să nu urmeze şi alte taxe.

Guvernul PSD are de acoperit o diferenţă de 10 miliarde de lei, dacă nu chiar 20 de miliarde de lei peste deficitul bugetar admis, de maxim 3% din PIB.

Băsescu a tăiat salariile bugetarilor şi a crescut TVA pentru numai 5 miliarde de lei în 2010. PSD trebuie să găsească aceşti bani ca să acomodeze creşterile de salarii şi de pensii, sau să plătească facturile de la investiţii şi consumabile amânate din anii precedenţi, plus cele noi.

Tensiunile se văd cu ochiul liber, iar guvernul PSD nu este văzut cu ochi buni nici la nivel politic şi nici la nivel economic, deşi a avut rezultate.

Având în vedere că acum 70% din împrumuturi sunt legate de dobânzile la lei, o creştere a ROBOR peste 3-3,5% va fi greu de acceptat la nivel politic, mai ales că este an electoral.

Nici reducerea cheltuielilor bugetare nu este pe ordinea de zi a guvernului PSD. Iancu Guda de la Coface spune că reducerea numărului de bugetari cu 10% ar duce la scăderea cheltuielilor cu 8 miliarde de lei, ceea ce ar acoperi o parte din suma care lipseşte. Dar istoric, PSD nu se leagă de principalul lui bazin electoral, bugetarii şi pensionarii.

În aceste condiţii, supapa trebuie să fie cursul, care ar corecta o parte din deficitul comercial – nu cred că România mai poate înghiţi încă un deficit de 15 miliarde de euro - şi ar mai da  un respiro pentru competitivitatea salariilor în euro, care s-a apreciat cu 30% în ultimii cinci ani.

Creşterea cursului ar mai reduce din importuri, ar susţine exporturile de bunuri şi servicii, oferindu-le pentru acelaşi euro mai mulţi lei.

De altfel, condiţiile economice din întreaga lume s-au schimbat, iar Europa, principala piaţă de export a României, începe să se confrunte cu o scădere economică tocmai când Banca Centrală Europeană a oprit procesul de printare de bani şi injecţii de lichiditate.

Aşa că, dacă nu vrem să ne trezim peste noapte cu o criză a cursului care să zgâlţâie din nou economia şi bugetele personale, ar trebui să “susţinem” o creştere de câteva procente a euro: de la 4,67  la 5 lei pentru un euro avem o creştere de numai 6,8%. De ce 5 lei pentur un euro? Dan Buşca, de la Unicredit spune că acesta este nivelul în care România şi-ar recăpăta competitivitatea faţă de celelalte ţări din estul Europei.

Această creştere ar trebui să aibă loc cât mai repede, pe parcursul acestui an, înainte ca Banca Centrală Europeană să înceapă procesul de majorare a dobânzilor.

O creştere de 6% pare mai rezonabilă decât 20%-30%, cât a fost în perioada 2007, începutul lui 2009.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO