Opinii

Opinie Adrian Seceleanu, editor hi-tech, ZF: Trei subiecte de discutat după anunţul intenţiei de vânzare a fostului RomTelecom către Orange România - de la coşmarul (re)separării grupului Telekom în fix şi mobil până la multele semne de întrebare legate de gestiunea negocierilor de către Guvern

Orange şi Telekom au făcut public săptămâna aceasta anunţul aşteptat de câţiva ani: fostul Romtelecom va deveni parte a companiei franceze după o tranzacţie în care compania de servicii fixe este evaluată la 500 mil. euro

Orange şi Telekom au făcut public săptămâna aceasta anunţul aşteptat de câţiva ani: fostul Romtelecom va deveni parte a companiei franceze după o tranzacţie în care compania de servicii fixe este evaluată la 500 mil. euro

Autor: Adrian Seceleanu

12.11.2020, 09:00 246

Luni, 11 noiembrie, ora 9,00. Aproximativ patru ani de speculaţii, zvonuri, şi întrebări insistente către cartierele generale ale Orange, OTE / Deutsche Telekom iau sfârşit. Cei doi giganţi confirmă oficial: fostul monopol din telefonia fixă Romtelecom va fi preluat de francezi într-o tranzacţie ce evaluează compania de servicii fixe din grupul Telekom România la o jumătate de miliard de euro. Ziarul financiaranunţase deja în exclusivitate în ediţia sa din 6 noiembrie că afacerea a fost în sfârşit agreată, menţionând atât valoarea tranzacţiei cât şi alte elemente cheie ale tranzacţiei, dar întreaga industrie aştepta să vadă negru pe alb confirmarea. Aceasta a venit luni dimineaţă şi nu a adus surprize.

Comunicatele celor două grupuri au menţionat sec date cheie ale tranzacţiei - plata unei sume de 268 mil. euro pe cei 5 milioane de clienţi şi 90.000 km de fibră optică ale fostului Romtelecom - şi au trecut, cum era de aşteptat, în plan secund eşecul vânzării diviziei mobile către românii de la Digi, afacere care a picat pentru că preţul oferit de gigantul din cablu condus din Oradea de miliardarul Zoltan Teszari ar fi fost prea mic.

Acum, cu anunţul oficial al intenţiei de achiziţie pe masă, se deschid mai multe întrebari şi subiecte de discuţie, atât în legătură cu actorii tranzacţiei cât şi cu afacerea în sine şi impactul ei asupra industriei locale de telecomunicaţii.
Iată câteva dintre teme şi întrebări, aşa cum sunt ele vehiculate în industria locală de comunicaţii:

1. Coşmarul separării unui grup care n-a fost de fapt niciodată integrat juridic.

Una dintre cele mai mari probleme ale acestei tranzacţii s-ar putea să fie nu obţinerea aprobărilor de la autorităţile de concurenţă ci separarea efectivă a fostului Romtelecom de fostul Cosmote, adică a reţelelor, a oamenilor, a aplicaţiilor, a platformelor de IT, a contractelor, a datoriilor şi creanţelor. Nicio achiziţie nu este simplă, dar aici ambele părţi au în faţă un adevărat coşmar.
Nu este nicio surpriză aici: toate problemele nerezolvate din trecut, la care s-au adăugat unele noi, ajung acum la scadenţă. Dacă vor fi sau nu “decontate” şi de cine rămâne de văzut, dar cu siguranţă ele vor scoate peri albi în continuare avocaţilor, consultanţilor şi tuturor celor implicaţi în tranzacţie.

Problema este generată în principal de faptul că în anul 2013 statul român - reprezentat la acea dată de ministrul PSD al comunicaţiilor Dan Nica şi premierul PSD Victor Ponta - au agreat cu grecii de la OTE şi nemţii de la Deutsche Telekom - reprezentanţi de neamţul Nikolai Beckers (trimis la Bucureşti CEO al celor două companii) ca fostele Romtelecom (telefonie fixă) şi Cosmote (telefonie mobilă) să funcţioneze integrat, ca o singură entitate, fără să şi fuzioneze din punct de vedere legal.
Astfel, Telekom Fix - unde OTE avea 54% din acţiuni iar statul român 46% - şi Cosmote – unde OTE avea peste 80% din acţiuni - două companii cu poziţii financiare diferite, fiecare cu echipa proprie de management, propriul sediu central şi aşa mai departe, au început să funcţioneze după o nouă organigramă comună, în care, de-a lungul celor 7 ani care au trecut de atunci – liniile de demarcaţie s-au subţiat tot mai mult, businessul funcţionând ca şi cum s-ar fi realizat o fuziune legală. Separă acum ce e al Romtelecom şi va merge la francezi, şi ce e al Cosmote şi rămâne la greci şi nemţi. Câţi roboţi software pleacă la Paris? Câte switch-uri vor ţine de Atena în continuare? Cine a cumpărat acest cablu şi cine a finanţat factura pentru acel BMW? Sigur că problemele de fapt sunt mult mai grele şi mai dificile de atât.

De ce s-a ajuns aici? Pentru că Victor Ponta şi Dan Nica au dat undă verde integrării fără a condiţiona acest pas de integrarea juridică a celor două companii (de fapt chiar şi mai multe la acea dată, să ne aducem aminte: în scenă mai erau şi Telemobil Zapp, Germanos şi Suntel). De ce? Pentru că grecii nu au vrut să rezolve atunci problema unei datorii istorice de 600 mil. euro a Cosmote România către OTE, datorie care arunca în aer orice discuţie despre evaluarea fiecărei companii în parte şi astfel a participaţiei statului în noua entitate.

Problema acelor datorii a fost rezolvată abia anul trecut de OTE, care a mutat pe hârtie 800 mil. euro la Bucureşti ca să poată avansa cu exitul din România. Rezolvarea problemei contabile nu schimbă coşmarul separării operaţionale a celor două companii.

2. Cine trage linie - ce a câştigat sau pierdut statul român în cei 7 ani de integrare operaţională a fostului Romtelecom cu Cosmote? Cât de serios tratează Guvernul PNL negocierile cu Orange şi Telekom?

Cu o administraţie care nu are, indiferent de politicienii aflaţi la putere, exerciţiul raportării publice a activităţii - la final de an sau de mandat (cel mai recent exemplu fiind plecarea greului PSD Sorin Grindeanu de la vârful autorităţii de reglementare în comunicaţii fără publicarea unui bilanţ de măcar două rânduri după câţiva ani de activitate) - o solicitare de a obţine o evaluare a impactului integrării operaţionale a Cosmote cu Romtelecom asupra valorii participaţiei statului în cadrul grupului pare un demers imposibil. Însă înaintea unei tranzacţii de o asemenea magnitudine, după care se va aşterne praful peste deciziile din 2013, ar trebui să fie puse nişte întrebări despre acei 7 ani de zile. Sunt ani în care s-au vândut clădiri, s-a valorificat la fier vechi cuprul din reţelele dezafectate de companie, s-au făcut tot mai mult investiţii la comun.

Până la probleme atât de complicate despre trecut, în prezent rămâne un mare semn de întrebare despre seriozitatea cu care este tratat subiectul tranzacţiei Orange - Telekom la Bucureşti. Sigur, la îngropat subiecte în comitete şi comiţii politicienii se pricep foarte bine, dar de când se discută acest subiect în piaţa de telecom, nu există nicio intervenţie publică documentată, aplicată, pe această temă a vreunui responsabil din Ministerul Comunicaţiilor (de fapt fost minister, acum doar un departament lipit de Ministerul viitoarelor autostrăzi). Avem doar declaraţii pe fugă, vagi, fără substanţă, şi transmise astfel încât să nu lase loc de întrebări suplimentare, de solicitări de clarificare.

Statul este implicat într-o tranzacţie de o jumătate de miliard de euro, alături de doi giganţi europeni din industria de telecom, dar nu organizează o conferinţă de presă pe această temă - măcar online, nu transmite nici măcar un comunicat de presă pe această temă. Doar şuete, întâlniri în spatele uşilor închise, auto-felicitări, declaraţii scăpate în zone “libere” de întrebări dificile din spaţiul public, nicio substanţă. La întrebări legitime despre subiect - fie niciun răspuns, fie declaraţii din care nu ai ce alege. Cine trebuie să se preocupe de participaţia statului la grupul Telekom? Comisia Europeană? Statul român pare a fi nu un acţionar minoritar, ci un acţionar absent în această ecuaţie. Sunt cred mai mulţi foşti executivi din fostul Romtelecom care sunt mai interesaţi despre subiect şi mai la zi cu problema tranzacţiei Telekom - Orange decât politicieni şi funcţionari.

3. Ce impact va avea tranzacţia Orange Telekom (Romtelecom) asupra pieţei locale de comunicaţii?

Vânzarea în sine a fostului Romtelecom, mai exact faptul că grecii de la OTE la braţ cu nemţii de la Deutsche Telekom au ajuns în poziţia de a pleca de pe piaţa locală - nu este o poveste despre succesul unui gigant - fostul monopol din telefonia fixă - care a avut teoretic pe masă toate datele pentru a domina fără drept de apel piaţa locală de comunicaţii.
Piaţa de telecom din România, cu una dintre cele mai bune infrastructuri de comunicaţii fixe şi mobile din Europa şi cele mai accesibile tarife pentru servicii, nu este o poveste despre o competiţie acerbă între 2-3 mamuţi care ne-au adus în poziţia de astăzi.

Nu. Este o poveste cu sute şi mii de reţele de cartier, ambiţia antreprenorilor de la Astral sau PC NET, loviturile fulgerătoare ale Digi, banii aduşi pe piaţa locală de americanii de la UPC, replicile (banii) celor de la Orange, evoluţia sclipitoare a Connex şi apoi expansiunea condusă în era Vodafone, competiţia de bani, idei, viteză de execuţie versus birocraţie corporatistă, relaxările sau restricţiile în reglementare, deciziile bune sau mai puţin inspirate ale executivilor, luptele dintre acţionari în raport cu deciziile fulgerătoare ale unor jucători - toate acestea au modelat industria aşa cum este astăzi.

Odată cu dispariţia recentă a AKTA - cel mai mare jucător mic independent din cablu în “buzunarele largi” ale Digi şi achiziţia UPC de către Vodafone, pe piaţă existau patru mari poli de “putere”: Orange, Vodafone, Telekom şi Digi. Vânzarea operaţiunilor fixe ale Telekom către Orange, urmată de o posibilă nouă tranzacţie - vânzarea fostului Cosmote către Digi - cuplată cu dispariţia de facto a altor jucători mai mici care să conteze cu adevărat, naşte multe discuţii pe piaţă. Linia, să-i spunem dură a industriei, atacă tranzacţia Orange Telekom aducând în discuţie elemente variate: noua entitate va avea un rulaj de aproape 2 miliarde de euro, aproape dublu faţă de orice alt competitor, având astfel avantaje serioase de mărime în orice tranzacţii, negocieri (ce înseamnă această putere se vede de exemplu în negocierile Digi cu furnizorii de conţinut, de exemplu); această mărime este îngrijorătoare pentru o companie care a fost sancţionată de două ori în România de autorităţile de concurenţă; cum pun Orange şi Telekom pe masă un acord prin care Orange să mai obţină câteva sute de mii de abonaţi la telefonia mobilă când subsidiara grupului francez este deja jucătorul care domină piaţa mobilă? Sunt doar câteva dintre îngrijorările vehiculate pe piaţa locală.

Îngrijorările menţionate mai sus, dar şi altele, au desigur parte de răspunsuri destul de puternice în discuţiile aprinse din industrie pe această temă, însă cei care ar trebui în primul rând să explice public de ce o asemenea tranzacţie poate stimula competiţia de pe piaţa locală ar trebui să fie reprezentanţii Orange, care, în ultimii ani, au avut o atitudine excesiv de prudentă în a trata subiectul. Cu actele semnate şi pe masa autorităţilor de reglementare, reprezentanţii Orange au ocazia să-şi explice mutarea şi modul în care care cred că va influenţa (în bine) industria locală de telecom. După atâţia ani de nesfârşite discuţii în spatele uşilor închise alături de avocaţi, consultanţi şi politicieni, reprezentanţii Orange pot în sfârşit să-şi explice viziunea strategică asupra businessului din România şi în faţa industriei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO