Opinii

ONV LAW: Se modifică Legea Spălării Banilor - Firmele cu asociaţi persoane fizice sunt obligate să declare beneficiarul real al activităţii. Revine declaraţia anuală

Opinie

ONV LAW: Se modifică Legea Spălării Banilor - Firmele...

Autor: Roxana Rosu

30.04.2021, 11:21 436

Începând de astăzi intră în vigoare Legea 101/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2020 privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, anunţă ONV LAW.

Principala modificare este că şi persoanele juridice (firmele) cu asociaţi doar persoane fizice, care erau exceptate până în prezent, trebuie să declare beneficiarul real al activităţii economice la Registrul Comerţului.  

„De asemenea, o altă modificare este că firmele cu asociaţi persoane juridice trebuie să depună anual declaraţia privind beneficiarul real. Acesta este un pas birocratic în plus ce va crea multe neînţelegeri la nivelul antreprenorilor referitor la momentul depunerii declaraţiei”, declară Ana Petrescu, Avocat Asociat în cadrul ONV LAW şi specialist în drept comercial. Înainte de aceste modificări declaraţia trebuia depusă doar la înmatriculare şi ori de câte ori intervenea o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real declarat, iar aceste obligaţii rămân de asemenea valabile. 

Conform noilor modificări, s-a reinstituit obligaţia depunerii declaraţiei anuale. Aceasta se depune la Registrul Comerţului în care este înmatriculată persoana juridică în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale, iar dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declaraţia se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.

Deşi legea stabileşte că termenul pentru depunerea anuală a declaraţiei privind beneficiarul real este de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare, antreprenorii care nu au depus încă această declaraţie şi care erau înfiinţaţi la Registrul Comerţului înainte de intrarea în vigoare a Legii 129/2019 sunt obligaţi să depună această declaraţie în termen de 90 de zile de la data încetării stării de alertă.

Reprezentantul legal al societăţii (administratorul), trebuie să completeze şi să depună o declaraţie pe proprie răspundere care trebuie să cuprindă datele de identificare ale beneficiarilor reali, precum şi modalităţile în care se exercită controlul asupra persoanei juridice, conform criteriilor stabilite de lege. 

Conform legii, beneficiarul real al unei societăţi este cel care deţine direct sau indirect 25% + unu din numărul acţiunilor/ părţilor sociale sau care participă în capitalul unei firme într-un procent de peste 25%, sau cel care controlează direct sau prin alte mijloace activitatea respectivei societăţi.

Legea însă nu oferă definiţii concrete privind modalităţile de control direct sau prin alte mijloace ale activităţii unei societăţi comerciale, iar pentru o completă transparentizare şi identificare a beneficiarilor reali ai activităţii societăţilor comerciale legislaţia ar trebui îmbunătăţită, apreciază specialiştii ONV LAW.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO