Ashraf Ghani, fostul preşedinte al Afganistanului, este un intelectual de top al etniei lui. Antropolog de formaţie, şcolit în Occident, a fost un student strălucit. Apoi, ca profesor, a predat în mari universităti ale lumii, Aarhus (Danemarca), Berkeley şi Hopkins (USA).
Pe 7 august, când părea clar că, fără o minune, situaţia Afganistanului va fi pecetluită, când oraşele-simbol cădeau fără luptă, unul după altul, iar oamenii îngroziţi se ascundeau prin pivniţe, preşedintele Afganistanului a stat aproape toată ziua pe peluza palatului sau prezidential din Kabul şi a citit o carte.
Marcus Aurelius, împărat al Imperiului Roman, o minte splendidă, ultimul dintre marii stoici, şi-a scris opera într-un cort de război. Între două lupte şi la lumina lumânării avea vreme să polemizeze cu Epicur şi cu hedonista lui filosofie. Desigur, cortul împăratului trebuie să fi fost cu totul altceva decât cortul unui soldat. Dar tot cort era.
Orfeu, muzicianul grec a cărui talent făcea pietrele să plângă, nu a ezitat să intre în Infern pentru a o salva pe iublita lui, Euridice. Eşecul lui... niciun personaj de roman de dragost al miilor de ani de după Orfeu nu se ridică la înălţimea iubirii lui. Orfeu a fost decapitat de vestalele lui Dionis, zeul vegetaţiei şi al vinului, capul i-a fost aruncat într-un râu, dar, ajuns în Marea Egee, capul lui, purtat de valuri, continua să-şi cânte iubirea.
Nu vreau să comit un sacrilegiu punându-l pe Isus din Nazret alături de muritori. Dar legenda spune că Isus, deşi zeu, a pătimit ca om, aşa că trebuie să fi cunoscut durerea asemenea oricărui muritor crucificat. Într-un moment de cumpănă, Isus l-a rugat pe Tatăl-Dumnezeu – spune legenda - să fie scutit de martiriu, dar l-a acceptat, conştient, întreaga viaţă, până la acel geamăt: „S-a sfârşit!”.
„Leonidas”! Azi este un sortiment de ciocolată belgiană, scumpă. În urmă cu 2500 de ani Leonidas, pe atunci rege al Spartei, spun legendele şi istoriile vremii, a salvat Grecia, pe uscat, cu 300 de oameni, care s-au opus imensei armate persane care avea 300.000 de infanterişti, plus mii de nave pe mare. Curajul celor 300, măcelăriţi până la unul, a dat răgaz Atenei să învingă, pe mare, flota persană care avea 4.000 de corăbii de luptă şi de transport şi, astfel, Peloponezul a fost salvat. Este o pură coincidenţă că armata afgană avea tot 300.000 de soldaţi bine înarmaţi, în faţa a 60.000 talibani care luptau în papuci de plastic sau desculţ (uitaţi-vă pe fotografii la picioarele lor, nu la armele lor).
WSJ a refăcut, într-un articol memorabil semnat de corespondenţii săi externi, ultimele zile de înaintea prăbuşirii Afganistanului. Aşadar, la 7 august, potrivit WSJ, cu câteva zile înainte de colapsul total (15 august), când talibanii erau la o aruncătură de băţ de Kabul, Joe Biden, preşedintele american, a jucat golf şi apoi a felicitat, prin sistemul de videoconferinţe, echipa olimpică americană, pentru succesul de la Tokyo. Preşedintele afgan a vorbit, dimineaţă, cu oficiali ai guvernului despre îmbunătăţirea relaţiilor dintre procurori şi administraţia locală şi apoi, întreaga după-amiază, a stat pe peluza verde-smarald a palatului său şi a citit o carte.
Câteva zile mai târziu părăsea Afganistanul la bordul unui elicopter.
Şi, totuşi, ce carte o fi citit preşedintele afgan când oraşele din jurul capitalei cădeau ca popicele iar soldaţii unei armate în care fuseseră investite 88 de miliarde de dolari, armată dotată cu avioane şi elicoptere de luptă, puneau armele jos fără să tragă un glonţ şi-şi plecau grumazul în faţa unor zdrenţăroşi care luptau în papuci de plasic?
