Opinii

Ce ni se predică nouă astăzi de către oamenii care şi-au împărţit România in 1990 şi au încercat să o ţină în loc, de „vanghelioţii” care au venit pe urmă şi au ras zeci şi sute de milioane de euro din bugetul ţării, din banii statului, din banii noştri?

Ce ni se predică nouă astăzi de către oamenii care...

Autor: Sorin Pâslaru

06.04.2018, 14:00 2533
Astăzi, la 10 ani de la aderarea la UE, când tinerii îşi comandă mâncarea din aplicaţie, Centrul Vechi duduie de joi până duminică şi o călătorie la Viena este ca şi cum te-ai duce la Ploieşti, uităm cum era România în anii ’90, când totul era îngheţat, murdar şi trist, iar la un restaurant bun sau la o călătorie în Vest aveau în primul rând acces foştii nomenclaturişti şi odraselele lor.
 
Să nu mai vorbim de anii ’80, când bâzâiau muştele în galantare şi miliţienii aveau în casă butoiul de măsline sub televizorul color despre care vorbeau copiii când se jucau pe afară.
 
Uităm că România a fost complet osificată până în 1997-1998, când din cauza tensiunilor acumulate, din cauza amânărilor repetate ale privatizărilor şi ale ajustărilor necesare nu s-a putut merge mai departe decât printr-o nouă explozie, echivalentă ca forţă cu cea din Decembrie 1989.
 
Ce însemnau aceste privatizări? Că cei care aveau atunci puterea trebuia să-i accepte pe alţii la masă. 
 
Uităm că până când România nu s-a înscris clar pe orbita vestică prin asumarea statului de drept şi nu a deschis calea pentru investitorii străini şi privatizare, tinerii competenţi, foşti olimpici, trebuia să plece direct în America la doctorate pentru că altfel erau nevoiţi să accepte să fie profesori pe 80 $ pe lună şi să locuiască în garsoniere confort III în Colentina.
 
Ce ni se predică nouă astăzi de către oamenii care şi-au împărţit România după 1990  şi au încercat să o ţină în loc, de „vanghelioţii” care au venit pe urmă şi au ras zeci şi sute de milioane de euro din bugetele ţării, din banii statului, din banii noştri?
 
Să ne întoarcem unde? În epoca IAS-urilor fraudate de directorii care îşi făceau vile în centrele oraşelor de provincie din cre­di­te­­le luate de la Banca Agricolă? Dar oare ni­meni nu realizează că tensiunea din societate ur­că pe zi ce trece şi într-o zi oamenii îi vor mă­tu­­ra cu totul pe toţi cei care au prădat ani de zi­le bugetele locale, centrale, municipale şi au pri­­­­­vit banii publici mereu ca pe propria lor moşie?
 
Pe cine să crezi, pe cei care au trăit toata viaţa din salariu sau pe cei care şi-au folosit funcţia publică doar pentru a acumula şi mai mult şi mai mult, iar acum caută cu orice preţ imunitate?
 
Cum justifică aceşti oameni, care au fost ani de zile doar funcţionari sau aleşi la conducerea instituţiilor publice, locale sau centrale, conacele de milioane de euro şi averile văzute şi nevăzute de sute de milioane de euro?
 
Dar nu este aceasta o palmă pentru toţi tinerii competenţi din firmele de audit şi consultanţă sau din oricare companie străină sau cu capital românesc de exemplu care şi-au făcut loc în frunte pe sudoarea muncii lor, cu 10-12 ore de muncă pe zi?
 
Sau pentru antreprenorii acestei ţări care au început cu un mic magazin de mobilă şi între timp au ajuns la afaceri de o sută de milioane de euro, cu un depozit de materiale de construcţii şi astăzi au o afacere de un miliard de euro sau cu o alimentară de cartier şi astăzi sunt pe primul loc în topul procesatorilor de carne?
 
Deturnarea banilor publici în conturi personale cu milioanele şi zecile de milioane nu este numai o problemă de etică. Este o problemă de alocare ineficientă a resurselor, ceea ce pentru o economie înseamnă stagnare şi sufocare.
 
Înseamnă practic alungarea a 3 milioane de români în străinătate nemulţumiţi nu numai de salarii, dar şi de sentimentul general că la îm­­­păr­ţirea banilor publici sunt nişte găşti pe care nimeni nu are puterea să le destrame. Chiar aşa? Nimic nu este imuabil. Nimeni nu cre­­­­­dea în 1988 că va urma o Revoluţie într-un an.
 
Statele Unite au 300 de milioane de lo­cu­itori, adică 4% din populaţia planetei de 7 mi­­liarde de cetăţeni, dar au o pondere de 25% din PIB-ul mondial de 75.000 miliarde dolari, pentru că de 200 de ani resursele merg rapid exact acolo unde este nevoie de ele prin mecanismele financiare şi sub standardul „rule of law” – statul de drept.
 
„Capitalul este inteligent”, spunea la ZF Live recent un manager al unui fond de investiţii care are pregătiţi 800 milioane de euro pentru Europa Centrală şi de Est, inclusiv România.
 
Capitalul public alocat ineficient, risipit sau deturnat este toxic.
 
Oricât ar fi creşterea economică, oricât s-ar dubla bugetul acestei ţări o dată la 10 ani, cum de altfel a fost şi cazul în România între 2008 şi 2018, nu vom avea şosele, nu vom avea spitale şi şcoli ca în Occident dacă banul public va fi deturnat în continuare cum a fost până acum.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO