Opinii

Mihai Petre, director comerţ internaţional, EY România: Noi măsuri de fluidizare a traficului de mărfuri prin birourile vamale din România. Autorităţile încurajează operatorii economici să utilizeze vămuirea la domiciliu

Opinie

Mihai Petre, director comerţ internaţional, EY...
17.08.2020, 12:06 245

Începând cu luna august 2020, la nivelul birourilor vamale din România au fost implementate noi măsuri de fluidizare a traficului de mărfuri ţinând cont de timpii mari de aşteptare (între 30 şi 500 de minute), cât şi pentru a sprijini operatorii economici în contextul crizei COVID-19.  Aceste măsuri sunt menite să ajute birourile de frontieră şi în contextul operaţiunii Brexit, ce se va materializa în mai puţin de 5 luni (1 ianuarie 2021) şi va atrage în vamă un volum suplimentar de importuri/exporturi de peste 4 miliarde de euro. 

Una dintre măsurile avute în vedere, cu efect imediat, este direcţionarea mărfurilor care sunt importate prin birourile vamale de frontieră către birourile vamale de interior, aflate în raza de activitate a sediului importatorului. La nivelul birourilor vamale de frontieră se vor efectua, cu prioritate, formalităţile de import pentru mărfuri vrac, perisabile, grupaje sau a celor ce se supun contingentelor tarifare.

În plan secundar, ca soluţie optimă, operatorii economici sunt încurajaţi să aplice pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire.  Mai precis pentru: (1) vămuire la domiciliu sau (2) vămuire centralizată disponibilă pentru cei care deţin certificarea AEO.

La nivelul României, în prezent, procedurile simplificate de vămuire sunt utilizate într-o pondere foarte mică, de 10% faţă de 65.57%, media în UE.  Ceea ce înseamnă că aproximativ 1 milion de declaraţii vamale sunt depuse anual în procedură normală, pe hârtie, împreună cu setul de documente aferent.  Utilizarea simplificărilor vamale poate reduce de 5 sau chiar 10 ori acest număr, cu ajutorul declaraţiilor recapitulative, aşa cum detaliem mai jos. 

Ce presupune vămuirea la domiciliu?

Pe scurt, vămuirea la domiciliu permite sosirea mijlocului de transport direct la depozitul de destinaţie, fără drumuri către biroul vamal. Controlul vamal şi liberul de vamă se realizează direct la depozitul/sediul importatorului cu implicare minimă din partea funcţionarilor vamali.

Dacă utilizează o astfel de procedură, importatorii pot beneficia de amânarea plăţii TVA în vamă la import, respectiv să înregistreze TVA prin mecanismul taxării inverse evitând astfel prefinanţarea TVA.  De asemenea, plata taxelor la import se va face cumulat (pentru o perioadă anterioară de 30 de zile) în momentul depunerii unei singure declaraţii vamale globale. Aceasta poate fi utilizată şi în cazul exporturilor de mărfuri, liberul de vamă la export fiind obţinut direct la locul de încărcare, fără drumuri către birourile vamale.

În contextul crizei COVID-19, vămuirea la domiciliu permite diminuarea interacţiunii între personalul importatorului şi  funcţionarii vamali.

Vămuirea centralizată la nivel naţional

Procedura le permite operatorilor economici care deţin certificarea AEO (i.e. atât importatorul, cât şi reprezentantul vamal al acestuia) să depună declaraţia vamală (de import sau de export) la un singur birou vamal, respectiv cel responsabil de aria unde aceştia sunt stabiliţi, chiar dacă mărfurile urmează să fie prezentate fizic la alte birouri vamale din ţară (de interior).

Astfel, în contextul noilor măsuri de fluidizare, procedura va permite ca timpii de staţionare a transportatorilor să se înjumătăţească, fiind eliminată necesitatea efectuării tranzitului vamal. Până acum, transportul aştepta de două ori: o dată la intrarea în ţară pentru deschiderea tranzitului, apoi la destinaţie pentru închiderea tranzitului şi pentru vămuirea mărfurilor.

Procedura se aplică tuturor regimurilor vamale, cu excepţia tranzitului. Totodată, produsele accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare şi a regulilor privind deplasarea/primirea în regim suspensiv de accize, precum şi produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni nu pot face obiectul procedurii. 

Concluzie

Reducerea timpilor de vămuire a mărfurilor este benefică pentru toţi agenţii economici din România, importatorii şi exportatorii mai precis, şi implicit pentru consumatorii finali. O zi economisită, în medie, la fiecare livrare, timp în care transportatorul aşteaptă în camion în faţa vămii, va produce efecte în cascadă asupra tuturor jucătorilor: distanţe mai scurte de transport, camioane care nu vor mai intra în oraşele mari pentru vămuire, consum mai mic de carburant, reducerea poluării din marile oraşe. 

Nivelul de utilizare a simplificărilor vamale şi gradul de familiarizare a agenţilor economici cu acestea atestă maturitatea procesului de vămuire a mărfurilor dintr-o ţară. 

O utilizare de 10% a acestora în România comparativ cu 65% media la nivelul UE ne arată că, în România, vămuirea se face încă în mod tradiţional, pe hârtie, faţă în faţă cu agentul vamal la peste 1 milion de declaraţii. Aceeaşi concluzie rezultă şi din ponderea societăţilor certificate ca Operatori Economici Autorizaţi (AEO): în România avem aproximativ 200, comparativ cu Germania, de exemplu, unde sunt peste 6000. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO