Opinii

Mihaela Popescu şi Anca Preda, Deloitte: Cum direcţionăm eficient sponsorizările în timpul pandemiei

Mihaela Popescu, Director Servicii Fiscale, şi Anca Preda, Consultant Senior Taxe Directe, Deloitte România

Mihaela Popescu, Director Servicii Fiscale, şi Anca Preda, Consultant Senior Taxe Directe, Deloitte România

06.04.2020, 11:25 357

Mobilizarea companiilor care au anunţat sponsorizări şi donaţii pentru a ajuta statul român în lupta cu COVID-19 este remarcabilă. Firmele pot recupera o parte din acest ajutor sub forma unei reduceri de la plata impozitului pe profit, în proporţie de 20% din impozit (dar nu mai mult de 0,75% din cifra de afaceri). Este de reţinut că acest credit fiscal poate fi reportat pe o perioadă de şapte ani dacă nu poate fi folosit în întregime în anul curent sau dacă societatea înregistrează pierderi. Ce se schimbă în această perioadă?

Către ce entităţi direcţionăm sponsorizarea?

Potrivit legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, atât persoanele juridice fără scop lucrativ, inclusiv organizaţiile non-profit, cât şi instituţiile şi autorităţile publice, inclusiv organele de specialitate ale administraţiei publice, pot fi beneficiari ai sponsorizărilor.

În contextul pandemiei, autorităţile publice au anunţat că acceptă sponsorizări din partea companiilor fie direct, prin instituţiile publice, unităţile medicale (spitalele), dar şi prin organizaţia non-profit Crucea Roşie, care şi-a pus la bătaie toate resursele în combaterea acestui virus, prin susţinerea celor din prima linie şi a pacienţilor cu echipamentele necesare.

Unde pot merge banii din sponsorizări?

Sponsorizarea trebuie să aibă un scop bine definit. În vremea pandemiei, sponsorizările se pot acorda în anumite scopuri, şi anume: ştiinţific, pentru cercetare fundamentală şi aplicată (de exemplu pentru descoperirea unui vaccin sau testarea unor tratamente medicamentoase), umanitar (hrană pentru spitale), medico-sanitar (aparatură, echipamente de protecţie medicală, alte consumabile pentru protejarea sănătăţii oamenilor), de asistenţă şi servicii sociale (de exemplu, punerea la dispoziţie de maşini pentru cumpărături destinate persoanelor vârstnice).

De asemenea, ca regulă generală, beneficiarul unei sponsorizări trebuie să fie înregistrat în Registrul entităţilor/unităţilor de cult. În caz contrar, compania care acordă sponsorizarea nu beneficiază de creditul fiscal prevăzut de reglementările în vigoare. Însă instituţiile publice nu au obligaţia înscrierii în acest registru, aşadar firmele pot obţine creditul fiscal acordat pentru sponsorizare în aceste cazuri.

De ce fel de documentaţie avem nevoie?

Societăţile trebuie să se asigure că există un contract încheiat între părţi înainte de acordarea sponsorizărilor, contract care să conţină toate elementele prevăzute de Legea Sponsorizării (printre care amintim: obiectul, durata, valoarea şi drepturile şi obligaţiile părţilor).

De asemenea, pentru sponsorizările constând în bunuri materiale, acestea trebuie să fie evaluate, prin actul juridic încheiat, la valoarea lor reală din momentul predării către beneficiar.

Dacă societatea a achiziţionat bunurile care sunt acordate ca sponsorizare, aceasta nu  colectează TVA dacă valoarea sponsorizării nu depăşeşte 3‰ din cifra de afaceri calculată din perspectiva TVA, conform legii.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că, în cazul în care sponsorizarea nu îndeplineşte condiţiile substanţiale şi pe cele prevăzute în Legea Sponsorizări şi în Codul Fiscal, pentru sumele / bunurile acordate drept sponsorizare nu se poate beneficia de credit fiscal.

Prin urmare, companiile pot contribui pe scară largă la combaterea COVID-19 prin susţinerea autorităţilor/instituţiilor publice implicate în acest „război”, beneficiind, totodată, de posibilitatea reducerii impozitului pe profit.

 

Material de opinie redactat de Mihaela Popescu, Director Servicii Fiscale, şi Anca Preda, Consultant Senior Taxe Directe, Deloitte România


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO