„Dar ceva produs local aici, pe o rază de 10 kilometri spre exemplu, aveţi? O merdenea, o sarailie, ceva specific dobrogean?“ Vânzatoarea de la mini-supermarketul din Mangalia este mirată. „E o glumă asta sau ce?“
Rafturile întinse ordonat cu batoanele de Kit Kat, Mars, cu pungile de Lay’s şi Doritos strălucesc. Unde să mai încapă o dobrogeană stingheră şi ce şansă să mai aibă în faţa acestor lucitoare ambalaje ?
Lumea se duce spre modelul „produ şi consumă local“ - în industria alimentară, în energie, în servicii - dar deocamdată inerţia este destul de mare în România în această direcţie. Aceasta cu toate că întârzierea/oprirea industrializării forţate de după 1990 a întors oamenii la lucrul pământului.
Însă de la a produce grâul la câmp, roşia în solar şi a creşte mielul în turmă până la croissant, caprese şi drob la braseria de la colţul străzii se vede că este cale lungă, chiar şi într-un orăşel turistic unde se presupune că există disponibilitate de a consuma delicatese produse local.
Când Kaufland dă lovitura cu magazinul în cort pe litoral, care este modelul turistic spre care se îndreaptă România?
Şi dacă mai adaugi mizeria de pe plajele despre care nu se ştie ale cui sunt – ale Apelor Române, ale primăriilor, ale Ministerului Turismului –, lipsa toaletelor publice, spaţiile verzi neîngrijite, întreruperea apei calde pentru că gazul metan încă nu a ajuns în localităţile de pe litoral cu toate că OMV Petrom exploatează chiar din Marea Neagră câte un miliard de metri cubi de gaz pe an, adică 10% din producţia totală a României, ce să mai spui celor care umplu charterele pentru Egipt şi Martinica?
Poate să le arăţi terenurile de tenis în paragină din proprietatea RAAPPS (Regia Protocolului de Stat) din centrul Neptunului, care se află, culmea, chiar în faţa sediului RAAPPS. Dar oare aşa arată terenurile de tenis pe care joacă domnul preşedinte Klaus Iohannis la câteva sute de metri distanţă, în interiorul reşedinţei sale de la Neptun? Acolo nu tot RAAPPS este proprietar?
Dar preşedintele Klaus Iohannis este un simplu utilizator al unui domeniu luxos la malul mării în Neptun? El nu este preşedintele ţării, să iasă să vadă şi dincolo de gardul rezidenţei lui? În ce fel conduce el ţara dacă dincolo de gardul lui e un dezastru?
El este vreun milionar care vine la domeniul său privat şi nu-l interesează ce este în jur sau este pus acolo tocmai să vegheze la ce este peste gardul lui, nu în reşedinţa lui? Ce folos are ţara că terenurile lui de tenis sunt perfecte dacă cele ale ţării, din spaţiul public, sunt în paragină? El nu a fost ales să administreze spaţiul public?
De ce nu joacă el pe terenul năpădit de buruieni din centrul Neptunului şi să joace copiii din Neptun pe terenurile lui? Când i-a invitat ultima dată? De asta l-au pus oamenii preşedinte, să se baricadeze în spatele zidurilor şi al SPP-ului şi să nu-l intereseze chiar dacă totul se prăbuşeşte în paragină în jur?
Dacă un lucru simplu precum să îngrijeşti un spaţiu verde şi un teren de tenis la un standard minim nu poţi, ce să te mai gândeşti să ieşi la o plimbare pe faleză în Mangalia, să întrebe oamenii dacă plajele sunt curate, să opreşti la o dobrogeană şi să pui în valoare astfel specificul şi businessul local? Ar însemna să îţi pese cu adevarat.
Dai dolarii pe Kit Kat, dai euro pentru Egipt şi la urmă BNR se plânge că avem deficit comercial şi de cont curent. Păi cu ce să faci croissante, merdenele şi drob dacă nu ai reţea de gaz metan? Uite că verdele câmpului de grâu şi albastrul gazului metan pălesc în faţa lucioaselor ambalaje de Mars şi Kit Kat.
Ai tu ca ţară resurse naturale, bogăţiile despre care profesorul de istorie te bate la cap în şcoală că le-au jinduit şi unii şi alţii timp de secole?
Ai sau n-ai? Că le vezi, dar nu le ai. Că nu le foloseşti. Ştiu alţii ce să facă cu ele şi să ţi le întoarcă ambalate.
Care e bogăţia atunci? Să ştii să faci croissantul sau să ai pământul unde să crească grâul?
