Opinii

Leonardo Badea, viceguvernator BNR: Soluţiile de reconstrucţie economică trebuie să ţintească şi viitorul, nu doar prezentul. Nu suntem oare prea săraci ca să sprijinim financiar domenii care oricum au un viitor incert?

Leonardo Badea, viceguvernator BNR: Soluţiile de...

Autor: Leonardo Badea

08.07.2020, 18:29 404

Societatea noastră, aşa cum o ştim astăzi, se află la un moment de decizie fiind la o răscruce evolutivă.

Tendinţa de agravare a inegalităţilor sociale se manifestă deja de o lungă perioadă de timp şi ca mai toate evoluţiile pe termen lung a cunoscut o accelerare în ultimii ani ca urmare a fenomenului de globalizare, creşterii gradului de automatizare a unor activităţi, amplificării mult mai rapide a complexităţii pieţelor şi produselor financiare comparativ cu ritmul de îmbunătăţire a incluziunii financiare, precum şi ca efect al recentelor crize din perioada 2007 – 2012 care au fost urmate de o revenire economică firavă la nivel global. Astfel, actuala criză generată de pandemia COVID-19 este doar cel mai recent factor de sporire a acestor inegalităţi şi de accentuare a tensiunilor sociale.

Putem observa că decenii de politici economice bazate preponderent pe ideologie în loc de pragmatism au eşuat. Ideea că pieţele pot rezolva singure toate problemele economice au făcut societatea noastră, deşi foarte complexă, la fel de fragilă şi vulnerabilă. Au existat momente în care acest lucru, în special în ultima perioadă, a fost din ce în ce mai evident pentru toţi participanţii în economie. Un exemplu ar fi accesul la asistenţă medicală gratuită pe perioada crizei COVID-19.

România se numără printre state în care, chiar şi în perioada de vârf a crizei medicale, persoanele infectate au avut acces la asistenţă medicală specializată gratuită (cu unele deficienţe inerente unei stări excepţionale, acestea fiind însă excepţia şi nu regula), dar au existat şi multe ţări în care persoanele cu venituri mici au suferit mult mai mult şi au fost semnificativ mai expuse efectelor bolii prin comparaţie cu cei din categorii superioare de venit. A fost poate şi rezultatul unei virulenţe ceva mai reduse a bolii, aşa cum s-a constatat în o parte din ţările învecinate nouă.

Deşi la momentul actual nu ştim exact cum va evolua actuala criză pandemică, putem observa apariţia tot mai vizibilă a efectelor sale indirecte la nivel economic, social sau privind accesul la educaţie etc. Studiile arată că în ultimii ani epidemiile au contribuit la accentuarea inegalităţilor. Din ceea ce se prefigurează acum, dacă nu acţionăm înţelept şi decisiv, printr-un efort concentrat şi corelat de către toate părţile implicate (în sectorul public dar şi privat), riscăm ca în această privinţă România să nu se mai diferenţieze pozitiv, aşa cum a făcut-o din perspectiva accesului la îngrijire şi tratament.

Apare astfel ca o necesitate ca România să folosească acest moment ca oportunitate de dezvoltare economică orientată spre viitor urmărind extinderea de noi linii de afaceri şi încurajarea domeniilor strategice unde putem fi eficienţi, ca simple exemple putând aminti tehnologia informatică, industria agroalimentară sau sectorul transporturilor.

De asemenea, este necesar să înţelegem importanţa fluxurilor de capital care sunt atrase în România, nu doar atât punctul de vedere al investiţiilor străine directe ci şi din cel al fluxurilor de portofoliu (chiar dacă acestea sunt investite de obicei pe termen scurt), cu rol de semnal timpuriu privind atractivitatea pieţelor locale, încrederea investitorilor etc.

Toate elementele menţionate sunt necesare pentru a reduce disparităţile. În România acestea sunt probabil cel mai vizibile la nivel regional, în special între capitală şi restul regiunilor, dar ele se translatează la nivelul populaţiei între categoriile de nivel de venit. Dacă nu acţionăm pentru ameliorarea lor, conştient şi programatic, asumat la nivelul întregii societăţi, lăsate în voia sorţii acestea se vor urma un proces entropic. Dacă rămânem pasivi, efectele negative ale deteriorării ţesutului social se vor vedea cu siguranţă în anii ce urmează.

În momentele de maximă intensitate ale crizei este de înţeles că nu a fost timp pentru gândire strategică pe termen lung, prioritatea momentului fiind, în mod just, salvarea vieţilor şi a unei părţi cât mai mari din economie. Acum însă nu avem nici o scuză să nu canalizăm resursele pe care le alocăm în continuare pentru sprijinirea economiei către direcţii care să contribuie la ameliorarea deficienţelor deja cunoscute dinaintea acestei crize.

În momentul acesta se poate observa solidaritatea europeană pentru depăşirea crizei economice determinată de criza pandemică. Pachetele de stimulare economică sunt la un nivel fără precedent. Astfel, resursele care au fost alocate statelor membre sunt importante şi vin în completarea programelor naţionale iniţiate de acestea. Dar, aşa cum istoria a demonstrat, doar alocarea resurselor nu este suficientă pentru a avea rezultate economice. Poate chiar mai important este ca programele astfel finanţate să fie adaptate momentului şi situaţiei economice generale la nivel internaţional şi local, precum şi să fie orientate spre viitor. Simpla replicare a unei strategii de tip „New Deal” nu garantează succesul. De exemplu, un program de anvergură pentru extinderea şi refacerea infrastructurii, unul din nucleele pachetului de relansare economică demarat acum 87 de ani (!) în SUA de preşedintele Franklin D. Roosevelt, ar fi cu siguranţă benefic şi în România astăzi, dar nu oriunde şi nu oricum. Altfel, doar îngropăm bani iar efectele vor fi minime.

Devine astfel o chestiune de alegere strategică cheltuirea acestor resurse care trebuie să se facă cu luarea în considerare a criteriilor de sustenabilitate. Nu suntem oare prea săraci ca să sprijinim financiar domenii care oricum au un viitor incert? Nu e oare o risipă nejustificată să ţinem pe linia de plutire firme care oricum deja deveniseră neviabile înainte de criză? Nu am construi o societate de mâine mai bună dacă atunci când acordăm sprijin financiar am pune şi o serie de condiţii izvorâte din bine cunoscutele criterii generale de sustenabilitate: reducerea poluării, promovarea echităţii sociale şi a bunei guvernanţe. Oare am greşi dacă am condiţiona ajutorul statului de localizarea în România a unei cote minime din lanţurile de aprovizionare? Sau de promovarea echităţii sociale şi de reducerea amprentei asupra mediului? Dezvoltarea unor domenii cheie, reducerea dependenţei faţă de importuri, accelerarea digitalizării, îmbunătăţirea infrastructurii ar trebui să constituie axe prioritare pentru alocarea sprijinului financiar al statului. Toate aceste ar trebui dublate de eficientizarea administraţiei, modernizarea sistemului educaţional şi, evident, consolidarea sistemului medical.

Este evident că am enunţat foarte multe întrebări în dorinţa găsirii unor răspunsuri, dar nimeni nu deţine o soluţie magică la o problematică atât de complexă. Trebuie însă să fim dispuşi să căutăm împreună, sistematic, în fiecare zi şi cu fiecare decizie pe care o luăm, câte o mică parte din soluţie, pe care apoi sa o punem în practică. Şi trebuie să începem să facem asta cât mai repede, pentru altfel ratăm o şansă şi pentru că mai târziu ne va fi mai greu şi vom fi nevoiţi să cheltuim resurse suplimentare, care la rândul lor costă, iar suportabilitatea unor noi poveri financiare este limitată.

Leonardo Badea este viceguvernator al BNR.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO