Negocierile pentru un acord între UE si UK au fost împinse la maxim, forţând limitele de timp (şi spaţiu) într-un mod care, în urmă cu 4 ani, era de neimaginat. Pe 16 decembrie 2020 urma să ne ocupăm de bunurile în tranzit (ce se întâmplă dacă pleacă marfa din UK pe 30 decembrie şi ajunge în România pe 1 ianuarie?), nu să ne îngrijorăm cu privire la ce cotă tarifară va fi aplicată (e.g. 12% sau 0% pentru haine din UK puse în liberă circulaţie în România?). Chiar şi în acest ultim moment, Prim-ministrul britanic şi preşedinta Comisiei Europene au anunţat că sunt dispuşi să facă un ultim efort (“extra-mile”) în vederea ajungerii la un acord.
Ne-am chinuit în anii din urmă să obţinem AEO (o autorizaţie care conferă numeroase beneficii, e.g. proceduri simplificate şi amânarea plăţii TVA în vamă).
Sau ceilalţi, care nu aveam deloc volume cu state terţe, am obţinut acel simplu cod EORI pentru a putea întocmi declaraţiile vamale de import din UK sau de export către UK.
Am înţeles regulile de TVA: cum justific scutirea de TVA la export sau cum pot obţine un certificat de amânare TVA la plată ca să nu mai finanţez taxa la import. Ca o paranteză, atenţie la operaţiunile triunghiulare – simplificările nu vor mai fi disponibile. Atenţie de asemenea dacă a fost achitată TVA în UK în anul 2020, cererea pentru recuperare va putea fi depusă doar până la 31 martie 2021 (iar nu 30 septembrie 2021).
Aşadar, am fost cu toţii interesaţi să discutam despre Brexit: cu grupul de firme din care facem parte, cu autorităţile, cu comisionari vamali. Ne-am preocupat să actualizăm contractele pentru a stabili cine preia obligaţiile de vămuire, am actualizat proceduri interne, am realocat sarcini şi specializat personalul. Ne-am înscris la tone de conferinţe (măcar în 2020 au fost online).
Însă, în condiţiile unui hard-Brexit (fără acord), în relaţia cu UK vom opera după cotele tarifare aplicate cu orice alt stat terţ. Impactul financiar este chiar şi mai mare pentru mărfurile care au fost anterior importate în UK şi pentru care s-au plătit o dată taxe vamale la introducerea pe teritoriul vamal. Din 2021, la punerea lor în liberă circulaţie în România, acestea ar fi supuse din nou taxelor vamale (ca efect al “rules of origin”), deci ajungem la o dublă impozitare. La fel şi în situaţia-oglindă, dacă au fost/vor fi importate mărfuri în România (din China de exemplu) cu scopul vânzării lor şi pe piaţa din UK, acolo vor fi din nou supuse vămuirii, ajungând la un preţ necompetitiv.
În acest context, din păcate, în unele situaţii, pentru maratonul pregătirilor unele companii primesc doar medalie de participare. Sunt multe exemple în practică în care antreprenorii pur şi simplu aşteaptă, amână, nu doresc să continue operaţiunile dintre UE şi UK. Nu are sens economic, nu dau calculele pe hârtie, cu atât mai puţin în criza actuală. De aceea, un hard-Brexit anunţat atât de târziu, în decembrie 2020, este de fapt un disruptive-Brexit.
Separat, sunt companii care se gândesc la soluţii să minimizeze impactul (operaţional sau financiar) la nivel de grup. Unele şi-au schimbat deja o dată modelul de business pe vremea când speranţele pentru un soft-Brexit, cu acord, erau încă mari; de exemplu, au planificat redirecţionarea importurilor din UK printr-o anumită ţară din UE - pentru o mai bună gestiune şi mai bun control la nivel de grup, fiind asumate costurile de transport aferente operaţiunilor intra-comunitare ulterioare (costuri care, date fiind şi tarifele vamale erga omnes, posibil să nu mai poată fi asumate).
În final, putem vorbi de categoria celor care vor continua, inevitabil, operaţiunile cu UK indiferent de condiţii. Sunt sute astfel de companii româneşti care au volume anuale de milioane de euro, conform datelor INS. Impactul financiar semnificativ, ca urmare a aplicării tarifelor standard OMC, posibil să fie însă temporar. Dacă negocierile nu se finalizează pozitiv în decembrie, se vorbeşte totuşi de faptul că acestea vor putea fi reluate şi continuate anul viitor, un hard-Brexit prietenos (“friendly no-deal”). De menţionat că aceste negocieri se poartă cu întreg blocul comunitar. UK poate încheia acorduri bilaterale cu alte state terţe, dar nu poate încheia un acord bilateral doar cu România, de exemplu.
Până atunci, rămâne să ne obişnuim cu „frontiera inteligentă” (cum a fost numit un cumul de sisteme informatice şi reguli utilizate, la frontiera externă a UE înspre UK, de către Franţa, Belgia şi Olanda în scopul acomodării fluxurilor de export-import). Rămâne să recapitulăm/confirmăm care este setul complet de documente pe care trebuie să îl aibă asupra lor şoferii care trec graniţa cu UK (fără Irlanda de Nord, despre care ştim deja ca este exceptată), cum stabilim corect încadrarea tarifară şi originea mărfurilor. Rămâne să ne luptam pentru eventuale simplificări şi autorizaţii care ar uşura situaţia.
Poate că rareori un final de an a fost atât de incert.
Pe lângă Brexit: stimulul de 2 trilioane de dolari în SUA e pe hold. Bugetul UE de 1,8 trilioare de euro (ce include şi pachetul de 750 milioane de euro numit “EU Next Generation”) e blocat. În România nu avem încă Guvern şi nu ştim sigur cine va fi prim-ministru. Pandemia actuală nu ştim cât mai durează, cum va evolua, şi cât de îndelungate vor fi efectele în economie. Şi bineînţeles: modificările la Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, propuse şi pregătite ani la rândul, sunt în curs de promulgare de către preşedinte, dar nu le avem încă în Monitorul Oficial.
Pentru a obţine un rezultat pozitiv vizavi de toate incertitudinile actuale, merită într-adevăr efortul cu fiecare ultim pas. O milă terestră înseamnă 1,6 km. O milă marină înseamnă 1,8 km.
