Opinii

Iulian Anghel, ZF: Poate rezultatul votului nu-i mulţumeşte pe toţi, dar poporul are mereu dreptate

Iulian Anghel, ZF: Poate rezultatul votului nu-i...

Autor: Iulian Anghel

09.12.2020, 00:05 637

„Democraţie“ vine din cuvântul grecesc compus „demos“ şi „kratos“ – adică „puterea poporului“. Nu putem fi democraţi doar atunci când ne convine rezultatul unui vot. Apoi nu suntem ultimii din lume. Germania a fost sub şoc în 2017 când „Alternativa pentru Germania“, partid naţionalist, a ajuns în parlament, cu un scor uluitor – 12,6%. Apoi nu putem uita şocul lumii întregi când Donald Trump a câştigat alegerile în SUA şi nici şocul votului pentru ieşirea Marii Britanii din UE.

Ca ziarist la un ziar economic, „rotunjesc“ cifrele. Doar că o teorie ce capătă autoritate din ce în ce mai mare, odată cu evoluţia spectaculoasă a fizicii cuantice – „teoria haosului“ (sau teoria sistemelor complexe) – arată că obişnuinţa mea de a „rotunji“ îmi va da un rezultat complet greşit dacă aş umbla cu numere mai mari. Teoria savantului Edward Lorenz este sintetizată simplu şi spre încântarea mulţimilor: zbaterea aripilor unui fluture poate provoca o tornadă. Cum aşa? Pentru că mişcarea aripilor lui produce o schimbare a atmosferei – mică. Această schimbare mică poate produce o schimbare mai mare. Şi tot aşa. Teoria spune, de fapt, că haosul nu există, ci că doar noi credem că lucrurile pe care nu le înţelegem sunt rodul întâmplării.

Teoria se referă la sistemele fizice complexe cărora li se schimbă condiţiile iniţiale.

Dar societatea nu este şi ea un sistem complex?

Ne mirăm că un partid necunoscut multora – AUR (Alianţa pentru Unirea Românilor) – a ajuns în parlament. Ne mirăm pentru că „am rotunjit“ cifrele. Şi nu am fost atenţi la detalii. Am crezut că aripile fluturelui nu fâlfâie. Dacă ne uităm că Diana Şoşoacă, avocata lui Teodosie, arhiepiscopul Tomisului (care crede că cei care se îmbolnăvesc în vremea ciumei ajung direct în braţele lui Dumnezeu), a ajuns parlamentar al acestui partid, putem pricepe cumva că o bună parte din voturile către acest partid naţionalist, nou, vin din partea credincioşilor BOR. Şi pricepem de ce guvernul a evitat o confruntare directă cu Biserica. Dacă ne uităm că o bună parte a voturilor aceluiaşi partid vin din străinătate, înţelegem că sunt aşteptări greu de controlat. Rareori aşteptările oamenilor sunt identice. Însă, într-un fel, ele trebuie conciliate.

Ce au ales oamenii duminică? Sau, mai clar, ce nu au ales?

Clar este că strategia preşedintelui Iohannis de a da vina pe PSD nu a mers. Şi era greu să meargă: ministrul de externe fumează trabuc în biroul premierului, iar de vină este PSD; pieţele se închid, dar de vină este PSD. Au râs oamenii, dar preşedintele a mers înainte: PSD este de vină. Ministrul finanţelor a inundat paginile Facebook-ului cu acuzaţii la adresa PSD, în loc să-şi explice politicile. Nici strategia PNL de racolare a primarilor PSD nu a dat rezultatul scontat, pentru că i-a îndepărtat pe votanţii fideli ai partidului. În Iaşi, de pildă, PNL a pierdut, deşi l-a racolat pe fostul şi actualul primar (fost PSD), tocmai cu scopul de a fi un driver pentru alegerile generale. Bucureştiul, la rându-i, este al USR/Plus, deşi primarul general şi-a declarat loialitatea faţă de PNL.

Va urma o perioadă grea pentru că pandemia se va sfârşi cumva şi, odată cu ea, şi ajutoarele de criză. Va urma o perioadă de câţiva ani în care lunile de stat acasă trebuie plătite prin restrângeri bugetare. Doar o majoritate solidă ar fi putut realiza o tranziţie mai lină spre o nouă normalitate.

Dar, până la urmă, puterea este a poporului şi aşa trebuie să rămână. Dacă poporul nu are dreptate, există alternativă: o dictatură, o oligarhie, o tiranie. Substantivele acestea nu aveau în vechea Grecie sau în Imperiul Roman tocmai sensul de azi, desemnau, pur şi simplu, forme de organizare statală.


Iulian Anghel este editor politic al ZF

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO