Iulian Anghel, ZF. Ce ne spune faptul că, în premieră istorică, Guvernul a fost dat jos de propria coaliţie: Ca de fapt puterea a ajuns să se considere pe sine însăşi incompetentă

În loc să facă tabula rasa din guvernul anterior şi să vină cu 100% oameni noi, competenţi, PNL (dar la fel a făcut şi USR) vine cu oameni taraţi, nepregătiţi pentru funcţiile oferite. Chiar dacă se va găsi o formulă de trecere, persistenţa în incompetenţă nu va întârzia să îşi arate efectele.

În lipsa unei minuni, guvernul Ciucă vine în faţa Parla­mentului cu şanse zero de a fi învestit. Ar fi al doilea guvern propus respins de Parlament în mai puţin de două săp­tă­mâni, fapt ce nu s-a mai petrecut în istoria de după 1989.

Nu există în istoria post­decem­bristă a României un episod politic mai hilar decât cel care se joacă în aceste zile şi în care partidul la putere îşi sabotează propriul guvern, cu o încăpăţânare incredibilă. În mod paradoxal, PNL îşi subminează guvernul/guvernarea tocmai prin aprobarea fără crâcnire a căii de urmat propusă de liderii partidului. Dar liberalii ştiu că această cale este înfundată.

Dincolo de nume, de partide sau de doctrine o asemenea situaţie survine în momentul în care guvernarea nu mai are chiar nimic de oferit. Dacă un guvern propune şi produce ceva, deşi nu excelează în toate, atunci, poate, şi-ar găsi nişte aliaţi. Când nu realizează nimic, iar perspective nu există, atunci scenariul, doar bănuit în trecut, devine realitate. Dacă USR ar fi simţit că perspectivele de guvernare sunt bune, poate s-ar mai fi gândit o dată, poate ar fi trecut şi peste episodul demiterii celui de-al doilea ministru al său, care a însemnat debutul crizei. A văzut însă fun­dătura, aşa cum a văzut-o şi elec­toratul, mai apoi. Şeful interimar al guvernului a ajuns la o cotă catastrofală de încredere: 7%. Şi nu doar electoratul oarecare, ci şi cel al PNL a pipăit zidul care s-a ridicat în faţă. Astfel, activul de partid şi-a luat mâna de pe guvern, responsabilii mai mijlocii sau mai mici nu schiţează niciun gest la decizia de sinucidere hotărâtă la vârf. Prin totala lor neimplicare, activul PNL consimte, practic, la distrugerea sau la purificarea prin pârjol a ceea ce a mai rămas din partid.

Ar fi fost o cale de salvare, chiar dacă ÅŸansele i-ar fi fost greu de evaluat, dacă PNL prezenta un program de guvernare ÅŸi  o echipă de guvernare atât de bune încât parlamentarilor să le fie ruÅŸine să nu instaleze guvernul.

Însă guvernul Ciucă vine cu o ciornă de program, jumătate copiată din promisiunile de reformă din PNRR şi cu o echipă scoasă dintr-un hangar abandonat. Este reciclat Cătălin Predoiu, dar nu la Justiţie (unde a avut deja un mandat con­tro­versat), ci la Apărare, deşi el nu are nicio treabă cu apărarea. Este promovată la Justiţie Alina Gorghiu, fostă şefă a PNL (care aproape a distrus partidul) cu o carieră şi studii mai mult decât controversate: Facul­tatea de drept la UB, doctorat la Iaşi, la UAIC (făcut în vreme ce avea trei joburi pline), plus o facultate par­ticulară la Bucureşti, plus o altă facultate la Piteşti şi, desigur, multe masterate.

Sunt oameni propuşi pentru poziţii-cheie care nu au nici în clin, nici în mânecă cu domeniul pe care ar urma să-l coordoneze. Robert Sighiartău a fost propus să ocupe fotoliul Cercetării şi al Digitalizării. Dar el a fost la începutul carierei politice un modest dealer la Toyota. A studiat la UBB, la Facultatea de studii europene – managementul instituţiilor europene. Astea sunt studiile lui: ce au ele de-a face cu cercetarea, unde ar trebuit să fie instalat un savant sau cu digitalizarea (pentru care UE alocă miliarde de euro) când pregărirea lui este în „managementul instituţiilor europene“?

Florin Roman este propus pentru Ministerul Economiei. Deşi în 1996 (acum 25 de ani) a finalizat ceva studii de economie la UBB, nu a profesat niciodată ca economist. Dar el a gustat de-a lungul vremii din mai toate sinecurile partidului, aşa că îl găsim în multe din consiliile de administraţie ale companiilor statului (Eximbank, CEC, Electoserv, Eon) plus la CSA sau ANR Gaze.

Aşa că nu este de mirare că această propunere de guvern este sortită pieirii, dacă nu cumva chiar acesta a fost planul.