Nici nu a început bine anul, că prognoza economică pentru 2012 este schimbată de FMI de la circa 2% spre 1%. Paradoxul este că tocmai situaţia mai bună decât estimările în 2011, pentru care se aşteaptă o creştere economică de 2,5-2,8%, determină revizuirea în jos a prognozei pentru acest an.
Problema este ca ajustarea pe care a anunţat-o FMI să nu fie urmată de o alta la fel de curând, aşa cum ne-a obişnuit instituţia de la Washington din 2009 încoace, când a estimat iniţial creştere pentru ca PIB-ul să se prăbuşească în realitate.
Prea devreme a venit această ajustare, semnificativă ca valoare, pentru a nu fi pusă sub semnul întrebării şi această valoare de 1%. Ca urmare, la ce se poate aştepta businessul pentru lunile următoare? Care vor fi practic parametrii care vor conta pentru a evalua în primele luni cum va arăta tot anul 2012?
Omul de afaceri Ion Ţiriac a declarat ieri că dacă 2012 va fi la fel ca 2011, atunci va fi foarte mulţumit, şi se aşteaptă ca primele date mai bune să apară spre sfârşitul acestui an. Practic, de ce nu se poate desprinde România de la podeaua la care a fost trimisă de criză?
Pentru că nu are benzină. Chiar benzină, la propriu, pentru că a devenit cu 80% mai scumpă în trei ani de criză, dar şi la figurat, adică finanţare, pentru că băncile au oprit creditarea, iar banii sunt în continuare scumpi, chiar împrumutaţi pe 30 de ani. Şi cum poţi să creşti fără benzină şi fără bani?
Dacă s-ar face o paralelă cu ultima recesiune pe care a traversat-o România în perioada 1997-2000, anii de cădere 1997, 1998 şi 1999 - care ar trebui să fie echivalenţi acum cu anii 2009, 2010 şi
2011 - au fost urmaţi de o revenire a economiei dată de reducerea impozitelor.
Scăderea impozitului pe profit de la 38% la 25% şi reducerea la zero a impozitului pe profit pentru exportatori în 2000 urmată de o majorare treptată în următorii ani au fost motorul pentru relansare, iar perioada 2000-2004 a fost o perioadă de creştere bazată pe exporturi şi producţie. După 2004, centrul de greutate s-a mutat pe consum.
România şi-a permis scăderea taxelor în 2000 pentru că avea o datorie publică de 14% din PIB.
Ce se întâmplă însă în 2012, când datoria publică este 38%, iar analiştii spun că la 40% din PIB pragul limită este atins? Nu mai există spaţiu fiscal de relansare prin scăderi de taxe. Acum se vede cât de costistor este împrumutul luat la începutul anului 2009.
Deşi România nu avea o datorie mare raportată la PIB când a lovit furtuna Lehman Brothers, a trebuit să şi-o dubleze în circumstanţe nici acum elucidate pe deplin, având ca motiv numai supraexpunerea băncilor la credite în euro pe termen scurt din străinătate.
Şi Ungaria, şi Grecia, şi Irlanda şi Portugalia, care a trebuit toate să se împrumute de urgenţă de la FMI, aveau o datorie publică masivă atunci când au făcut-o. Statul s-a împrumutat pentru că nu reuşea să-şi mai plătească datoria.
Împrumutul de 20 de miliarde de euro apasă acum de fapt relansarea economică a României, pentru că din cauza lui nu-şi poate permite Guvernul scăderile de taxe pe care şi-a le-a permis pentru relansare în 2000.
România nu ar fi trebuit să se afle în acest film al statelor care trebuie să ia bani de la FMI pentru că s-au întins mai mult decât le era plapuma. Statul român nu se împrumutase masiv aşa cum a făcut Grecia sau chiar Ungaria, până la peste 80% din PIB.
În context, este uimitor cum Polonia a raportat o creştere a PIB de peste 4% în 2011, fiind practic o insulă în aceşti ani care au răvăşit Europa. Soluţia Poloniei? Sigur, creşterea a fost bazată pe consum din producţia internă şi absorbţia accelerată a fondurilor europene.
Dar puţini ştiu că la începutul lui 2009, când a venit criza, Polonia a procedat la o scădere a contribuţiilor sociale şi a taxelor.
Iată ce spunea la un seminar al ZF în iunie 2009 Tomasz Wisniewski de la secţia economică a Ambasadei Poloniei la Bucureşti: pentru încurajarea consumului în 2009 guvernul a redus contribuţiile sociale cu echivalentul a 20 miliarde zloţi (5 mld. euro) şi impozitul pe venit cu echivalentul a 8 miliarde de zloţi (2 mld. euro), iar rata dobânzii de referinţă a fost redusă acelerat de banca centrală de la 6% la 3,5%.
Şapte miliarde de euro înseamnă destul la un PIB de 330 miliarde de euro cât are Polonia. Proporţional, pentru PIB-ul de circa 125 miliarde de euro al României, eliberarea în consum a 2-3 miliarde de euro ar fi aur. Prin reducerea dobânzilor, prin reducerea CAS sau a TVA, oricum ar fi, un impuls ar trebui dat către consumul privat. Altfel stagnarea nu poate fi depăşită.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
