Guvernul, in acord cu FMI, a anuntat, atat in proiectul de Buget pe 2000, cat si in proiectul de strategie economica pe termen mediu, o inflatie de 27% pe ansamblul acestui an. Dar, ultima emisiune de titluri guvernamentale a Ministerului de Finante catre populatie a avut o dobanda de 72%. S-or fi inversat cifrele, de s-a ajuns de la 27% la 72%! Caci, daca, potrivit insasi institutiei guvernamentale, rata inflatiei va fi de 27% in acest an, atunci rata anualizata a dobanzii oferite de exact aceeasi institutie pentru titlurile emise ar fi trebuit sa fie cam tot atat, sau, ma rog, cu ceva, insa nu cu mult, peste! Dar nu! La o rata a dobanzii de 72%, este vorba de o diferenta fabuloasa, de 45 de puncte procentuale, fata de rata prognozata a inflatiei. ai, in aceste conditii, din doua, una: ori Guvernul vrea sa-si spolieze propriul buget oferind asemenea dobanzi, ori nu crede el insusi in chiar prognoza sa de inflatie. Mai degraba este vorba de ultima varianta, intrucat inflatia din ianuarie a fost de 4,3%, ceea ce inseamna in rata anualizata 65,7%, fata de care mentionata dobanda, anualizata si ea, de 72%, este strict normala! Dar, dincolo de aceasta, daca Ministerul de Finante ar fi crezut nu in inflatia anuala derivata din rata reala pe ianuarie, ci in inflatia anuala prognozata de guvern la 27%, si, in consecinta, ar fi oferit sa zicem 35% dobanda la emisiunea de titluri, evident nu ar fi gasit nici un cumparator. Caci, de fapt, nimeni in Romania, nu numai dintre potentialii cumparatori de titluri guvernamentale, nu crede intr-o inflatie de 27%, intrucat, dupa cum se constata, nici guvernul insusi nu o face. Este insa al nu se stie catelea an in care se tot proiecteaza inflatii de 25-30%, in care nimeni nu crede, pe care nimeni nu le ia in mod serios in considerare si pe care, la sfarsit, statisticile vin sa le desfiinteze, consemnand inflatii de 50-60%! Astfel ca ramane aproape un mister de ce se continua aceasta practica, ce apare ca o splendida operatiune prin care guvernul isi fura propria caciula. Este adevarat ca o inflatie efectiva mai mare decat cea prognozata ajuta la executia bugetara, pentru ca, in timp ce veniturile, provenind in general din taxe si impozite procentuale, cresc in cifre absolute odata cu inflatia, chiar daca semnificatia lor nu sporeste, cheltuielile, in schimb, sunt prevazute direct in cifre absolute si devin, in aceste conditii, mai usor de acoperit, chiar daca semnificatia lor reala scade. In rest insa, credibilitatea guvernamentala este afectata, iar datele oficiale nu sunt luate in considerare ca baza de predictie. Explicatia misterului exista si, culmea, este foarte simpla, dar nu se afla la guvern, ci la FMI. Acesta - in virtutea uneia din principalele idei fixe pe care le are - nu admite de fapt sa incheie un program in care sa nu se prevada o inflatie scazuta, ba, mai mult, o inflatie si in scadere fata de anul anterior, chiar daca expertii organizatiei isi dau perfect de bine seama ca faptul este strict imposibil. ai uite asa, cu toate ca statisticile se incapataneaza sa consemneze inflatii de 50-60% annual, Romania se angajeaza in mod absurd, din nou si din nou, la inflatii de 25-30% anual. Ba, si mai si, in memorandumul din 1999, angajamentul, agreat de FMI a fost de 32%, dar, intrucat anul acesta, in cliseele FMI ar trebui sa existe o inflatie si mai scazuta, a aparut, fara acoperire, acea rata de 27%! Cum ar putea fi posibila o inflatie de 27% cand, in acest an, aproape se dubleaza cota TVA asupra produselor alimentare, care intra cu o pondere de peste 50% in calculatia indicelui general al preturilor, iar la energia casnica, electrica si termica, majorarea de TVA ar urma sa fie de la 0% la 19% ? Poate ne spune FMI cum s-ar putea obtine o inflatie de numai 27% in aceste conditii, desi mai degraba FMI ar trebui sa precizeze daca crede el insusi intr-o asemenea rata anuala. ai, daca chiar crede in aceasta, cum a acceptat atunci ca Ministerul de Finante sa se imprumute pentru acoperirea deficitului bugetar oferind dobanzi de 72% ? FMI considera ca inflatii scazute, chiar daca nu sunt posibile, pot fi insa fortate: prin retsrangeri si iar restrangeri in consumul de resurse, fie ca in acest scop este nevoie de demolari pentru a opri consumuri industriale neeficiente, fie ca in acelasi scop ar trebui redus consumul populatiei, la rigoare chiar neplatindu-se salariile daca altfel nu se poate. Reducerea consumului de resurse pentru a corespunde posibilitatilor nu este un lucru de acuzat in sine. Ceea ce lipseste insa programelor FMI este ca acestea cauta echilibrul doar in jos si, de fapt, pe un palier mereu si mereu mai jos. ai aceasta nu dintr-un alt motiv, ci doar din acela ca programele respective nu prevad absolut nimic pentru a fi pus in locul a ceea ce se demoleaza sau asaneaza. Astfel, premisa insasi de la care se porneste nu este in regula. Nu poate fi un scop in economie restrangerea in sine, demolarea in sine, neplata salariilor in sine. O inflatie mica nu mai foloseste practic la nimic daca in jur nu mai exista nici intreprinderi unde oamenii sa mai munceasca si acestia nu mai au nici bani cu care sa mai cumpere produsele, in sfarsit, neafectate de inflatie. ai daca totusi inflatia scazuta nu este realizata, FMI arunca fara probleme pisica in ograda guvernului tarii in cauza, intrucat poate spune ca tinta nu a fost atinsa nu pentru ca ar fi fost nerealista, ci pentru ca n-a fost guvernul suficient de ferm, desigur cu demolarile si cu neplata salariilor. Actualul guvern, condus de un profesionist in economie si inconjurat si de o echipa de consilieri tot profesionisti in materie, ar trebui sa iasa din acest joc.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
