De acum inainte, ar fi mai potrivit ca ziua nationala a Romaniei sa fie devansata cu 24 de ore si sa fie sarbatorita pe 30 noiembrie in loc de 1 decembrie. 11 iunie 1848, 1 decembrie 1918 sau 22 decembrie 1989 reprezinta probabil singurele momente in care romanii s-au dovedit capabili sa faca in comun, impotriva statului si a culturii dominante, o alegere autonoma pentru libertate. Asemenea date cu greu pot fi socotite astazi drept relevante pentru spiritul public si pentru valorile sociale cele mai bine cotate. Ele sunt exceptii care nu confirma regula de functionare a societatii romanesti. In schimb, ziua de 30 noiembrie 2004 a recapitulat in modul cel mai complet cu putinta toate trasaturile normalitatii romanesti. Este o zi care merita celebrata si rememorata pentru ca are darul de a ne spune exact in ce fel de tara traim si cine suntem cu adevarat, in calitate de colectivitate umana ce nu reuseste inca - in ciuda evenimentelor de la 11 iunie, 1 decembrie si 22 decembrie - sa devina o comunitate politica.
Cel mai semnificativ lucru pe care ne-a fost dat sa-l aflam pe 30 noiembrie este ca statul roman este orb si prost. Evolutia statului modern din secolul al XVIII-lea pana in cel de-al XX-lea este inseparabila de aparitia unei stiinte a statului, de dezvoltarea statisticii. Cu ajutorul acestei stiinte, statul ?vede" mai intai societatea, o ia in evidenta, o masoara si o clasifica. Apoi, incearca sa o ?cunoasca", adica sa elaboreze, interpretand datele statistice, acele politici publice capabile sa transforme un ansamblu divers, variat si indisciplinat de unitati demografice intr-o comunitate de cetateni predispusi la loialitate fata de stat si la civilitate unii fata de ceilalti.
In primul rand, statul roman nu a fost, dupa alegerile de la 28 noiembrie, in stare sa numere voturile, sa stabileasca in termeni statistici cati alegatori s-au prezentat la urne, cati au votat valid si cati au invalidat scrutinul. Institutul National de Statistica, care s-ar cuveni sa fie privirea statului asupra societatii, nu a facut fata unor operatiuni aritmetice elementare. In al doilea rand, judecatorii Inaltei Curti de Justitie si Casatie care au supravegheat scrutinul si-au manifestat public neputinta de a formula intr-o limba romana fluenta constatarile empirice cele mai simple. Cecitatea statului roman a fost deci insotita de lipsa completa a oricaror urme de inteligenta din interventiile magistratilor chemati sa traduca pe intelesul cetatenilor limbajul juridic prin care statul modern obisnuieste sa se exprime. In sfarsit, in seara de 30 noiembrie, una dintre autoritatile publice ale statului, presedintele Romaniei, a tinut un discurs festiv in care si-a afirmat involuntar, dar explicit atasamentul fata de prostia statului roman. Pentru Ion Iliescu, acest stat se caracterizeaza, de doua sute de ani, prin doua atribute: el este unitar si national. Altfel spus, statul nu este forma juridica a vointei cetatenilor romani de a trai impreuna sub autoritatea unor legi juste, ci un fel de realitate etnico-metafizica intrupata de granite si drapel, nu de cetatenii sai. Astfel descris, statul se defineste in afara dreptului, deci a rationamentelor si limbajului juridic prin care gandeste si vorbeste un corp politic democratic. Statul roman nu ar avea prin urmare nevoie de adeziunea inteligenta a cetatenilor convinsi de echitatea legilor ce guverneaza comunitatea, ci de fidelitatea lor irationala si organica fata de idealul unitatii nationale.
Prostia si orbirea statului, indiferenta lui fata de cetateni au fost confirmate si agravate, in cursul aceleiasi zile, de interventiile politicienilor, a caror misiune democratica ar fi fost aceea de a reprezenta clivajele care traverseaza corpul politic al natiunii. Traian Basescu a cerut anularea alegerilor, ca si cum, intr-o democratie, faptul ca milioane de cetateni s-au prezentat la urne cu buna credinta ar putea fi lovit de nulitate. A constata cat de prost este statul nu constituie insa un motiv suficient pentru a demite vointa cetatenilor. Basescu care, alaturi de PNL, PD si PSD, este unul din autorii principali ai statului roman postcomunist ar fi trebuit sa stie in ce fel de tara traim. Traim intr-o tara in care ne-am lamurit ca nu se pot organiza alegeri libere si corecte pentru ca cetatenii nu sunt reprezentati de partide, pentru ca voturile lor nu pot fi numarate corect si pentru ca presedintele si inaltii magistrati numiti de el nu au resursele de inteligenta necesare pentru a cunoaste societatea si a dialoga cu aceasta in limbajul dreptului.
* Daniel Barbu este profesor la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
