Uniunea Europeană şi-a propus să devină lider global în gestionarea şi reciclarea deşeurilor, însă România este în continuare unul dintre cele mai slab performante state membre la acest capitol.
De ce România nu a reuşit să crească în ultimii 8 ani gradul de reciclare?
Pe scurt, motivul acestei agitaţii porneşte de la ţintele impuse de Uniunea Europeană în domeniul reciclării deşeurilor, încă din 2008. Obiectivul major este ca, până la data de 31 decembrie 2020, statele UE să atingă, cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile municipale, un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din cantitatea totală de deşeuri generate.
Cu toate acestea, conform Eurostat, România a înregistrat în anul 2017 o rată foarte scăzută de reciclare a deşeurilor municipale de doar 14% (7% din reciclarea materialelor şi 7% din compostare), cu doar un procent în plus faţă de anul 2010.
Ţinând cont că eliminarea deşeurilor la groapa de gunoi ar trebui să reprezinte ultima alternativă de gestionare a deşeurilor, este alarmant că rata acesteia a ajuns până la 70%, în timp ce rata de reciclare stagnează de mai bine de 8 ani.
Cum se face că, deşi există peste 20 de acte normative în vigoare aferente domeniului deşeurilor, încă sunt probleme majore?
Legislaţia de mediu a început să prindă contur încă din 2005, odată cu adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia mediului, care stipulează că autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să asigure, prin serviciile publice şi prin operatorii economici responsabili, luarea măsurilor de salubrizare a localităţilor. În 2011 a fost publicată Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, care impunea autorităţilor locale să asigure colectarea separată cel puţin pentru următoarele tipuri de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă.
Aşadar, deşi această obligaţie există de mai bine de 7 ani, făcând abstracţie de cunoscutele clopote colorate (care nu şi-au dovedit, însă, utilitatea), cu toţii am observat că doar de câteva luni au început să răsară la parterul unor blocuri pubelele colorate în albastru şi galben, ce permit colectarea separată a deşeurilor de hârtie şi plastic.
În vara anului trecut, Guvernul a mai emis o ordonanţă de urgenţă (74/2018), cu scopul de a uşura implementarea legislaţiei europene privind economia circulară, precum şi punerea în aplicare a angajamentelor luate în faţa Comisiei Europene. Astfel, s-au stabilit instrumentele economice necesar a fi implementate: plăteşte pentru cât arunci, răspunderea extinsă a producătorului, sistemul garanţie-returnare şi contribuţia pentru economia circulară.
Totodată, responsabilitatea îndeplinirii condiţiilor impuse de UE a fost transferată în seama primăriilor şi a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară (ADI). Ţinând cont că foarte puţine ADI-uri sunt funcţionale în acest moment, iar infrastructura este slab dezvoltată, va fi aproape imposibil ca aceştia să dezvolte şi să pună în aplicare în mai puţin de doi ani un sistem eficient de gestionare a deşeurilor.
Astfel, la aproape un an de la apariţia actului normativ care defineşte modul în care va funcţiona întregul mecanism de reciclare/valorificare a deşeurilor de ambalaje, există în continuare foarte multe semne de întrebare, iar piaţa reciclării deşeurilor de ambalaje este în acest moment blocată în aşteptarea unor clarificări din partea autorităţilor.
În acest context, Ministerul Mediului şi-a asumat publicarea unui ghid cu recomandări pentru aplicarea modificărilor legislative introduse prin OUG nr. 74/2018, acesta nefiind însă reglementat printr-un Ordin de ministru pentru a avea putere de aplicare.
Ce recomandări aduce totuşi acest Ghid orientativ?
În funcţie de sistemul de colectare implementat, numărul de fracţii colectate separat de firmele de salubritate poate varia de la 2 fracţii (umed şi uscat), la 5 fracţii (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă, deşeuri verzi şi deşeuri reziduale).
Primăriile, care sunt responsabile cu asigurarea salubrizării localităţilor, ar trebui să asigure investiţiile necesare pentru colectarea separată a deşeurilor reziduale şi a celor reciclabile şi actualizarea tarifelor în vederea integrării costurilor suplimentare apărute.
Tarifele/taxele distincte defalcate trebuie comunicate beneficiarilor (populaţiei şi agenţilor economici) în vederea conştientizării importanţei colectării separate a deşeurilor reciclabile.
Reguli şi sancţiuni pentru populaţie şi agenţii economici
Cetăţenii care nu colectează în mod corect deşeurile vor trebui să plătească tarife/taxe de 1,5 sau de 2-3 ori mai mari faţă de cele stabilite pentru colectarea corectă.
Operatorul de salubritate va avea dreptul reîncadrării deşeurilor reciclabile, respectiv a biodeşeurilor, în deşeuri reziduale cu aplicarea tarifului respectiv, deopotrivă cu sancţiunea mai sus amintită, dacă se constată un grad de impurificare a acestora mai mare de 25% pentru reciclabile, respectiv 10% pentru biodeşeuri. Suntem curioşi cum va proceda firma de salubritate pentru a determina procentul respectiv, având în vedere că nu s-a stabilit o metodologie de calcul unitară la nivel naţional.
În concluzie, putem spune că deja există majoritatea ingredientelor necesare evoluţiei sistemului de colectare şi reciclare a deşeurilor în România. Cadrul legal a fost completat cu instrumentele necesare, rămâne de văzut dacă aceste ultime clarificări sunt suficiente pentru ca România să pornească pe o traiectorie ascendentă în domeniul reciclării.
Doar printr-o implicare şi cooperare activă între sectorul public şi cel privat, împreună cu o educare constantă a cetăţenilor, vom putea progresa către o economie circulară. În cazul nerespectării obligaţiilor asumate, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate impune României plata unei sume forfetare ce depăşeşte 1 milion euro plus penalităţi pentru fiecare zi de întârziere.
Autori: Adrian Teampău, Partener Asociat, Departamentul de Asistenţă Fiscală şi Juridică şi Laura Ciobanu – Manager, Consultanţă de Mediu, EY România
