Am relatii contractuale cu aproximativ 200 de furnizori si clienti companii internationale si circa 7000 de furnizori si clienti companii romanesti. Este o retea normala de relatii de afaceri, avand in vedere specificul industrial si de desfacere de produse cu amanuntul, dar si activitatile particulare ale industriei farmaceutice. Nici nu imi imaginez sa lucrez fara contacte atat cu multinationale cat si cu firmele antreprenorilor romani, intr-o retea din care toti au de castigat. Nu mi-am pus niciodata problema sa avantajez in negocieri o multinationala sau un operator roman, si asta pentru ratiunea simpla ca n-as mai obtine cele mai bune conditii de afaceri.
Asa ca incerc sa inteleg noul episode de acutizare al confruntarii intre antreprenori romani si multinationale, cu acuzatii mai mult sau mai putin elegante unii impotriva altora. Samantele maniei acestui conflict par a fi reprezentate de:
-fiscalitate - romanii platesc taxe catre statul roman iar strainii repatriaza – dar uitam principiul evitarii dublei impuneri si inabilitatea autoritatilor de a negocia taxarea in tara de operare;
-lobby-ul ambasadelor straine - in fata caruia eu unul imi scot palaria intrebandu-ma cand va invata din asta ceva diplomatia Romaniei? De exemplu, cand va reusi o ambasada romana din orice tara sa convoace un Prim Ministru la intalniri cu investitorii romani, asa cum este deseori chemat la ordine Primul Ministru al Romaniei?;
-plasarea de comenzi cu predilectie catre multinationale - desi in foarte multe cazuri acestea le externalizeaza catre firmele antreprenorilor romani devenind parteneri in nereusita (vezi infrastructura) si
-buna guvernare - desi daca conditiile impun, asa cum s-a vazut, dau spaga si multinationalele si antreprenorii;
Realitatea este ca problemele oamenilor de afaceri din mediul privat raman aceleasi, indiferent de originea capitalului,
Legislatie inconsistenta, contradictorie, ambigua, interpretabila - in special in zona fiscala si statutara (vezi de exemplu D088), dar si in multe sectoare specifice, in special acolo unde se interpun agentii de reglementare.
Discriminarea pozitiva, tot mai inabil camuflata, a companiilor aflate in proprietatea statului, care au ramas, din cauza supra-politizarii, nereformate si neperformate.
Relaxarea fiscala pornita anul trecut promoveaza consumul, si nu productia si exportul, iar asta va reduce in urmatorii 5 ani competitivitatea companiilor romanesti indifferent de capital.
Birocratie excesiva, cultura supra-centralizarii, incompetenta evaluatorilor, sindromul “frica de semnatura” si coruptie penibil de marunta in grant-uri si proiecte co-finantate din diverse surse terte. Si asta atunci cand sursele de finantare nu sunt blocate complet, pentru ca in urma unui audit se constata abateri serioase la normele de lucru.
Resursa umana este slab pregatita, lenesa, cu pretentii nerealiste, avand ca unic obiectiv de cariera sa plece din tara (iata, le-am spus, sper ca nu am afectat emotional cititorii). In cinci ani nu va mai conta capitalul angajatorului, pentru ca declinul competentelor, pretentiile exagerate si scaderea demografica vor fi furtuna perfecta ca Romania sa piarda competitivitate.
Si nici nu am sa ma ating de subiectul infrastructurii. Conteaza oare sursa capitalului atunci cand faci pe drum mai mult de 24 de ore de la Constanta la Timisoara transportand marfa perisabila?
Asa ca dragi antreprenori sau manageri din multinationale, continuati si dupa 26 de ani de capitalism sa maraiti unii la altii crezand ca de cealalta parte a gardului e mai bine. Nu faceti altceva decat sa dati o nesperata mana de ajutor legiuitorilor si autoritatilor, facandu-le jocul de a guverna Romania fara prioritati strategice – in ciuda unor oportunitati geopolitice care pur si simplu ne-au cazut in brate.
Dragoş Damian este director general al Terapia Cluj.
