Primarul liberal din Timişoara, Nicolae Robu, s-a hotărât marţi să ia şi pâinea şi cuţitul în mână şi să interzică manelele, dedicaţiile şi grătarele la el în oraş.
Pentru că există îngrijorări reale referitoare la foc deschis în spaţii publice, nu o să mă leg de grătare.
Însă când auzi că un anumit gen muzical a fost interzis în spaţiul public, te întrebi când o să fie interzisă şi muzica pe care o asculţi tu, sau filmele pe care le vizionezi sau cărţile pe care le citeşti. Poate de mâine nu se mai ascultă muzică clasică ori rock într-un oraş, sau pop, sau folk, sau hip-hop.
Parcă şi văd afişe mari de propagandă împotriva lui Chopin. Sau împotriva lui Justin Bieber.
Da, mulţi oameni au început să susţină pe Facebook ideea lui Robu, motivând că „promovează incultura”. Însă aceiaşi oameni nu ar mai privi la fel situaţia dacă muzica pe care o ascultă ei ar fi interzisă.
Dar, şi mai mulţi au fost cei care s-au revoltat (şi nu, nu se supun toţi stereotipului). Nu trebuie să asculţi un anumit gen muzical pentru a înţelege că e dreptul altora să îl asculte.
Până la urmă, libertatea de a asculta un gen de muzică sau altul este o libertate fundamentală, garantată în democraţie odată cu libertatea de exprimare.
Mai mult, manelele sunt pe primele locuri în #trending pe YouTube şi formează o industrie de zeci de milioane de euro. Pentru că asta ascultă românii. Pentru că există o mare parte din populaţie care consumă acest gen.
Eu m-am născut într-o democraţie tânără, în faşă, dar aleg să trăiesc aici, la fel ca alte milioane de români. Cum la şcoală „nu se discută politică” (şi nici educaţie financiară dar asta e altă discuţie), nimeni nu te învaţă în mod direct ce este democraţia decât la orele de istorie.
Chiar şi atunci, nimeni nu îţi vorbeşte direct despre democraţia ta şi despre cum să protejezi libertăţile demcoraţiei tale pentru a nu aluneca încet, dar sigur, într-o zonă semi-autoritară.
Încă un lucru pe care poate nu îl înţelegi dacă eşti tânăr şi auzi asta este: oare câtă putere are un primar? Poate să interzică şi să permită ce vrea el?
Nu, nu poate. Nota pe care a trimis-o primarul Timişoarei prin care vrea să interzică manelele în spaţiul public nu are nicio valoare legală. Reglementarea domeniului public nu ţine de primari în România.
Dar trecând peste acest lucru şi pătrunzând într-un univers orwellian, doar ca exerciţiu de imaginaţie, unde tragem linia, domnule primar?
Vom face noi într-o astfel de „lege” diferenţierea între manele şi muzică lăutărească? Ştim noi deceniile de istorie prin care au trecut mai mulţi cântăreţi şi muzicanţi pe care îi numim în aceeaşi oală „manelişti”?
Şi unde tragem linia între „manelişti” şi alte genuri muzicale?
„V-am dat clasă cu opt clase, s-a terminat şmecheria/sunt rege pe România, tu încă plăteşti chiria” - credeţi că ăsta este sau nu un vers dintr-o manea, domnule primar?
Ca idee, nu este o manea, ci este încadrată în stilul numit trap. Şi nu îl interziceţi şi pe ăsta, vă rog, că ies tinerii în stradă cu tricouri cu Abi sau Selly.
Şi ca o ultimă întrebare: Chiar acum, pe final de an, aproape de decembrie, când se pregăteşte democraţia românească „să schimbe prefixul”, să lovim în libertatea de exprimare? Şi tocmai în Timişoara?
