La începutul fiecărui an investitorii în acţiuni de pe bursă aleargă după titlurile companiilor care oferă dividende mai ceva ca un sportiv la 100 de metri garduri.
Asta deşi în esenţă distribuirea de cash din profit către acţionari nu are nicio influenţă asupra randamentului obţinut de investitor pentru că după trecerea datei de dividend preţul acţiunii se corectează cu valoarea dividendului şi la sfârşit investitorul rămâne cu câţiva bani în portofel şi cu o acţiune pe bursă care valorează mai puţin.
De exemplu, dacă SIF Muntenia va distribui dividendul propus, de 0,081 lei/titlu, după încasarea lui de către acţionari preţul în piaţă al acţiunilor se va diminua cu 0,081 lei.
Mai mult, din cauza presiunii mari la cumpărare pe titlurile care oferă dividende importante cine cumpără acţiuni pentru a "profita" de ele are şanse mari să iasă în pierdere pentru că există riscul ca acţiunile companiei să se corecteze după dividend mai mult decât valoarea cash-ului pe care-l primeşte din această operaţiune.
Acţionarii care nu au nevoie de cash şi reinvestesc banii înapoi în acţiuni sunt "victime colaterale" în acest război al distribuirii de cash, în condiţiile în care câştigul din dividende este dublu impozitat, iar de la 16% impozit pe profit, profitul repartizat dividendelor ajunge să fie impozitat cu aproape 30%.
Dacă doresc o rentă anuală din acţiunile lor de pe bursă, investorii ar putea la fel de bine să vândă o parte din acţiuni, iar efectul ar fi acelaşi. Să luăm cazul Azomureş Târgu-Mureş (AZO) de exemplu, o acţiune care şi acum este ignorată de mulţi investitori pentru că nu împarte profiturile record obţinute cu acţionarii. În anii 2009 - 2011 acţiunile Azomureş au crescut pe bursă cu 81,3%, 70,8% şi respectiv 181,3%. Oare ar fi fost atât de diferit pentru un investitor ca la sfârşit de an să vândă un pachet de 10% din valoarea acţiunilor pentru a-şi asigura o parte cash şi totodată să-şi sporească valoarea portofoliului de acţiuni la o rată anuală de peste 50%?
Dacă companiile au prea mult cash şi vor cu orice preţ să scape de el, ar putea în principiu să-l folosească pentru răscumpărarea de acţiuni şi anularea lor, operaţiune care vine şi în sprijinul acţionarilor pentru că susţine cotaţia titlurilor pe piaţă.
La SIF-uri investitorii trag în fiecare an de administratori să scoată cât mai mulţi bani, punând în pericol însăşi existenţa SIF-urilor, a căror bază de active se diminuează de la an la an. La Fondul Proprietatea presiunea pentru dividende este la fel de mare.
Este drept că acţiunile acestor companii se tranzacţionează la valori cu mult sub cele ale activelor, de unde şi dorinţa acţionarilor de a le lichida dacă s-ar putea la valoarea lor din contabilitate şi distribuirea banilor către acţionari. Totuşi, pe lângă faptul că acest lucru este foarte greu de realizat în actualele condiţii de piaţă în care ultimele date arată o contracţie economică în zona euro, trebuie să ne punem întrebarea ce vehicule de investiţii vor mai susţine în viitor câştigurile pe bursă dacă lichidăm SIF-urile şi Fondul Proprietatea?
Ne plângem că avem o piaţă de capital mică, dar s-ar putea pune problema decapitalizării şi a puţinelor companii listate pe bursă pentru interesul pe termen scurt al speculatorilor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
