Caută doar în titlu
Opinii

Dezbaterea despre lucrătorii detaşaţi, premisa unor restricţii mai dure pentru noile state membre?

Din totalul angajaţilor din Uniunea Europeană, 0,4% sunt detaşaţi în alte state pe baza Directivei CE 71/96 aflată pe agenda publică în ultima vreme (conform analizei privind detaşarea lucrătorilor, "Posting of workers", publicată de Directoratul General pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune al Comisiei Europene).

Cifra, concludentă în opinia mea, arată că eventualele modificări ale Directivei nu vor avea impact la scară mare şi că, implicit, miza dezbaterii pare să meargă dincolo de actualele propuneri punctuale. În contextul reformării Uniunii şi a scenariului Europei cu două viteze, este posibil ca modificarea directivei să fie doar punctul de plecare pentru alte restricţii.

Directiva privind detaşarea a devenit un subiect fierbinte pentru că aparent răspunde nemulţumirii cetăţenilor din vechile state membre faţă de fluxul mare de migraţi din Est care acceptă salarii mai mici şi care nu ar contribui la bugetele locale.

Totuşi, percepţia este cel puţin parţial eronată din cauza confuziei privind statutul angajaţilor. Lucrătorii mobili sunt de trei tipuri: detaşaţi temporar până la 24 de luni (cei la care se referă directiva), angajaţi legal de angajatori din statele în care merg şi care automat plătesc taxele şi respectă toate obligaţiile (consecinţa liberei circulaţii) şi cei care lucrează la negru, fiind angajaţi fără contract.

Marea masă a lucrătorilor se află în a doua şi a treia categorie, nefiind vizaţi în niciun fel de prevederile acestei directive. Problemele economice şi sociale invocate de liderii europeni sunt, eventual, generate de munca la negru, iar în acest caz, singurele care au pârghiile să aplice legea şi să controleze sunt autorităţile statale. De ce nu recurg la măsuri drastice, sancţionatorii? Probabil pentru că i-ar afecta pe angajatorii din ţările lor şi, mai ales, pentru că nu au capacitate administrativă, în ciuda supradimensionării aparatelor birocratice.

Prevederile directivei

Revenind la detaşare, setul de reglementări europene (Directiva CE 71/96, Regulamentul CE 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, etc) acoperă şi asigură atât din punct de vedere juridic, cât şi fiscal întregul cadru şi echitatea pentru toate situaţiile de detaşare.

Aplicarea regulilor reprezintă prerogativa fiecărui stat membru care le implementează în legislaţia naţională şi asigură controlul respectării lor. În acelaşi timp, prevederile sunt stricte şi oferă multe chei de control. De exemplu, directivei îi sunt asociate obligaţiile de conformare din fiecare stat membru chiar înainte ca angajatul să fie detaşat, fiind necesară notificarea anterioară a diferitelor autorităţi competente . Obligaţiile privind salariul minim şi contribuţiile de asigurări sunt, de asemenea, strict reglementate.

Dacă ne referim la contribuţiile de asigurări şi la impresia că detaşarea grevează asupra bugetelor din ţările care au ratele cele mai înalte de taxare, trebuie precizat că decizia ca o persoană să rămână asigurată în ţara de origine după perioada maxim legală de 24 de luni se ia în urma unei analize şi corespondenţe cu statul în care munceşte. Doar cu aprobarea acestuia din urmă, un lucrător poate rămâne asigurat în statul său. Principala modificare discutată acum vizează reducerea perioadei la 12 luni. Însă dacă există comportamente abuzive, fiind depăşite 24 luni, ele nu decurg din durata permisă, ci tot de modul în care aceste comportamente sunt controlate de statele gazdă. Pe scurt, există mecanisme de prevenire a abuzurilor de orice fel şi, indiferent dacă vor fi 24 sau 12 luni, problema abuzului rămâne.

Ar mai merita menţionat că percepţia negativă a publicului din statele vestice este alimentată şi de un alt fenomen, respectiv al beneficiarilor de asistenţă socială. Şi în acest domeniu fiecare stat are propriile reguli. La fel ca în cazul muncii la negru, situaţia este generată de cadrul legal din statul respectiv şi de controlul exercitat ulterior de autorităţi. Prin urmare, pot schimba legislaţia sau o pot aplica mai ferm pe cea existentă fără să depindă de directivele comunitare. Faptul că nu recurg la căile legale se poate explica prin reticenţa de a nu îi afecta pe propriii cetăţeni beneficiari de asistenţă socială care au drept de vot.

Echitatea asigurărilor sociale

Când vorbim de contribuţii de asigurări şi asistenţă socială, ajungem inevitabil la echitatea sistemelor. Nemulţumirea ar fi că lucrătorii din statele care au contribuţii mai scăzute ar beneficia de sistemele generoase de asigurări din statele care practică rate mari de taxare. În ceea ce priveşte detaşarea, un studiu al Comisiei Europene (DG Employment, Social Affairs & Inclusion) din 2016 arată că în cazul lucrătorilor detaşaţi nu se observă impact negativ asupra bugetelor.

Câteva date din studiul menţionat sunt ilustrative. România are circa 50 mii de lucrători detaşaţi, aproape jumătate fiind în construcţii. Circa 43% se aflau în Germania, 15% în Franţa, 13% Italia. Analiza arată că directiva îşi atinge scopul de a acoperi nevoia de muncă (înalt) calificată în anumite domenii temporar fără a crea inechitate.

Pe de altă parte, se poate dezbate pe tema inechităţii create de lucrătorii estici care acceptă salarii mai mici şi care nu fac parte din categoria celor detaşaţi. Totuşi, aceştia au adus multe alte beneficii care se văd în creşterea PIB-ului ţărilor respective, dar care sunt greu de cuantificat separat.

La rândul său România, de exemplu, a oferit înainte de a adera la UE scutiri de contribuţii pentru detaşaţii străini, fiind un paradis fiscal la acea dată. Desigur, aceste persoane au adus bune practici, know-how etc şi este greu de stabilit dacă schimbul a fost perfect echitabil. În fond, rămâne, aşa cum spuneam, problema muncii la negru care nu se reglează prin directiva aceasta sau altele, ci prin control.

În concluzie, nu ar trebui exclus nici scenariul în care această modificare discutată acum reprezintă doar vârful icebergului şi că intenţiile au bătaie mult mai lungă. Actualele propuneri pot pregăti, aşa cum am menţionat la început, terenul pentru restricţii mai ample care poate că au de fapt legătură cu Europa cu două viteze, unul dintre scenariile înaintate de preşedintele Comisiei Europene.

În această ipoteză ţările care au aderat după 2004 vor rămâne în zona care va merge cu viteza a doua şi ar putea să nu mai beneficieze de acelaşi cadru legislativ şi de aceleaşi beneficii ca vechile state membre. Realist, nu putem să nu ne gândim şi la cel mai rău scenariu în care, pentru a regla cu adevărat problema fluxului de lucrători din Est, s-ar reintroduce vizele şi controlul la frontiere.

Raluca Bontaş, Partener Global Employer Services, Deloitte România

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.