Ministerul Finanţelor a anunţat că de la 1 ianuarie 2018 „nivelul contribuţiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, cu aceeaşi dată de 1 ianuarie 2018, se are în vedere şi reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%. Aceste contribuţii vor fi datorate de către angajat, însă obligaţia stabilirii, reţinerii şi plăţii acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului.”
Reacţia publică a fost cu privire la modificările cantitative respectiv pe mutaţiile sarcinii fiscale de la angajator la angajat.
Niciun cuvânt despre faptul că sarcina administrativă a plăţii respectivelor contribuţii rămâne în continuare la angajator, persoană fizică sau persoană juridică. Pe nimeni nu deranjează faptul că statul începe să folosească din ce în ce mai des acest mecanism în care contribuabilul este diferit de plătitor, unde cel dintâi are doar anumite obligaţii ipotetice în timp ce cei din urmă rămân cu toată responsabilitatea stabilirii, reţinerii şi plăţii respectivelor impozite.
Acest mecanism a fost folosit inclusiv în ceea ce priveşte TVA-ul unde persoana fizică sau juridică ajunge să colecteze acest impozit în numele statului asumându-şi întreaga responsabilitate relativ la plata acestuia.
Din punct de vedere juridic nu cred ca statul are o marja nelimitata în a stabili în sarcina persoanelor private calitatea de plătitor pentru creanţele fiscale, adică de entitate ce colectează taxele şi impozitele din „mediul privat” pentru a le plăti statului. Nu există niciun mecanism prin care persoanele private să poată să-şi exprime dacă nu acordul cel puţin punctul de vedere cu privire la această nouă calitate – de colector de taxe pentru buget, or lucrul acesta nu cred că poate funcţiona la nesfârşit.
Constituţia vorbeşte despre obligaţia contribuabililor de a plăti taxe şi impozite către bugetul de stat, însă în niciun loc nu vorbeşte despre obligaţia persoanelor fizice sau juridice de a colecta taxe şi impozite în numele statului şi pentru stat, iar aceasta şi în mod gratuit.
Statul ar trebui să-şi asume o anumită responsabilitate atunci când stabileşte în sarcina persoanelor private obligaţia de a colecta taxele şi impozitele, întrucât nu cred că este în firea lucrurilor ca această calitate să fie atribuită persoanelor private fără nicio justificare obiectivă a motivului pentru care statul nu poate să-şi colecteze în mod direct respectivele taxe. La acest moment persoanelor ce au calitatea de plătitori au întreaga răspundere cu privire la colectarea respectivelor taxe, statul fiind doar în poziţia de a aplica sancţiuni celui dintâi pentru că eventual nu a reuşit să plătească la buget impozitele datorate de alţi contribuabili.
Cum este cazul cu asigurările unde nu înţeleg de ce statul se află în imposibilitatea obiectivă de a-le colecta în mod direct de la salariat. Cred că cel puţin din raţiuni juridice, statul are obligaţia să justifice în mod concret şi obiectiv de ce calitatea de contribuabil trebuie să fie diferită de cea de plătitor întrucât simplul fapt că aşa vrea nu este suficient.
De altfel această diferenţă dintre contribuabil şi plătitor, diferenţă manifestată şi prin faptul că unii sunt doar în teorie responsabili faţă de bugetul de stat, în timp ce alţii sunt în mod exclusiv răspunzători în faţa statului, chiar dacă nu au calitatea de contribuabil, adică nu plătesc în nume propriu respectivele taxe şi impozite, nu încurajează în niciun fel conformarea voluntară la plată, transparenţa fiscală, responsabilitatea fiscală, etc.
