În aceste zile fierbinţi pentru democraţia românească mulţi au aşteptat reacţiile ambasadelor occidentale la Bucureşti care să reclame abuzul intenţiei de suspendare a preşedintelui fără să fie cazul unor încălcări într-adevăr flagrante ale Constituţiei.
Şi mai la Vest, partenerul strategic american a avut câteva declaraţii privind "efectele serioase" ale unei suspendări a preşedintelui cu încălcarea constituţiei, dar mesajul indirect a fost mult mai puternic. Chiar în ziua "cuţitelor lungi", când a fost propusă suspendarea, 4 iulie, noul premier a vorbit în curtea ambasadei la sărbătoarea SUA. Ce credit mai clar decât găzduirea acestui discurs chiar în ziua atacului?
Problema nu este însă nivelul de duritate al acestor luări de poziţii, ci înfrigurarea cu care sunt aşteptate. Sigur, România a depins mereu de marile puteri în încercarea sa de a se construi ca naţiune, de a se dezvolta. Dar de aici, din această dependenţă de mesajele externe - ce au spus nemţii, dar francezii, dar americanii, ce spun americanii - reiese fragilitatea sa instituţională.
Iar fragilitatea provine din faptul că oamenii nu sunt convinşi că respectarea regulilor este bună, iar administratorii ţării nu arată că pot avea propriile soluţii. Ce răspund de exemplu miniştrii sau secretarii de stat de la Finanţe când sunt întrebaţi ce fac pentru a micşora evaziunea fiscală sau pentru a opri risipa cheltuielilor publice? "Vom face un program cu Banca Mondială."
Păi cum să aibă România instituţii puternice când totul, dar absolut tot ce se întâmplă pe plan fiscal spre exemplu trebuie să treacă pe la Comisia Europeană şi pe la FMI? Are Ministerul de Finanţe 30.000 de angajaţi? De ce nu poate căpăta fiecare dintre ei drept de control la plata TVA, să amendeze în secunda doi orice comerciant care nu eliberează bon fiscal la achiziţie?
Sau de ce nu pune nimeni pe masă consecinţele aplicării "sfaturilor" FMI şi ale Băncii Mondiale care au cerut spargerea companiilor din căi ferate şi electricitate pentru "eficientizarea" lor? La căile ferate, un dezastru. Viteza medie a scăzut în ultimul deceniu de la 55 km pe oră la 45 km pe oră. Normal când resursele sunt irosite în companii separate, cu servicii juridice, contabile diferite şi când nici nu mai ştii cine este şef într-o gară - cel de la CFR Călători, de la CFR Marfă sau de la CFR Infrastructură? Culmea este că, potrivit ultimei scrisori de intenţie trimise de Guvern, chiar FMI cere acum (adică Guvernul "cere", prin scrisoare) fuziunea companiilor de întreţinere şi reparaţii ale CFR Marfă şi Călători.
După ani de zile de dictare, înalţii funcţionari români au ajuns un fel de roboţi. Pur şi simplu nu mai pot analiza cu mintea lor ce este sau ce nu este în avantajul României. De asta a şi putut de altfel fostul premier Emil Boc să stea la guvernare atâta timp când de fapt nu înţelegea nimic.
În acest ritm, România riscă să fie luată ostatică pe drumul modernizării, ceea ce poate deveni la fel de rău ca şi atunci când ar rămâne pe afară, într-o zonă gri. Ce capacitate proprie de analiză şi evaluare a propriilor interese are România faţă de ţările străine, fie acestea dintr-un grup cum este Uniunea Europeană cu care avem înţelegeri speciale, fie nu?
Polonia a ştiut de-a lungul timpului să-şi urmărească foarte bine propriul interes în agricultură spre exemplu, a negociat strâns la Bruxelles, iar acum roadele se văd - exporturile agroalimentare s-au dublat în primii cinci ani de la aderare. Ungaria îşi finanţează practic în prezent reducerea de contribuţii sociale şi de taxe la IMM-uri din taxarea specială a băncilor şi a multinaţionalelor - făcută în pofida tuturor criticilor UE. Cehia spune pe şleau ori de câte ori are ocazia că euro nu mai este o ţintă şi de ce ar avea nevoie de o monedă care acum mai mult creează probleme decât oferă avantaje. Abordări pragmatice. Exemple de protejare a interesului naţional. Noi ce facem?
Ziarul Financiar a propus ieri o temă, de exemplu, care ar trebui să fie pe prima pagină a oricărui program de guvernare: De ce o vânzătoare la hipermarket în Franţa poate să cumpere din salariu de cinci ori mai mult lapte decât aceeaşi vânzătoare din România? Cu alte cuvinte, de ce salariile sunt atât de mici şi mâncarea este atât de scumpă? Care sunt beneficiile României (sau când vor veni) din liberalizarea comerţului?
Au trecut totuşi 22 de ani de când reformăm şi iar reformăm. Ar fi cazul să înceapă să fie date răspunsuri, inclusiv de unde se aşteaptă acum mesajele care să salveze statul de drept.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
