Opinii

Este deliberată întârzierea adoptării bugetului pentru a determina economii la cheltuieli măcar pe primele două luni ale anului? De ce realizarea proiectului de buget ar trebui să treacă la cabinetul premierului

Opinie Sorin Pâslaru, Redactor-şef ZF

Este deliberată întârzierea adoptării bugetului...
04.02.2021, 00:06 758

După cum se mişcă actuala guvernare, bugetul pe 2021 nu va fi adoptat mai devreme 1 martie. După ce va fi publicat proiectul pe site-ul Ministerului de Finanţe, probabil cel mai devreme după 8 februarie, urmează să fie dezbătut şi votat în plenul Parlamentului, deci cel puţin încă două săptămâni.

Este foarte ciudat să se întârzie adoptarea bugetului într-un an aşa de dificil, în care se aşteaptă revenirea economiei dar şi deconturile anului trecut, iar în condiţiile în care actualul premier era ministru de finanţe până în decembrie 2020 este de presupus că era deja pregătit acest buget, numai să fie discutat.

O explicaţie ar putea fi faptul că este de fapt amânat în mod deliberat pentru a face pur şi simplu economii, având în vedere că în perioada de început de an când administraţia lucrează fără buget cheltuielile se plafonează la 1/12 din cheltuielile anului anterior.

Cum este de aşteptat ca nivelul cheltuielilor în 2021 să fie cu cel puţin 10% mai mare faţă de anul anterior în valoare nominală, se pot obţine economii substanţiale prin această manevră. Totuşi, amânarea are costuri mari: proiectele de investiţii devin incerte, plăţile către furnizori întârzie - deci se creează dificultăţi pentru mediul privat.

În context, un început de reformă al bugetului, mai ales că avem un premier care vine de la Finanţe, ar fi ca realizarea proiectului de buget să treacă de acum încolo în directă coordonare a prim-ministrului, nu să fie la Ministerul de Finanţe.

Bugetul nu înseamnă taxe şi contribuţii colectate, cu care se ocupă Fiscul, ci planuri de cheltuieli pentru atingerea de obiective. Numai premierul poate avea perspectiva necesară pentru alocarea corespunzătoare a finanţărilor necesare pentru atingerea obiectivelor asumate.

Negocierea ministerelor pentru alocările de bani nu ar trebui făcută cu Finanţele. În nicio firmă nu decide directorul financiar unde şi cât trebuie să meargă banii de investiţii sau de capital de lucru, ci directorul general. Departamentul financiar strânge datele, face sinteze şi propune eventual opţiuni. Dar nu decide în ce sector de activitate se va extinde compania în anul următor sau unde va deschide noi puncte de desfacere.

Din acest punct de vedere, Ministerul de Finanţe a avut şi are în România prea multă putere. Nici măcar ajutoarele de stat nu ar trebui să fie la Finanţe, pentru că aceste ajutoare trebuie să corecteze sau să impulsioneze anumite sectoare de business a căror evoluţie nu este în sarcina Finanţelor să o urmarească, ci a Ministerului Economiei.

De altfel, deşi ar trebui să fie în top printre ministere, Ministerul Economiei este de fapt printre cele de la urmă, în primul rând pentru că bugetul de care dispune este mult mai redus decât al Ministerului Transporturilor, al Sănătăţii sau al Finanţelor.

Dar tot bugetul consolidat al statului şi toată administraţia se bazează de fapt pe taxele şi contribuţiile plătite de cele 500.000 de firme active, care au anual o cifră de afaceri totală de circa 350 de miliarde de euro. Primele 1.000 de companii în ordinea descrescătoare a cifrei de afaceri au jumătate din cifra de afaceri totală de la nivelul economiei româneşti.

Aceste 1.000 de firme de top, cele 500.000 active, cele 15.000 de firme care exportă – sunt structura pe care trebuie să o urmărească de fapt Ministerul Economiei. Acesta este terenul său, pe care trebuie să-l cunoască foarte bine şi dinspre care să vină în guvern cu idei şi soluţii pentru ca aceste companii să crească cât mai rapid şi cât mai profitabil.

Multinaţionale, capital privat românesc, PFA-uri, microintreprinderi – cum facem să avem cât mai multe, să investească aici şi angajeze cât mai mulţi oameni?

După ce are grijă Ministerul Economiei să crească aceste firme, vin şi Finanţele să le taxeze. Dar dacă nu creşti, ce să taxezi? De unde să-ţi dau, dacă n-am? – îi spunea celui venit să strângă taxele Moromete, un ţăran român, erou al cărţii Moromeţii, scrisă de Marin Preda.

Câte firme/antreprenori sunt premiate că pun pe masă noi proiecte de investiţii, că dezvoltă noi produse, că angajează oameni? Fără ele, fără ambiţia şi visele antreprenorilor, nimic nu s-ar mişca.

Nici la BNR şi nici la Ministerul de Finanţe nu ar trebui să fie cea mai mare bătaie pe posturi, cum se întâmplă în prezent, pentru că valoarea economică, valoarea reală adăugată se creează în sistemul de companii din România, în centrul căruia ar trebui să fie Ministerul Economiei şi specialiştii săi.

Nu ai ce culege dacă nu semeni. Prea multe resurse se dau celor care nu sunt de fapt pe terenul de joc, ci doar aplaudă sau critică din tribune şi la sfârşitul zilei pun 10% pe golurile înscrise.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO