Tematica acestor rânduri mi-a fost sugerată de un vechi prieten, director într-o companie privată , exasperat de faptul că marea majoritate a subordonaţilor săi stau în “stand by” gata , oricând , să plece către un post în administraţia publică.
Filozofia salarială a actualului guvern a făcut din sectorul bugetar o entitate cu mare atractivitate pe piaţa muncii.
“Majoraţi, majoraţi, bingo “ a spus Warren Buffet referindu-se la majorarile de salarii din sistemul bancar , insinuând faptul ca momentul “bingo” este, de fapt, momentul constientizării dezastrului, adică momentul cănd cineva trebuie să plătescă. Oare pentru administraţia publică a sosit momentul “bingo” ? Conform rectificărilor bugetare efectuate de curând, ca răspuns la criza de fonduri pentru salarii şi pensii, este posibil ca momentul “bingo” să fi sosit. Smucelile populiste ale actualului guvern au pus bugetul pe chituci, iar “lassai-fair-ul” finanaciar al statului, bazat pe împrumuturi, va afecta generaţiile viitoare.
Nu este niciun secret pentru faptul că pentru ca majorările de salarii să ţină mai mult decât un “hit” de-o vară guvernul trebuie să se împrumute continuu, prifitând de ponderea scăzută a datoriei exteren în PIB( circa 40 % , mult sub media europeană).
Contribuabilii se simt, în prezent, ultragiaţi moral de nivelul salariilor din administraţia publică, care a devenit un veritabil festival de erodare a eticii.
Bugetul de stat funcţionează în momentul de faţă conform conceptului “frigiderul la comun”, de unde toată lumea se serveşte, şi, foarte rar, se mai pune ceva.
Prin majorările de salarii guvernul a amorsat o bombă pe care economia reală nu poate să o ducă. S-au injectat steroizi, cu nemiluita, în economie sub forma salariilor gonflate, nejustificat de mari în administraţia publică.
Mai mult decât atât, guvernul a aruncat cu “cheia franceza” în fragila stabilitate macroeconomica îndepărtându-ne de cerinţele necesare pentru aderarea la zona euro, îndeosebi în ceea ce priveşte deficitul bugetar şi rata inflaţiei.
S-a ajuns în situaţia anormală în care asistăm la naţionalizarea forţei de muncă, toată lumea vrea să muncească la stat. În firmele private dacă întrebi pe cineva de “next level”, îţi răspunde sec:”primăria”. Atracţia muncii la stat este dată de un nivel de salarizare superior care nu este congruent cu forţa economiei şi de o atmosferă de muncă caracterizată prin indiferenţă faţă de problemele cetăţeanului, singurul scop fiind trecerea timpului. În momentul de faţă bântuie o karmă bugetară prin mai toate companiile private. Deviza , “un singur azimut- administraţia publică” , va amplifica şi mai mult deficitul de forţă de muncă din mediul privat.
Pe langă criteriile politice de selecţie, mai funcţionează în administraţia publică şi criteriul dinastic prin care funcţiile publice se moştenesc în familie. Merită amintită gluma care circulă pe internet, în care se spune că la o nuntă unchiul îi oferă nepoatei, pe lângă darul de nuntă obişnuit, o funcţie bună la stat( să spunem la AJOFM ) , întrucât, el(deţinătorul funcţiei) , iese la pensie.
Bugetarii şi-au inventat o multitudine de motive pentru care merită să fie plătiţi atât de bine, în contrast evident cu posibilităţile economiei, dezvoltând o etică
deformată a îndreptăţirii pentru multitudinea de avantaje pe cere le au.
Cea mai mare parte a primariilor, probabil inspirate din filmul “Wall Street”, în care personajul principal , Gordon Gekko, afirma că “Greed is Good!” , au acordat salarii la limita superioară permisă de lege, golind efectiv bugetele .
Extravaganţa în materie de remunerare a sectorului bugetar are un efect toxic asupra întregii societăţi , distorsionând grav şi piaţa muncii. După fiecare nouă indecenţă salarială, în loc să-i facă pe aceştia să se simtă ruşinaţi, îi încurajează pe alţii să ceară şi mai mult.
Sectorul bugetar şi-a ales o felie de pepene dintr-un măr, lăsând alte sectoare fară finanţare.
Nivelul de muncă se menţine la cote joase îndeosebi datorită schemelor de personal supraîncărcate, excesul de personal fiind un fapt recunoscut de toată lumea, dar nimeni neavând curajul să ia măsuri, ba, mai mult, numai în ultimile luni s-au făcut peste 10.000 de angajări. Prin aceste angajări statul a dat “sah-mat” sectorului privat văduvindu-l de un număr semnificativ de potenţiali lucrători.
Cei care lucrează în sectorul bugetar se comportă ca o mică “burghezie administrativă”, mulţi dintre ei posedând, inexplicabil, o umplere de sine până la refuz, căci e foarte “profi” să lucrezi la stat unde salariul vine “ by default”.
Dacă li s-ar adresa lucrătorilor din administraţia publică întrebarea preferată a lui Steve Jobs : “La ce lucrezi acum?”, probabil s-ar produce o panică generalizată.
Si in companiile( peste 1100 ) unde statul este acţionar este o stare de “wellbeing”, în care politica salarială este independentă de productivitatea muncii, multe dintre acestea suferind un proces de “taromizare”. Natura intervenţionistă a statului în propriile companii, botezate uneori în presă-companii “zombie”, nu constă în încercarea de a le eficientiza, ci mai mult în ale transforma în bazin electoral. În acest sistem, stimulentele sunt aliniate fară a se ţine seama de performanţe, iar starea de promiscuitate s-a cronicizat căpătând proporţiile unui fenomen endemic. Este unanim recunoscut faptul că statul se lasă prostit, în cunostinţă de cauză, în propriile firme.
Se poate pune, pe bună-dreptate, întrebarea: cât mai poate suporta bugetul de stat aceasta belferizare ?
Pentru ca lucrurile să intre pe un făgaş normal este nevoie de o revoluţie a bunului simţ şi de încetarea bairamului pe bani publici.
Este nevoie de reducerea cheltuielilor prin desfiinţarea instituţiilor care duc o existentă parazitară, lipsite de atribuţii clare, care au uitat motivul pentru care au fost înfiinţate, făcând din propria existenţă doar un scop în sine.
Festivalul de incoerenţe al politicilor guvernamentale trebuie să înceteze, iar practica de a “fura“ din capitalul viitor pentru a menţine, în prezent, o închipuită fericire trebuie abandonată.
Băcanu Gheorghe este şef serviciu la o companie privată din domeniul auto.
