În condiţiile economice actuale care restrâng accesul la numerar şi lichidităţi, întreprinderile caută să atragă numerarul din toate sursele existente, interne şi externe, dar şi să extindă capacitatea de finanţare şi să plaseze numerar în cadrul grupului acolo unde acesta este necesar. Unde intervine problematica preţurilor de transfer? Ce este diferit acum?
Şi acum, ca şi-n trecut, utilizarea unor societăţi specializate de finanţare (centre de trezorerie) în cadrul grupurilor de companii şi a modelelor de tip cash pooling le poate permite companiilor multinaţionale să-şi îmbunătăţească situaţia privind lichidităţile, să-şi optimizeze gestionarea numerarului şi să reducă costul total al finanţării.
Când vorbim de cash pooling, din perspectiva preţurilor de transfer este important să vedem care este rolul liderului de cash pooling, adică al acelei entităţi care coordonează structura de cash pooling. Mai precis, trebuie determinat care este profilul funcţional şi de risc al acestuia în condiţiile economice actuale. Are acesta doar un rol de intermediar, îndeplinind o funcţie pur administrativă, sau este mai degrabă o entitate cu un rol mult mai activ? Răspunsul la aceste întrebări va determina ce fel de remuneraţie îi poate fi atribuită: un spread peste rata de dobândă sau o simplă marjă asupra costurilor sale operaţionale.
La fel de importantă este înţelegerea tranzacţiei – nu doar felul în care este structurat juridic un aranjament de cash pooling, dar şi ce se întâmplă în fapt. Întrebări relevante în acest sens sunt: dacă o companie depune cash într-un cash pool, în condiţiile actuale, este această depunere cu adevărat puţin riscantă? Trebuie această depunere remunerată cu o rată de dobândă mica, aşa cum este de regulă cazul în aranjamentele de tip cash pooling, sau mai degrabă cu o dobândă specifică unor tranzacţii financiare riscante?
Dacă privim pieţele financiare şi modul în care acestea evoluează, observăm schimbări semnificative de la o zi la alta. Ratele de referinţă rămân la un nivel mic sau chiar scad, dar în acelaşi timp marjele peste rata de referinţă sunt în creştere. Prin urmare, ratele de dobândă în piaţă acum sunt mult mai mari. Ce obişnuiesc să facă grupurile multinaţionale, în condiţii de ”business as usual”, este să folosească anumite grile pentru stabilirea ratelor de dobândă pentru finanţările intragrup – mai exact, nu au în vedere studii de comparabilitate individuale pentru fiecare împrumut nou. Actualmente, să aplici în continuare astfel de grile care au fost stabilite în baza unor benchmark-uri de dinainte de criza actuală se poate dovedi periculos.
Totodată, în perioada actuală este necesar ca societăţile care fac parte din grupuri de companii să facă o evaluare a împrumuturilor pe termen lung contractate intra-grup. Sunt termenii contractuali în linie cu piaţa actuală? Dacă nu, exista flexibilitate pentru a-i schimba? Chiar dacă nu există nişte prevederi contractuale scrise, trebuie văzut care sunt opţiunile în piaţă – de exemplu, suspendarea obligaţiei de plată a dobânzii. Dacă astfel de facilităţi sunt disponibile acum pentru finanţările externe, de la bănci, acesta ar putea fi un semn că acelaşi lucru se poate face şi într-o finanţare intragrup. Toate schimbările trebuie însă atent documentate.
Să nu uităm de regulile de deductibilitate a dobânzilor – multe dintre companiile româneşti vor înregistra o scădere a profiturilor, prin urmare va scădea şi plafonul de deductibilitate a dobânzilor pentru împrumuturile intragrup. Este important ca acest impact să fie monitorizat şi evaluat din timp. Cheltuielile pot fi reportate pentru perioada în care business-ul îşi va reveni, dar dacă estimările sunt mai sumbre, poate este cazul unei renegocieri a respectivului contract de finanţare.
De asemenea, şi ratele de schimb valutar devin tot mai volatile, ducând la pierderi sau câştiguri din aceste fluctuaţii. Cine le va suporta sau va beneficia de ele? În acest sens, trebuie verificat dacă riscul de schimb valutar este alocat corespunzător, la fel şi controlul asupra acestui risc (în cazul instrumentelor de hedging).
Toate cele de mai sus trebuie analizate şi prin prisma Raportului emis de OCDE în februarie 2020 privind aspecte ce vizează preţurile de transfer în tranzacţii financiare, raport care va deveni Capitolul X din Ghidul OECD privind preţurile de transfer si va oferi o aditie la Capitolul I. Conform acestor noi prevederi, contribuabilii trebuie să adopte metode de analiza care sunt în linie cu conceptele de „delimitare corecta” a tranzacţiilor intra-grup (eng. „accurate delineation”) şi „opţiuni disponibile realist” contribuabilului (eng. „options realistically available”). Pentru a fi în linie cu legislaţia în materie de preţuri de transfer, orice modificare sau actualizare a politicilor de finanţare intragrup trebuie privita prin prisma acestor două concepte, iar documentarea corespunzătoare vă reprezenta un element cheie pentru susţinerea acestora în fata autorităţilor fiscale.
Material realizat de Daniela Dinu, Director, PwC România şi Ana Sacal, Senior Manager, PwC România
