Ultimele date ale BNR arata o crestere fulguranta a indatorarii externe pe termen scurt, care a ajuns la 13,2 miliarde euro in 2006, de la 6,4 miliarde in 2005 si 3,2 miliarde in 2004.
Imprumuturile pe termen scurt au contribuit cu cca 2/3 la cresterea datoriei externe totale in 2006, care a ajuns la aproape 40 miliarde euro (aproape s-a dublat fata de 2004). Sectorul privat a dat tonul indatorarii in conditiile in care deficitele bugetare au fost in diminuare (1,7% in 2006 ar fi un punct de inflexiune in evolutia deficitelor bugetare in acest deceniu), iar cele de cont curent s-au marit constant.
Deficitul de cont curent a atins anul trecut 10,5% din PIB, fiind cu peste 40% mai mare decat in anul precedent. Asistam in ultimii ani la, am spune, un paradox. Aidoma unei perioade din deceniul trecut, deficitele externe cresc rapid. Dar atunci erau deficite bugetare importante si sectorul bancar de stat era preponderent, ceea ce pune in discutie aplicarea unei prudentialitati adecvate in creditare. Acum deficitele bugetare sunt mici, sectorul bancar este controlat de banci private straine si totusi deficitele externe cresc rapid. O inferenta ar fi ca si in conditiile unei economii de piata unde sectorul privat este majoritar, unde exista disciplina bugetara respectabila si unde, este de presupus, bancile beneficiaza de guvernanta corporatista de calitate apar excese majore. Acestea din urma pot conduce la suprareactii (overshooting-uri) in fluxuri financiare, ce pot induce ajustari dureroase pentru firme, pentru economie in ansamblu.
Cresterea indatorarii externe pe termen scurt este si un raspuns al firmelor autohtone la masurile BNR de restrictionare a creditului intern in valuta. Avem aici o fateta importanta a liberalizarii contului de capital, care reduce decisiv din puterea bancii centrale in a limita, prin rata de politica monetara si alte mijloace, expansiunea cererii interne.
Anii recenti au fost caracterizati de intrari mari de investitii straine directe, dintre care unele fiind rezultatul privatizarilor. De pilda, in 2006 aceste intrari au trecut de 9 miliarde de euro acoperind in proportie de peste 90% deficitul de cont curent. S-a afirmat ca ISD anuleaza din nelinistea privind finantarea unor deficite externe in crestere. Aici avem insa o citire simplificatoare, unilaterala a situatiei. Cand privatizari mari (cazul BCR) intra in calcul vedem ca ISD-ul agregat relevant - adica fluxuri autonome autentice - se reduce considerabil. Nu mai vorbesc ca fondurile din privatizare nu au intrat inca in piata fiind pastrate in conturi escrow speciale. In fapt, alte capitaluri (pe termen scurt sau creatoare de datorie) au contribuit sensibil la finantarea deficitului de cont curent.
Un alt argument "linistitor" invocat ar fi ca avand un leu deplin convertibil si un curs flotant o depreciere a leului ar asigura in cele din urma limitarea deficitelor externe. Si aceasta asertiune este unilaterala; ea neglijeaza marimea costurilor de ajustare. Aminteam de suprareactii (overshooting). Acestea caracterizeaza prin excelenta piata valutara. Suprareactiile sunt cu atat mai ample cu cat piata valutara este mai putin sub influenta fluxurilor comerciale. Cand contul de capital este liberalizat si intermedierea financiara interna redusa, miscari valutare de amploare pot cauza stricaciuni mari. O suprareactie este cand deficitele comerciale cresc mult, pe fondul unei aprecieri excesive a monedei autohtone si a expansiunii creditarii euforice (stimulate si de intrarea in UE) - unii ar numi-o "exuberanta irationala". O alta suprareactie este cand iesiri de capital, la un moment dat, echivaleaza cu o fuga. Presiunea pe moneda autohtona ar aduce in proeminenta riscul valutar la nivel de firma si la nivel de sector bancar; deprecierea monedei authotone ar cauza puseuri inflationiste. In ZF din 15 febr. un articol avea titlul: "Deficitul extern va creste cat ne putem imprumuta". Aceasta afirmatie este un truism.; ea oculteaza faptul ca suprareactiile sunt costisitoare, ca o politica economica rationala trebuie sa previna, atat cat poate, ajustari dureroase pentru economie (am in vedere aici si recesiuni severe). Acelasi articol evoca datoria externa totala (de 40% din PIB) si afirma ca mai este pana sa fim ingrijorati de acest nivel. Sa nu uitam ca in deceniul trecut nu nivelul datoriei externe (ca pondere in PIB) ne-a adus aproape de incetarea platilor, ci o problema de lichiditate. Trebuie sa facem distinctie aici intre solvabilitate si lichiditate. Romania are acum moneda convertibila si rezerve valutare ce depasesc 6 luni de import; rating-ul tarii este destul de bun. Dar sa judecam si partile mai putin bune: liberalizarea contului de capital si viteza de crestere a indatorarii externe pe termen scurt creeaza premise pentru o depreciere majora a cursului daca, de la un anume nivel al deficitului de cont curent si pe fondul scaderii ponderii ISD in finantarea sa, sentimentul pietelor
s-ar schimba in sens negativ. Volumul relativ scazut al exportului (ca si dependenta masiva de import) nu ar ajuta o necesara ajustare a dezechilibrului extern. Mai trebuie adaugat in ecuatie si un posibil efect de contagiune pentru economiile emergente din zona (asa cum s-a vazut in mai - iunie anul trecut).
Ce avem de facut in Romania in perioada care vine? Bugetul public nu trebuie sa-si permita cheltuieli care sa amplifice, in mod inutil, deficitele externe; trebuie sa se procedeze la un control mai bun al costurilor (cheltuielilor), care sa stimuleze cat mai mult oferta interna. BNR face bine ca avertizeaza asupra riscurilor implicate de cresterea rapida a deficitelor externe daca ISD se va reduce ca pondere in finantare in anii ce vin. Limitarea cresterii salariilor (din perspectiva mentinerii competitivitatii) devine o mare problema, fiind impiedicata de penuria de forta de munca. Bancile comerciale trebuie sa fie in alerta in privinta sporirii creditului catre sectorul privat. Goana dupa profituri mari poate deveni un "esec de coordonare" (coordination failure), care sa provoace, la un moment dat, o depreciere brutala a leului. Nu in cele din urma, firmele autohtone trebuie sa capete obsesia cresterii competitivitatii; controlul costurilor este numai una dintre modalitatile folosite de management in acest scop. Firmele trebuie sa fie precaute la indatorare, mai ales pe termen scurt.
Economia reala nu are un singur sens, oricat am vrea noi, sau oricat de intelepti ar fi guvernantii si banca centrala. Dar fluctuatii majore pot fi evitate, ca si ceea ce este numita o "aterizare fortata" (hard landing), o recesiune severa.
Daniel Daianu este profesor de economie, fost ministru de Finante
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
