PIB-ul Romaniei a crescut cu 3,5% anul trecut si desigur ca fiecare dintre noi are propriile pareri despre aceasta cea mai buna evolutie din UE si una dintre cele mai bune din lume. Inclusiv politicienii, care daca n-ar incalciti in criza nedorita de la inceputul acestui an, ar putea avea parerea lor despre aceasta crestere, probabil deturnand-o dupa cum le-ar fi placul si obiceiul.
Asa ca in absenta altor opinii educate cele mai interesante raman cele ale analistilor si consultantilor, si observ ca marea majoritate a acestora pun cresterea economica pe seama norocului, a efectului de baza, a unor sectoare care nu au nici o sansa sa repete performanta, sau, si nu in ultimul rand, considera ca este un act al Domnului.
Asa o fi, cum spun ei. Dar, poate ca este binevenita si opinia unuia din linia intai, care se bucura si se mandreste cu cresterea economica din 2013. Fie ca este sustenabila sau nu, fie ca se vede in indicatori macro sau in buzunarul fiecaruia, fie ca serveste sau nu relansarii consumului, finantarii deficitelor, extinderii infrastructurii sau sprijinirii domeniilor publice, cresterea PIB-ului din 2013 trebuie privita ca un succes al “muncitorului” roman.
Antreprenor mare sau IMM-ist, corporatist, agricultor sau la modul propriu muncitor calificat sau necalificat, la stat sau la privat, “muncitorul” roman din prima linie a dus greul anul trecut, la tranta cu economia reala. Asta in conditiile in care concordia politica care a domnit (si care acum s-a terminat) nu a reusit din pacate sa creeze niste mecanisme si directii care sa ajute cu adevarat mediul de afaceri.
Fiscalitatea complicata, ineficienta organelor de control si blocajele financiare nu reusesc sa domoleasca evaziunea si apetitul pentru munca la negru. Bancile au inca rani nevindecate de la creditele neperformate din trecut, castiga imprumutand statul, participand in proiecte garantate de acesta sau din provizioane, deci chiar nu au motive sa inceapa creditarea de masa, si nici macar nu poti sa le condamni.
Scoala continua proiectul ei personal de a exporta absolventi, iar cei care din varii motive raman in tara au nevoie de costuri enorme pentru a fi recalificati in ceea ce cu adevarat are nevoie piata muncii. Diplomatia economica a Romaniei este absenta in zona BRICS (exceptand probabil cazuri oportuniste sau clientelare), tocmai intr-un context in care exporturile au devenit tinta de prima marime a tot mai multor afaceri.
In continuare esuam in a gasi formule de stimulare a repatrierii celor 3-4 milioane de romani din Europa care sunt deja renumiti pentru harnicie si profesionalism si care contribuie din ce in ce mai evident la PIB-ul de aiurea. Cresterea din 2013 care sunt sigur ca a tras atentia asupra Romaniei (cu placere sau invidie) este meritul exclusiv al “muncitorului” roman care roboteste de dimineata pana seara ca sa puna o paine pe masa, cum se spune.
Ca un adevarat luptator de transee, “muncitorul” roman – erou necunoscut fie el antreprenor mare sau IMM-ist, corporatist, functionar public, agricultor sau la modul propriu muncitor calificat sau necalificat, la stat sau la privat – s-a adaptat la conditiile ostile de mediu si a adus cea mai buna valoare adaugata din 2008 incoace.
Cu un plan bun pe termen lung, combatand neajunsurile de mai sus si stabilind ceea ce se cere de mult, si anume planificare si prioritizare sectoriala, Romania nu poate avea probleme de dezvoltare sustenabila. Si asta pentru ca se bazeaza si in cele ce urmeaza pe “muncitorul” roman, calul de povara al economiei care a crescut datorita lui cu 3,5%.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
