In pragul veacului al XX-lea, intr-o lume in miscare,pretutindeni se cauta capital. Dar capital nu inseamna doar un contin banca, actiuni la rafinarii, la fabrici de automobile sau lacompanii financiare. Cunostintele stiintifice, tehnice, economiceinseamna si ele capital. Fara indoiala ca astfel de cunostinte nuumbla razlete prin aer. Ele sunt adunate in creiere de savanti, demanageri, de tehnicieni, de administratori, de alti participanti laproductie. America, tara care si-a asigurat cresterea permanenta avenitului, a facut investitii mari in educatie incepand inca dinsecolul al XIX-lea. Desi Statele Unite au avut mereu nenumarateprioritati, niciodata n-au ezitat sa investeasca optim inprioritatea numita educatie. Numai asa au reusit sa lege cuadevarat inteligenta americanilor de performantele asteptate infiecare moment. Numai asa stiinta a reusit sa fie cel de-alpatrulea factor de productie, alaturi de resursele naturale, decapital si de munca.
La intrarea in veacul XX, mai mult ca oricand in trecutulindepartat sau apropiat, rolul investitiei in cultura, in educatiedevenise unul primordial: sa identifice, sa recupereze si saghideze valorile nationale spre o integrare deplina in constiintavremii. Nenumarate tari, atunci, se mandreau deja cu o cultura incare s-au acumulat, strat peste strat, de-a lungul a nenumarategeneratii, idei, experiente, conceptii. Dar, la cumpana dintresecolul XIX si secolul XX, cultura in general, stiinta in specialse manifestau deja cu deosebire prin aderarea activa la idei deactualitate si prin institutii puternice, intarite continuu intimp, riguros reglementate, bine inzestrate. Mai mult chiar, auajuns la intelegerea adevarului ca fara un bun management alcalitatii, pe care nu-l obtine nimeni fara o buna educatie, fara otemeinica pregatire, nu poate fi vorba de o adevarata economie depiata. Fiindca piata este departe de a fi doar un spatiu de comert.Este un spatiu cultural. Si cultura de piata incepe cu adevarulpreturilor, al costurilor de fabricatie, al cursurilor de schimb sial dobanzilor. Plus ideea fundamentala ca numai o buna organizareva pune in prim-plan nu munca in sine, fapt nesemnificativ, cirecunoasterea muncii de catre piata. Iata baza de plecare. De aicia decolat America. Fara o cultura a competitiei, fara o cultura depiata, fara imaginatie pusa la lucru nu s-ar fi putut inchega aceltriunghi magic - democratizarea investitiilor, democratizareaimprumuturilor si democratizarea bunastarii - model la careravneste o mare parte a lumii si care s-a raspandit, incepand dinultimul deceniu al veacului XX, pe intinse suprafete ale planetei.America a dobandit acest bun. Criza nu l-a devalorizat. A pus numaiin lumina ideea ca e o masura in toate.
In zorii veacului al XX-lea, presedintele american TheodoreRoosevelt (bineinteles ca altul decat cel ce avea sa joace un rolesential in Al Doilea Razboi Mondial) ii infrunta pe mariicapitalisti. Caci refuzau sa-i considere pe muncitori... parteneriilor. El le spunea de la obraz: "O sa va apar impotrivasocialistilor si-o sa va apar de voi insiva". Pentru casupracapitalizarea sa nu duca economia in colaps, presedintele ainitiat un sistem de "supraveghere", a arbitrat direct conflictelede munca sau a numit consilii de arbitraj. Si a dezgropat legeaantitrust, din 1890, pe care toti o uitasera. Uriase monopoluri,legate de nume celebre, au fost obligate sa se desfaca pentru ocauza mare: inviorarea pietei libere si protejarea concurentei.
E numai un caz, desigur notoriu. Sunt si altele, numeroase, ceau ilustrat razboiul continuu al unor politicieni vizionari cucapitalistii ce nu reuseau sa vada mai nimic dincolo de interesulimediat. Nu pentru a-i distruge, fiindca odata cu ei ar fi disparutimportante resurse financiare, fara a caror implicare omenirea arfi fost mai trista. Si mai saraca. Dar pentru a-i "cuminti" si a-idetermina sa se supuna legilor pietei.
De altfel, marii detinatori ai capitalurilor au acumulat forta,au devenit constienti de forta lor, au inteles ca pot influentaguvernele, chiar au si facut-o, dar ca nu pot incalca legileconcurentei pe piata libera fara sa plateasca scump. Treptat, auinteles ca insusi volumul profitului este dependent de felul incare este impartit cu toti cei ce-l realizeaza.
E o mare lectie de istorie, pe care au inteles-o binecapitalistii americani. Au inteles ca informatiile, cunostintele,experienta, responsabilitatea actului decizional erau inca de peatunci, la inceput de veac XX, stalpii pietei libere. Imaginatia afost pusa la lucru. Iar visul a umplut spatiul intre extreme:saracii s-au incumetat sa gandeasca cum ar putea sa devinabogati.
Continuare miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
