Opinii

Câţi dintre voi ştiţi cât este acum punctul de pensie fără să vă uitaţi pe Google? Sau câţi ştiţi cât va fi pensia voastră dacă mâine aţi ieşi la pensie?

Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF

Pentru mulţi dintre voi a vorbi acum despre pensie este ceva dintr-un alt timp. Cum să vorbeşti de pensie cu cineva care are 35-40-45, chiar 50 de ani, când are toată viaţa înainte? Şi oricum toţi spun că „nu vor mai apuca pensia”.

Celebrul program PNRR e 29,2 miliarde de euro, din care 16 miliarde de euro sunt împrumuturi pe care trebuie să le plătim, să le dăm înapoi, aduce şi nişte condiţionalităţi, printre care şi reforma sistemului public de pensie.

Pentru că este un subiect sensibil, nu există ceva concret pe masă la care să ne raportăm, ci doar nişte declaraţii. Despre acest lucru a vorbit şi premierul Florin Cîţu la Radio Guerilla: Până când generaţia decreţeilor 1965-1970 va ieşi la pensie, adică peste 15-20 de ani, trebuie să avem un alt sistem public de pensie, pentru că cel actual nu va fi sustenabil din punct de vedere financiar, social şi politic.

Când cei 1 milion de decreţei vor avea vârsta de pensionare, să zicem 65 de ani, nu va avea cine să le plătească pensia pentru că în spate nu vom mai avea o forţă de muncă activă echivalentă.

Populaţia României scade constant, prin reducerea natalităţii şi prin plecările în afară. Conform Monitorului Social, 54% dintre cei care pleacă în afară sunt femei, adică viitorul demografic al României.

Conform datelor Băncii Mondiale, în 2050, într-o variantă optimistă, populaţia României va fi de 15 milioane de locuitori, iar în varianta pesimistă de 10-12 milioane.

În acest moment, la o populaţie în acte de 19 milioane, avem 5 milioane de angajaţi şi 5 milioane de pensionari.

Prin creşterea speranţei de viaţă şi prin scăderea natalităţii vom avea mai mulţi pensionari decât angajaţi. Angajaţii care vor lipsi vor fi înlocuiţi de roboţi care va trebui să fie taxaţi şi impozitaţi. Această idee nu este chiar o utopie, ci va fi o necesitate pentru toate ţările occidentale.

Dacă angajatul nu mai există, trebuie să pui impozit pe echipament, pentru că altfel nu poţi să îi susţii pe pensionari.

Nu ştiu ce înseamnă reforma pensiilor pentru Florin Cîţu, pentru Raluca Turcan, ministrul muncii, pentru Cristian Ghinea, ministrul fondurilor europene şi responsabil de PNRR, sau pentru preşedintele Iohannis, dar ştiu că trebuie găsit un sistem, în primul rând fiscal, în care să nu ieşi la pensie la 65 de ani, pensionarea anticipată să se reducă spre 0, stadiul de cotizaţie să fie complet de peste 40 de ani, iar sistemul actual de taxe şi impozite nu va face faţă presiunii sociale.

Pe măsură ce generaţia decreţeilor se va apropia de pensie, tema principală de dezbatere publică va fi legată de valoarea punctului de pensie, adică cât va fi pensia fiecăruia.

Dacă facem un calcul extrem de simplist, cineva care are un salariu net de 5.000 de lei (nu sunt foarte mulţi), adică 8.548 de lei brut, va avea 1,4 puncte de pensie, luând în considerare un salariu mediu brut pe economie de 6.063 de lei, echivalentul a 3.547 de lei net. În aceste condiţii, la valoarea actuală a punctului de pensie de 1.442 de lei, rezultă o pensie de 2.018 lei net.

De la un venit de 5.000 de lei net pe lună, o scădere la 2.018 lei net pe lună pensie înseamnă destul de mult.

Aşa că ne vom confrunta cu o presiune tot mai mare, chiar populistă, pentru majorarea punctului de pensie.

Din punct de vedere politic va câştiga cel care va avea ca temă principală creşterea pensiilor iar pentru acest lucru trebuie majorate taxele şi impozitele.

Acum, cu toţii am aplaudat decizia guvernului Cîţu de a îngheţa pensiile pentru a nu deteriora şi mai mult situaţia finanţelor publice care să ducă la reducerea ratingului României.

Aşa ceva nu va mai fi posibil în viitor pentru că niciun partid politic nu-şi va mai permite această măsură.

 Ca să nu ieşi la pensie, guvernul de atunci, de peste 15 ani, va oferi stimulente fiscale extreme. S-ar putea ca un salariu net de 5.000 de lei să se transforme instantaneu în 6.000 de lei prin reducerea taxelor şi impozitelor.

În acest moment nu ai niciun motiv pentru care să nu ieşi la pensie pentru că, dacă rămâi, nu ai nici un stimulent fiscal.

Ştiu că pensia este departe pentru mulţi dintre voi, dar ea, dacă nu vine mâine, sigur va veni „săptămâna viitoare” şi nu foarte multă lume este pregătită pentru o reducere drastică a veniturilor şi a nivelului de trai.

Cei care astăzi se declară capitalişti în gândire, când vor ajunge la pensie şi se vor uita pe fluturaş/aplicaţie, se vor transforma în capitalişti socialişti, în susţinătorii majorării taxelor şi impozitelor pentru ca pensiile lor să crească.

Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.